”Trupa de teatru Ecou a Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMV) din Sfântu-Gheorghe este marea câștigătoare a secțiunii de teatru a Festivalul Naţional de Artă LicArt. În weekendul abia încheiat, au ajuns la Bucureşti aproape 120 de liceeni din întreaga ţară, aceștia fiind finaliştii celor trei secţiuni ale LicArt: poezie, fotografie şi teatru.
Finala de teatru s-a desfășurat vineri, cu cele trei trupe finaliste: Ecou – CNMV Sfântu- Gheorghe, Atelierul de Teatru – Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Botoşani şi Drama Club – Colegiul Naţional A. T. Laurian tot din Botoşani.
Tinerii actori au jucat în fața unui juriu format din regizoarea Sanda Manu, criticul Florica Ichim şi actorul Victor Rebengiuc.
Juriul a decis că Trupa Ecou a CNMV și spectacolul “Jacques sau Supunerea” de Eugen Ionescu, în regia actriței Teatrului Andrei Mureșanu (TAM), Fatma Mohamed, este marele câștigător al LicArt 2011. Trofeul câștigat de actorii din Sfântu-Gheorghe este unul în valoare de 4.500 de lei, iar potrivi Fatmei Mohamed banii se vor împărți nu doar între cei implicați în producerea spectacolului ci și cu cei care au ajutat de-a lungul vremii această producție, susținând-o cu diverse ocazii.
”Cred că acest premiu reprezintă o recunoaștere a valorii trupei care s-a format la CNMV. Nici nu ne-am gândit că vom primi un premiu, dar am vrut să avem o recompensă pentru anul
trecut, când la Lic Art nu am putut primi Marele premiu pentru că am avut o problemă tehnică legată de o actriță a trupei. În cele din urmă acest premiu reprezintă, cred, o reușită pentru noi toți și arată că avem o calitate de care trebuie să fim mândri”, a declarat Fatma Mohamed, cea care s-a ocupat de producerea piesei, regia acesteia și închegarea noii trupe de teatru Ecou a CNMV.
În cadrul Festivalului au participat la ediţia din acest an 2002 liceeni la secţiunile Poezie şi Fotografie – cu 7.733 de creaţii şi alţi 563 de elevi au făcut parte din cele 40 de trupe de teatru concurente. Juriul a analizat 170 de poezii, 634 de fotografii semifinaliste și 50 de spectacole.”
Finala de teatru s-a desfășurat vineri, cu cele trei trupe finaliste: Ecou – CNMV Sfântu- Gheorghe, Atelierul de Teatru – Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Botoşani şi Drama Club – Colegiul Naţional A. T. Laurian tot din Botoşani.
Tinerii actori au jucat în fața unui juriu format din regizoarea Sanda Manu, criticul Florica Ichim şi actorul Victor Rebengiuc.
Juriul a decis că Trupa Ecou a CNMV și spectacolul “Jacques sau Supunerea” de Eugen Ionescu, în regia actriței Teatrului Andrei Mureșanu (TAM), Fatma Mohamed, este marele câștigător al LicArt 2011. Trofeul câștigat de actorii din Sfântu-Gheorghe este unul în valoare de 4.500 de lei, iar potrivi Fatmei Mohamed banii se vor împărți nu doar între cei implicați în producerea spectacolului ci și cu cei care au ajutat de-a lungul vremii această producție, susținând-o cu diverse ocazii.
”Cred că acest premiu reprezintă o recunoaștere a valorii trupei care s-a format la CNMV. Nici nu ne-am gândit că vom primi un premiu, dar am vrut să avem o recompensă pentru anul
În cadrul Festivalului au participat la ediţia din acest an 2002 liceeni la secţiunile Poezie şi Fotografie – cu 7.733 de creaţii şi alţi 563 de elevi au făcut parte din cele 40 de trupe de teatru concurente. Juriul a analizat 170 de poezii, 634 de fotografii semifinaliste și 50 de spectacole.”
Mulțumim Monica Vajna, pentru articol și de asemenea tuturor oamenilor care ne-au fost alături de-a lungul vremii în această trupă!
Regizor: Fatma Mohamed
Distribuție: Olaru Mihai, Cioba Cristina, Corodeanu Evelina, Căldărar Ana-Maria, Dumitrescu Ana Roxana, Demeter Noemi, Grigoroșcuță Diana
Concept afiș: Isany Janos
Lumini: Barabas Szabolcs
Regizor tehnic: Lidia Baciu
Decupaj scenariu: Nina Țânțar
Dacă vreți să vedeți articolul: AICI
10 comentarii:
Nu mi-am dat seama ce mare a fost chestia... FELICITARI !!!! You guys are awesome indeed, mi-ar fi placut sa va vad, nu a filmat nimeni in niciuna din ocazii? Poate...Cristina, cine stie... poate drumul nu se sfarseste aici!!!
Felicitări tuturor tinerilor, o îmbrăţişare în plus pentru tine, Cristina şi BRAVO FATMA, cea care face minuni cu tinerii actori în ultimii ani şi obţine clar titlul de "cea mai bună antrenoare de actori" din Sfântu Gheorghe, pentru cei de limbă română evident, pentru că şi Misi este excepţional pentru tinerii maghiari... SFÂNTU GHEORGHE ESTE MÂNDRU DE VOI!
felicitari si la mai mare, imbratisari calduroase din vestul tarii si la cat mai multe succese sau succesuri :)>:D<
Multe, multe felicitari!
Unul dintre prietenii mei a primit locul 3 la poezia si tare bucuroasa pentru el!
Felicitari inca o data!
Felicitari si mult noroc pe viitor!
Te pup si bafta la Bac! :*
@danube daughter-asa e! o sa vad eu mai tarziu care e drumul!
merci din suflet!
@mada-multumim din tot sufletul!!!
@g.w-saru manaaa>:D< hm, timisoara?:D
@maddalaide-wow, super:D
multumim!
@felicia-multumesc, sa fieeee!!!la cat mi-ai urat bafta, tre sa iau 9.50 acum:D:*
Trimiteți un comentariu