E bine

Sunt acasa si e bine, trebuie sa recunosc totusi ca asta se simte asupra numarului de carti pe care le citesc si asupra numarului de posturi pe care le scriu. De altfel, mi-e si cam lene sa scriu si nici nu prea mai am ce.

Dar mi-am dat seama (culmea-iarasi) ca orice se intampla are un motiv. Si de ce trebuie sa se intample nu te fereste nimeni (nici macar tu care stii ca daca faci aia sau ailalta dai de dracu si tot o faci). Mai ales eu. E totusi amuzant cum faci greseli, sau nu neaparat greseli ci doar "chestii" si stii ca nu e ok si ca vor avea consecinte. Dar le faci. De ce le faci? Ete d-aia, ca esti tanar si mai iei o teapa, doua, cinci, nu?

2012 a fost un an scurt (desigur, tot 12 luni a avut si el, ca ceilalti). A fost un an in care totul s-a miscat pe fast forward, am facut chestii multe, am cunoscut oameni, m-am dezvoltat, s-au implinit chestii pe care le doream de o viata. Am facut greseli pe care mi le-am asumat si am trecut peste. Si ghiciti ce? Acum greselile nu mai inseamna nimic. Acum vad inainte. Am  gresit. Dar toti avem rani (chiar daca ele sunt bine ascunse, dar tot mai ies la iveala in cele mai banale momente). Toti avem puncte slabe (stiti cum e cand ai o vanataie care te doare doar cand pui mana pe ea?), tuturor ne este frica de diverse lucruri. Dar nu pot sa inteleg de ce oamenii se feresc. De ce oamenii se feresc, fug, ridica bariere si ziduri care nu pot fi daramate. Zidurile nu ii tin deoparte pe ceilalalti, ci te ingradesc pe tine...

Nu vreau sa ma mai grabesc. Nu vreau sa mai "over-think". Intotdeauna cand te gandesti prea mult strici firul pe undeva. Care fir se rupe. Mie imi plac oamenii. Mie imi place viata. Asa fragila si nebuna si cu festele pe care mi le joaca. Asa.