Steaua mea...

Nu pot să cred că blogul meu are deja 123 de postări. Nu pot. Când mi-am făcut blogul ăsta abia începusem relaţia cu el. Eram un alt om. Mai mică, mai imatură. Între timp am învăţat să iubesc, să răspund pentru faptele mele, să fiu mai matură. Greu de crezut că poţi învăţa atâtea de la un om. N-am ştiut până acum. 

Eu de mică am fost o norocoasă. Am crescut sub o stea norocoasă, pe care mulţi nu o înţeleg, sau nu o aprobă. Am avut mereu fix ce mi-am dorit, iar de multe ori chiar şi ce nu mi-am dorit. Am făcut ce m-a tăiat capul, de câteva ori am regretat amarnic, dar a meritat. Pentru că mereu m-am gândit eu aşa că mai bine faci şi regreţi decât să nu faci şi să regreţi că n-ai făcut. Fac în continuare ce-mi place, ignor ce nu-mi place sau înfrunt, lupt pentru ce e al meu, merg pe drumul viselor mele, lupt să le îndeplinesc. Aşa am ajuns azi aici, cu o familie frumoasă, fericită, am tot ce-mi doresc, un prieten la care ţin enorm şi visele la care nu renunţ niciodată. 

Uneori sunt tristă, dar în majoritatea timpului zâmbesc, pentru că dacă înveţi să fii suficient de tare, nu te poate dărâma nimic! Dacă nu fericirea, iubirea, respectul, încrederea, ziua de mâine ne ţin în viaţă, atunci ce? Trebuie să învăţăm să apreciem când avem sub nas, dar dacă pierdem să nu ne agăţăm de trecut. Pentru că doare. Rău.

Sunt câteva lucruri pe care nu le suport. Prostia, ignoranţa, prostul gust. Asta sunt eu şi nu o să suport niciodată oameni de genul in jurul meu. Pur si simplu. Dacă se simte cineva, ghinion.



in this world, I tried not leaving you behind
...and remember...don t take life too seriously...