Abia acum am înțeles cât sunt de slabă și cât merg înainte când nu trebuie și mă opresc când ar trebui să accelerez. Mă obosesc pentru lucruri și oameni care... nu că nu merită doi bani, dar nu suntem pe...aceași lungime de undă. Adică ei cu mine nu sunt, eu cu ei sunt, iar pentru lucrurile pentru care ar trebui să mă obosesc... nu dau doi lei.
Mereu spunem de mâine nu mai, data viitoare nu mai... Și data viitoare faci exact... la fel. Ca și până acum. Creștem dar de fapt chiar se maturizează cineva vreodată?I believe we dont. Eu cred că de fapt ne învățăm minte doar pentru o vreme, dar once in a while, tot o dăm în bară. Oameni suntem. Greșim, iubim, iertăm (mai ales când nu trebuie!), ne pierdem, ne găsim, ne pierdem iar, ne atașăm de oameni de care nu ar fi trebuit. They re all part of life.
Nu-mi propusesem să scriu mult. Nu-mi propusesem să fiu așa slabă. Nu-mi propusesem să obosesc. Nu-mi propusesem să renunț. Dar uneori trebuie.
Și câteodată trebuie să alegi FRÂNA în locul ACCELERAȚIEI. Mereu am considerat că un om puternic se caracterizează MAI ALES prin faptul că știe când să se oprească și când să dea înainte la maxim. Ezitarea mereu doare. Nu neapărat pentru tine, tu poți fi ușor scutit de repercursiunile ezitării tale. Dar mereu îi vei răni pe cei din jurul tau. Vei face greșeli, dar mai bine le faci, pentru că nici cea mai rea greșeală nu e atât de rea ca frica să nu fi încercat niciodată.
În unele zile lumea pare întoarsă cu fundul în jos. Dar poate că într-o zi, exact când nu te aștepti va reveni la normal.Așa că acum frână puțin, mă las pe spate...să se agite alții. Poate din afara cadrului lucrurile se văd altfel!:)
LATER EDIT: guess who! spunea...
ştii cum se zice în 10 secunde poţi ajunge la 100km/h iar într-o secundă la morgă.
