E imposibil să nu fie relaţie în care se întâmpla asta, e deja clişeu, realitate pură.
Sunt oamenii de baricada aia în care iau iniţiativa. Spre exemplu "Hai să mergem la patinoar", "Hai să facem clătite", "Hai să ne căsătorim", "Hai să fim împreună"ş.a.m.d. Tot ei sunt ăştia care dau primul sms, sună primii, disperă la o ceartă şi se agită când celălalt stă pe undeva liniştit la bere cu telefonul aruncat pe cine ştie unde. Tot pe ei îi putem integra la categoria care atunci când celălalt propune despărţirea, ei insistă să nu.
De partea cealaltă a baricadei sunt cei care în permanenţă aşteaptă iniţiativa. Ei sunt cei care nu ar da niciun sms, ei aşteaptă. Ei nu sună, ei aşteaptă să fie sunaţi. Ei nu fac primul pas spre împăcare, ei aşteaptă ca celălalt să cedeze.
Apoi sunt alte 2 categorii. Într-o relaţie nu au cum să iubească amândoi la fel. În mod clar unul va iubi mai mult, unul va da mai mult, unul va suferi mai mult, iar celălalt nu înseamnă că nu iubeşte, dar nu egal!
Eu am fost în prima categorie, amar de timp, dar m-am învăţat minte şi acum mă alătur cu brio categoriei a 2a. Dar bineînţeles, roata se poate întoarce.
Tu...în ce categorie intri? Preferi să dai tot, sau să dai jumătăţi de măsură pentru a nu suferi?
7 comentarii:
Eu fac parte din a 3a categorie,a celor care isi dau seama ca femeile si barbatii isi manifesta iubirea diferit. Atata timp cat se completeaza si exista o balanta, in orice fel s-ar manifesta unul si altul,atunci e in regula. Eu stiu ca tu te refereai la atunci cand unul iubeste si celalalt...mai putin, si e comod,chiar daca ii pasa. Dar uneori, iti zic, trebuie sa vedem dincolo de ce interpretam noi ca fiind "indiferenta" (nu te suna,petrece timp cu prietenii, nu te cere de nevasta, nu organizeaza vacantele pt amandoi,etc). Ei sunt foarte rationali si independenti. Si daca si noi am fi macar la fel de independenti ca ei, insa inca in cuplu, in armonie, cred c s-ar schimba multe in relatiile interumane.
Niciodată să primesc jumătăţi de măsură, cât despre dat - mai discutăm, depinde cât merită...
Danube Daughter are dreptate. Bărbaţii si femeile îşi manifestă iubirea diferit. Despre asta e vorba, de fapt. De asta, chiar dacă e greu, contează mult, ca femeie- să fim un pic mai inteligente ca ei, implicit raţionale şi independente. Asta e cheia.. Noi le ştim pe ale noastre, ei pe ale lor. Desigur, e destul de greu. Dar ce e uşor pe lumea asta?! Ştii cum se spune... Fetele bune înghit, fetele rele scuipă.
Eu pot sa zic ca fac parte din ambele categorii...
Mi s-a intamplat de multe ori ca cineva sa ma placa atat de mult, incat sa ma sune de si de 10 ori pe zi, pe langa mesaje, declaratii, flori...iar eu sa nu-i dau prea mare atentie poate pentru ca in momentul ala eram indragostita de altcineva sau pur si simplu nu imi placea tipul si din ce il ignoram din aia el se straduia mai mult sa ma cucereasca...
Chiar si acum am o astfel de relatie...daca se poate numi asa...
...dar mi s-a intamplat de si mai multe ori sa fiu eu cea care se implica mai mult in relatie, sa dau totul si sa primesc mai nimic si totusi sa-l iubesc mai presus de orice, oricat m-ar face sa sufar...
@danube- da, o balanta poate exista, dar cineva MEREU iubeste mai mult...
@sugar queen-cred ca ni s-a acrit de jumatati...eu acum vreau tot!
@angel-si eu la fel ca tine...dar cand am dat tot, m-am fript...ca deh...
hmm ... prefer "sa dau" tot ca sa nu mai pot (nici sa vreau) sa-mi bat capul cu intrebari de genul "da' daca n-am dat destul?".
pe de alta parte, nu as spune ca poate fi vorba de "a da" si "a primi" decat daca discutam despre afaceri ... iar iubirea aia "de cursa lunga" (pe care o cauta toti oamenii) poata aparea/exista doar daca incetam sa masuram "cine da mai mult". ah, ne e frica sa riscam (dupa mai multe "afaceri falimentare")? ok ... da' cine nu risca nu castiga, nu poate castiga!
e amuzant ca "dumnezeu/alah/etc. ne iubeste pe toti" si nimeni nu se plange ca-i iubit prea putin, ca altcineva e iubit mai mult, ca impreuna cu semne ale iubirii avem parte si de semne clare a cu totul altceva ... ba chiar lumea se agita ca dupa moarte sa ajunga langa "iubitor" (in exact aceeasi "imparteala" de iubire) ... ca sa fie pe veci fericita ... de unde, logic rezulta ca aia ar fi "forma suprema de iubire", idealul spre care tre' sa aspiram. da' noi nu si nu: cat traim tinem cu dintii de conditia noastra animalica, gasim intotdeauna ceva cu ce sa "contaminam" orice scanteiere din acel ideal ... ca sa ne avem motive intemeiate de a fi nefericiti (si a mentine vie speranta ca dupa ce dam coltu' o sa fie bine langa "multi-iubitor").
iar daca-i "mai adevarata" teoria aia cu "iubirea implinita" (deobicei in doi) ... de ce ar trebui sa-mi doresc sa ajung langa "multi-iubitor", acolo unde pana si "sufletul meu pereche" nu ma mai iubeste numai pe mine ... ba chiar il iubeste mai mult pe "multi-iubitor" decat pe mine?
... se pare ca cineva ne-a mintit frumos (din moment ce nu pot fi adevarate ambele variante) si fiecare ar trebui sa aleaga pe cine crede.
Trimiteți un comentariu