Forever?

Vreau să vă spun o poveste....

 Se întâmpla în anul 1950. Erau un el şi o ea. Ea avea un nume tare frumos. O chema Anelize. Un nume atât de rar întâlnit, dar care totuşi îi venea mănuşă. Anelize era frumoasă. Avea ochii mari, negri, o talie subţire şi un bust mare. Era micuţă de înălţime, un păr lung, şaten închis.cu un breton pe mijloc, care îi scotea în evidenţă ochii mari negri şi buzele pline. Purta mereu rochiţe pastelate, pantofi coloraţi (în limita posibilităţilor-deşi era dintr-o familie bună, dar vorbim despre anii 50.), eşarfe în păr, puloveraşe drăguţe, încheiate în faţă, peste rochiţe. De cele mai multe ori îşi marca talia de viespe cu o cureluşă în ton cu rochiţa.


 El- Ştefan. Un nume banal, dar un om excelent. Înalt, ochii albaştri, slăbuţ dar bine proporţionat. Tipic-emana masculinitate.


 S-au cunoscut la o expoziţie de pictură, şi au vorbit câte-n lună şi-n stele. Au bătut la pas străzile Parisului (amândoi fiind parizieni). Apoi s-au despărţit, dar cu promisiunea de a se revedea în următorul an, exact la aceaşi dată. Să zicem...să zicem aprilie. Nu contează data. 20 şi un pic.


 Anul următor, în aprilie, la ora stabilită amândoi erau acolo. Şi-au vorbit din nou, despre tot ce au făcut în anul acela. S-au despărţit cu aceaşi promisiune. Anul următor. Acelaşi loc, aceaşi oră.


 S-au întâlnit ani la rând... deşi erau ambii căsătoriţi, cu copii. Nu făceau nimic, doar vorbeau.


 ...Iar peste 50 de ani... El nu a mai apărut... Murise. 

Credeţi în iubire/prietenie care poate fi distrusă/întreruptă doar de moarte?

 ps- Povestea asta am auzit-o de la cineva, cum că ar fi un film, dar nu ştiu dacă e real sau nu. Detaliile sunt ale mele, scrise de mine, doar povestea în sine, ca idee am "preluat-o", să zic aşa.