Toţi avem vise... Visul meu e TEATRUL. Se spune că viaţa e acolo unde te regăseşti, nu? Ei bine, eu acolo mă regăsesc. Între zeci de obiecte de recuzită, maşinişti, croitorese, regizor, colegi de trupă, scenarii aruncat peste tot, pantofi, rochii, pantaloni, cearceafuri, hainele de afară, ochelari de soare, rujuri, parfumuri, farduri aruncate. Între cele 4-5 ore de repetiţii, între paharele goale de plastic în care a fost cafea, între scrumierele alea mari, între tot. În rolul meu actual, în Jacqueline. Ce sunt actorii defapt? Sunt oameni, tot oameni, numai că oameni în care s-au adunat multe trăiri. Vieţile altor oameni, pe care noi le trăim. Le creăm o lume, mulăm personajul pe noi practic.
Nu le putem avea pe toate. Sunt zile în care personajul ne urăşte, nu ne ajută deloc. Zile în care suntem obosiţi. Dar înainte de spectacol, ne adunăm în cerc, ne zâmbim şi ne încurajăm. Iar pe scenă urcăm tot cu zâmbetul pe buze şi cu sufletul plin de emoţii şi trăiri.
Am auzit oameni cărora le e frică de admitere. Le e frică, nu au curaj, le e frică că pică sau că sunt respinşi sau mă rog. Mie nu îmi e. Aştept ziua în care o să pot să apar în faţa juriului să arăt ce pot. Aştept ziua în care o să urlu că am fost admisă. Aştept ziua în care să mă afirm. Asta îmi e soarta, şi dacă nu e, atunci o fac să fie....
2 comentarii:
Deci esti actrita?
băi:)... m-ai ucis.
E prima oară când trec pe aici și am frunzărit articolele tale pentru că la început spuneai ceva despre niște repetiții.
Teatru. Am ales să nu mai cunosc aplauzele din varii motive. Unul dintre ele este, poate, cel despre care spuneai și tu... teama de a fi respins.
Finalul articolului tău a pus punctul pe i. Un i cu care cochetez de un an de zile, asta după ce mi-am dat seama că, alegând o altă facultate, nu o să reușesc niciodata să îmi găsesc locul în lumea asta.
Nu știu, nu pot, nu vreau decât să îmbrățișez scena. Altceva nu sunt în stre să fac.
Promite-mi, mie- un nimeni, oSecundă, că tu nu o să renunți niciodată.
Trimiteți un comentariu