Eu...

Tocmai am observat cât m-am schimbat în ultimul timp. Nu mai sunt nici pe departe atât de delăsătoare, nu pot să las lucrurile nefăcute, iar atunci când le fac, le fac perfect şi cu suflet.

 Sunt uneori egoistă. Şi nu mi-e frică să recunosc. Atunci când sunt, sunt pentru binele meu propriu, nu pentru că mi-ar face o plăcere deosebită să rănesc oamenii. Iar atunci când îi rănesc o fac pentru că aşa o să-mi fie mai bine. Dar asta nu înseamnă că rănesc intenţionat.

 Nu mai accept jumătăţi de măsură tot pentru binele propriu şi personal. Şi nu accept jumătăţile de măsură nu doar atunci când primesc, ci şi când dau. Sunt iubita dedicată complet, iubesc mult. Prietena loială.

Sunt persoana pe care nu o uiţi uşor. Am o predispoziţie la a rămâne fixată în minţile oamenilor.

Accept şi refuz ce vreau, când vreau, pe cine vreau. Nu accept ce nu o să-mi placă niciodată. Nu spun "Da" doar pentru a mulţumi oamenii (atunci când vine vorba de cei dragi pot face compromisuri). Nu spun "Nu " doar ca să rănesc pe cineva.

 Uneori sunt geloasă, dar îmi revin repede.

Recunosc de asemeni şi că mă bazez adeseori pe intuiţie. Renunţ cu uşurinţă la gândirea logico-matematică, doar pentru ca am învăţat că uneori logica nu îţi explică nimic. Ci sufletul.

 Eu sunt Cristina. Şi în ultimul timp nu mă mai recunosc. Îmi place ce sunt..

Revelatie

Azi am avut o revelaţie. 

Nu înţeleg fiinţele umane. Adică nu ne înţeleg pe noi. Adeseori ne complicăm vieţile în aşa hal încât ni se face scârbă şi groază. În loc să ne simplificăm vieţile noi preferăm să continuăm cu relaţii care nu merită, oameni care nu ne merită şi nu ne vor, oameni cu care nu ne înţelegem dar preferăm să credem că se vor schimba.

 Nu...oamenii nu se schimbă. Un bărbat sau un oarecare om care te tratează ca pe un rahat (pardon moi) aşa te va trata, pentru că asta eşti în ochii lui. Un rahat. Aşa că pleacă. Du-te tare şi nu rămâne lângă un om care te tratează ca pe un gunoi. Că nu meriţi!

 Eu am învăţat deja că nu merită să îţi complici viaţa, că trebuie să fie "foarte bine" şi nu doar "bine" şi nu merită să te complaci, să zaci în mizerie, să te mulţumeşti jumătăţi de măsură, cu resturi. 

Aşa că daţi-o dracu de dramă, că e prea scurtă viaţa asta să facem o dramă din ea. Te-a părăsit iubitu? Dă-l naibii, el a pierdut. Şi tot aşa...

 Am I right?

Nu exista titlu pentru asta

De ceva timp am scris doar tâmpenii şi nici măcar un post cel puţin la fel de bun ca cele pe care obişnuiam să le scriu înainte. De fapt cred că m-am ferit, ascuns sau cum vrei tu, ăla care citeşti să-i spui, de a îmi mai lăsa sentimentele libere aici.

Uneori e penibil când un om pe care l-ai cunoscut ca pe palma ta stângă se schimbă atât de mult încât nu-l mai recunoşti şi nu ştii cum dracu l-ai iubit tocmai pe el. Sau ce ai iubit în tot timpul ăsta? Ce era de fapt sau ce ai crezut că e?

 Nu-mi place să mă prefac. Şi dacă am chef să fiu nervoasă-aşa cum sunt zilele astea, vreau să fiu aşa. Şi dacă am chef să plâng dincineştieceprostie, sau că aşaîmivinemieacu, atunci vreau să o fac. Dacă vreau să trântesc eu uşa că am io chef acu să aud cum se loveşte de perete, atunci am s-o trântesc. 

 Nici nu vreau să par ceea ce nu sunt. Sau să încerc să par altfel. Vreau să fiu cunoscută pentru ceea ce sunt şi dacă sunt iubită, sa fiu pentru asta şi nu pentru altceva.

Mă lasă rece zilele astea. Mă lasă la fel de rece zilele astea şi cică sărbătorile care vin. În alţi ani aş fi fost cu zâmbetul până la urechi în perioada asta. Acum nu. Vorba cântecului: "azi nu!"

 Mint. Am fost cu zâmbetul până la urechi, da a ţinut puţin. Iar eu m-am întors la ale mele...

 Am nevoie de o pauză.

 Şi sper că voi sunteţi mai fericiţi.

Am terminat una, am inceput alta

Am terminat şi cu Cambridge-ul. Da, m-am descurcat de 10 ori mai bine decât credeam că o să o fac. Se pare că am probleme cu self esteem-ul. Destul de grave.

 În altă ordine de idei(fără nicio legătură cu examenul), cred că sunt cam naivă pentru vârsta mea.