Îngerul şi floarea-poveste pentru oameni mari

De fapt este vorba de o punere în scenă (extraordinară) a Micului Prinţ de Antoine Saint Exupery. Dar redenumită, şi numită Îngerul şi floarea. 

 Deci azi o să vă vorbesc despre un înger. Un înger care avea o planetă micuţă, unde avea foaaarte puţin loc. Dar în acel loc micuţ, aşa cum era, avea o floare. O floare pe care nu prea ştia cum s-o iubească, că era tânăr. Şi floarea asta a noastră era frumoasă tare, dar şi mofturoasă, având tot felul de pretenţii la adresa îngerului. Care se simţea tot mai singur. Şi atunci se hotărăşte să... da, să plece! Că asta fac oamenii adesea. Să plece să-şi caute un prieten. Floarea e vizibil întristată, dar îl lasă să plece, spunând că "Trebuie totuşi să rabd şi vreo două-trei omizi dacă vreau să văd cum arată fluturii..."

 Mergând pe drumul lui, se întâlneşte cu un rege peeeeerfect, care domnea peste tot şi toate dar era... da, aţi ghicit, singur. Îngeraşul îi cere un apus de soare, dacă tot el domneşte peste tot şi toate, iar acesta îi răspunde că trebuie să mai crească puţin, cam  până la ora 7 , concluzionând cu frumosul citat "Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea". Regele- fiind unul foarte vanitos, (şi aşa cum spune şi Antoine De Saint Exupery în carte- "Vanitoşii nu aud niciodatî decât laudele"), îl convinge pe înger să bată din palme, că îi place foarte mult să fie aclamat şi admirat. Încearcă să-l convingă pe îngeraş să rămână pe planeta lui, oferindu-i să fie ministru de justiţie, şi îi explică că îşi va judeca propria persoană, pentru că el fiind un rege peeeerfect, nu are nevoie de judecată, dar acesta refuză spunându-i că se poate judeca pe sine de oriunde ar fi şi pleacă mai departe.

"A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept."

 Se întâlneşte cu un om care calcula. Şi calcula şi iar calcula. Stele, pe care susţinea că sunt ale lui, pe principiul că dacă găseşti ceva şi nu e al nimănui, a cui e? Al tău! .  Omul nostru descrie stelele ca fiind "mărunte, aurii, şi care-i face pe pierde-vară să viseze. Eu sunt un om serios, nu am timp de visuri! "

Pleacă şi de acolo şi se întâlneşte îngeru nostru, cu un geograf- care de fapt păzea trenuri şi nota, iar în timpul liber vindea pastile, cu 25 la sută comision. O scenă foarte mişto şi amuzantă, în care se exprimă clar şi la obiect...că oamenii nu mai au timp...pentru nimic...chiar el concluzionând că "Oamenii se înghesuie în vagoane fără să mai ştie ce caută", "Oamenii se 

înfundă în trenurile lor rapide, dar nu mai ştiu nici ei ce caută", "Şi totuşi, ceea ce caută ar putea fi văzut într-o singură floare sau într-un strop de apa"

 Apoi îngerul nostru se întâlneşte cu vulpea. Îngeraşul o roagă să-i fie prietenă, iar aceasta îi raspunde că nu poate, pentru că nu e îmblânzită, termen care pentru înger e necunoscut. "A îmblânzi înseamnă a-ţi crea legături". "Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine, fără seamăn în lume, şi la fel şi eu pentru tine. Vei cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de-al tuturora." Îngerul se decide totuşi să plece şi de aici, iar vulpea îi dă o povaţă care e o adevarată lecţie de viaţă- "E foarte simplu: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor"

 Încă câteva citate de-ale vulpii- "Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce-ai îmblânzit"

"Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpară lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten imblanzeste-mă."

Următorul cu care se întâlneşte îngerul e un şarpe, care-i promite că dacă-i va fi dor de casă, îl va duce înapoi pe planeta lui. Îngerul e trist că nu a găsit niciun om în deşert, şi că e singur. Şarpele îi spune că "Singur te simţi şi printre oameni" . Îngeraşul nostru spune că "Oamenii n-au niciun pic de fantezie. Nu fac altceva decât să îngâne ceea ce le spui."

 În scena finală, îngeraşul se întâlneşte cu un pilot căruia i s-a prăbuşit avionul în deşert şi e extrem de trist. Îngerul îl roagă să îi deseneze o oaie, apoi îl pune să o şteargă, că pare bolnavă, apoi e prea mare, prea mică, apoi ajunge la concluzia că nu poate lua oaia pe planeta lui pentru că oile mănâncă...flori. Deci i-ar putea mânca şi floarea...

Pilotul îi spune: "

Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: "Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?" Ei vă întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?" Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut."

Urmează o serie de chestii amuzante, îngerul îi spune că îşi caută în prieten, pilotul râde că oare cine şi-ar putea căuta un prieten în deşert, apoi se uită la apusul de soare împreuna, îngerul spunându-i că el când e trist se uită la un apus, şi că într-o zi a văzut 43!!! de apusuri de soare pe planeta lui, pilotul râzând iar şi concluzionând că trebuie să fi fost tare trist în ziua aia

La final îngerul ţine un monolog în care spune că inima vede ceea ce e important, şi că oamenii caută şi adesea nu găsesc ce caută... şi se întoarce pe planeta lui împreună cu şarpele, spunându-i noului său prieten, pilotul, că " Pentru a fi fericit trebuie doar să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, este fiinţa iubită"

O piesă emoţionantă, foarte amuzantă, dar cu un substrat tare trist... Nu oi fi eu o bună povestitoare, dar piesa a avut un impact foarte mare asupra mea. Cartea Micul Prinţ, e puţin diferită ca ordinea oamenilor pe care îi întâlneşte, diferenţa cea mare fiind că în carte avem un prinţ, iar în piesă un înger. Oricum, vă recomand cartea, care e o...poveste pentru oamenii mari! 

"