miercuri, 29 august 2012

Am citit o poveste interesanta, despre o femeie care nu s-a uitat in oglinda...un an!


O tânără de 29 de ani, doctorand în sociologie, s-a supus unui experiment în cadrul căruia şi-a propus ca, timp de un an, să nu se mai uite în oglindă. Experimentul a fost mai mult decât un gând excentric al unui cercetător în sociologie. Kjerstin Gruys a suferit, în adolescenţă, din cauza anorexiei şi, ani la rândul, a întâmpinat probleme din cauza complexelor legate de corpul ei.
Experimentul de a nu se uita în oglindă timp de un an a început în martie 2011, când Kjerstin Gruys a început pregătirile pentru nunta ei. Evenimentul urma să aibă loc în octombrie 2011 şi, ca pentru orice mireasă, cel mai dificil moment a fost probarea şi găsirea rochiei ideale de mireasă.

În timpul căutărilor, care provoacă stres oricărei viitoare mirese, complexele lui Kjerstin cu privire la corpul ei au revenit. Numai că, de această dată, având avantajul maturităţii şi a studiilor cu privire la anorexie, tânăra nu s-a lăsat cuprinsă de obsesia legată de fizicul ei, ci a pus la punct un experiment: să nu se mai uite în oglindă timp de un an. "Aşa mi-a venit ideea proiectului, care presupunea să scap de oglinzi pentru a mă concentra pe toate celelalte lucruri din viaţa mea. Tot reveneam la această obsesie pentru perfecţiune şi pentru aspectul fizic şi m-am gândit că dacă nu pot să scap de ea, atunci poate trebuie să schimb ceva la mediu în care trăiesc".

Nu s-a văzut în oglindă în ziua nunţii

Ideea i-a venit după ce a citit din cartea "Naşterea lui Venus". Un pasaj din respectivul volum aminteşte despre un ordin de călugăriţe din Italia care nu aveau oglinzi pentru a nu-şi hrăni vanitatea.

Decizia a fost cu atât mai îndrăzneaţă cu cât, la mijlocul experimentului avea să aibă loc nunta mult aşteptată.

Însă, amintirile legate de adolescenţă şi amprenta puternică pe care anorexia şi-a pus-o pe psihicul şi pe trupul tinerei a determinat-o să ducă la capăt acest proiect inedit. "Eram obsedată de cât cântăream. Am avut pietre la rinichi de cinci ori şi lipsa grăsimii corporale a ajuns să-mi afecteze densitatea osoasă", şi-a amintit Kjerstin din adolescenţa ei.

Provocarea de a petrece un an fără a se uita în oglindă i-a lăsat şi amintiri amuzante. Ea recunoaşte că, la început, i-a fost greu să se abţină să nu se uite în vitrine sau în oglinzile din magazine. "În prima lună a proiectului, când ieşeam pe uşa erau 50% şanse să am mascara pe nas". Treptat, a învăţat să se machieze şi să se aranjeze fără ajutorul oglinzii. Şi-a pus toată încredere în stilistul ei, atunci când a mers la salon, iar în prietene - pentru zilele când trebuia să meargă la cumpărături de haine.

În octombrie, în ziua nunţii, domnişoarele de onoare s-au asigurat că în preajma miresei nu se află oglinzi, iar primul dans al mirilor a fost pe melodia "You’ll Be My Mirror". În luna martie a acestui an, experimentul a luat final. Într-o petrecere organizată de prieteni şi de familiei, Kjerstin Gruys s-a uitat în oglindă, pentru prima oară în 12 luni. 

"Am avut o stare ambivalentăa, dar, în acelaşi timp am fost încântată. Pentru că mi-a plăcut ceea ce am văzut. Nu e nimic în neregulă dacă îţi place să te uiţi la tine în oglindă, dar cred că e important pentru fiecare femeie să se gândească dacă acest obicei nu are şi o parte negative. Pentru că avem să oferim lumii mult mai mult decât aspectul nostru", povesteşte tânăra pe blogul său, "Mirror, Mirror Off the Wall", special creat pentru acest proiect inedit.


Sursa: Evz.ro


Voi ati putea sa faceti asta???

2 comentarii:

iri spunea...

lol, ce chestie :)) fix despre asta am scris si eu acum cateva zile :D foarte tare tipa

Sunshine spunea...

Eu n-as rezista, sunt prea dependenta si narcisista. Dar daca as fi trecut prin ce a trecut si ea m-as fi ambitionat.