Timp, încotro mergi?

Trăim în goană, mâncăm pe fugă, dormim pe fugă, ne iubim pe fugă, ne întâlnim pe fugă, vorbim pe fugă. Ne ardem vremea în birouri închise, spații opace, în loc de aerul rece optăm pentru aerul condiționat din interiorul celor 4 pereți scorojiți, murdari și ferestrele tocite de atâta deschis.
Așa trec anii, anotimpurile și hop, uite, cucoana care tocmai a fugit pe lângă mine și a spus ”Pa, fraiero”, e viața?

Ne amăgim că laptopurile din ce în ce mai mici și personalizate sunt ”drumul spre lume”. Ne întâlnim pe facebook, purtăm discuții serioase pe mess, ne consumăm iubirea prin sms-uri, visăm pe google map. Dar noi suntem fericiți, nu?
Ne culcăm cu scandaluri din talk show-uri, ne trezim cu bârfe din ziare, suntem toată ziua cu telefonul în mână dar uităm să spunem ”Te iubesc”. Aruncăm în fața oricui, ca parte din automatism ”Nu am timp, poate ne vedem săptâmâna VIITOARE”. ”Mâine”e un cuvânt atât de nesigur, că habar nu ai ce faci peste 5 minute de fapt și de drept. Nu știi ”Mâine”ce mai poate aduce.

Auzim vorbe, dar de fapt nu le ascultăm. Spunem vorbe, dar de fapt nu le simțim. Citim titluri dar uităm poveștile. Cântăm dar nu simțim versurile. Și tot așa.

Luăm pauze mici și rare, dar și atunci stăm crispați, cu telefonul deschis, încercând să găsim soluții pentru problemele, pe care culmea, se prespune că le-am lăsat în urmă acum 5 minute când am luat pauza...
Iar când pauză se termină suntem ca un atlet la maraton: avizi de viteză, speriați, transpirați...

Dați-mi timpul înapoi, e al meu!!! Nu vreau să mai fug!