Nu am mai scris de atata timp un post sanatos incat nici nu mai stiu cum sa incep sau despre ce sa scriu. Imi pierd cuvintele foarte usor, si subiectele si mai si.

 S-au intamplat atat de multe, dar totusi nimic, incat nu stiu ce sa povestesc prima oara. 

 A inceput scoala, mi-am revazut colegii, si inca e un soc sa stiu ca suntem cei mai "batrani"din scoala, suntem a 12a, am crescut, toti suntem majori (sau aproape, cel putin), unii au deja carnet, altii abia incep, ne asumam alte responsabilitati(sau cel putin ar trebui), problema cu "ce faci mai departe?"se pune frecvent, fiecare isi cauta viitorul, prin diferite locuri...Bucuresti, Brasov, Cluj, in domenii diferite bineinteles. Pentru ca suntem diferiti, avem vise diferite. Niciodata nu judec/comentez visele altuia, pentru ca un om fara vise e distrus. 

 Toti ne propunem chestii, avem vise. Dar azi, oamenii isi pun scopuri si idealuri doar pentru a le vedea implinite. Nimeni nu se mai gandeste la bucuria drumului parcurs spre visul tau. Te gandesti doar la obiectiv, la tinta, la destinatie. Dar obstacolele sunt cea mai frumoasa parte a vietii. Am mai sti sa ne bucuram de ceva daca am avea totul pe tava, fara nicio urma de chin sau munca? Asa am ajuns eu la concluzia ca atunci cand iti vezi toate visele implinite e cel mai grav lucru care ti se poate intampla. Ajungi la victorie, te bucuri de ea, apoi entuziasmul trece si viata reintra in rutina...

Uneori ma gandesc ca au trecut 4 luni si uneori imi aduc atat de bine anumite lucruri ca oricine ar fi invidios pe memoria mea. Mai putin eu.... Uneori mi-e dor.... Alteori ma rog sa nu-mi mai repet greselile... Sa fiu mai cu capul pe umeri si sa-mi preiau responsabilitatile cu brio, lasand dramele si aiurelile deoparte si DEPARTE...


Ma rog ca asta sa fie un an bun si visele mele sa se fructifice...lucru pe care vi-l doresc si voua...

Si acum...intrebarea zilei:  Can you make a mistake and miss your fate?

  Love, Miss S