Clișee de disperate

Din seria cât-de-prost-poți-fi-într-o-singură-viață avem un alt clișeu: ”Îl iubesc mai mult ca pe orice”

Sfinte căcat (pardon de expresie), când aud asta îmi vine să alerg pe câmpii și dealuri și să desenez ciuperci bolunde. Păi ba fată dragă (nu fiiiiii tristăăăăăă fiindcă e peeecaaaat), ce naiba-i în căpșoru ăla al tău schizofrenic?

Da hai să-ți explic așa, mai pe înțelesul tău. Să spui că-l iubești pe Gigel ăla mai mult decât orice e ca și cum ai zice: ”Te iubesc mai mult decât soarele într-o dimineață devreme, decât viața în sine, decât pe părinții mei, decât o cafea bună, decât orice zâmbet”. Iar dacă asta vrei să zici, ți-o zic io direct: ești o proastă!!!

Ăsta fu cazu unu. Da vine cazu 2 (fie vorba între noi, și mai nasol decât primu) în care ăla n-o bagă-n seamă și asta-l iubește de moare. Pentru mine e haios, pentru ele nu. 1-0, deci

Al doilea clișeu pe care când îl aud eu pot să mă duc să mă spânzur liniștită, că e prea tristă lumea asta și-așa:   (suneeet de tobe): ”Îl aștept oricât”

Ce importă (vorba lu Caragiale) că ăla nu dă doi bani pe tine, sau eventual se mai distrează și el cu tine, așea, ca să fie, să nu zică că n-are ce f**e (pardon, dar eu sunt directă).

Sau ce contează că ăla e însurat sau are o prietenă pe care nu e dispus oricum s-o părăsească că e prea laș și  dacă se poate cu curu-n 2 bărci, vorba românului, de ce nu?!?!?!?! Dacă a găsit fraiera care să aștepteee și să aștepteeeee... Păi proastă să fii să aștepți un fraier care e și laș pe deasupra. Haha. I m starting to be a bitch. Nicio problemă. Dacă faptul că sunt ambițioasă și rea și dură mă face o curvă e ok. Pot trăi cu asta. Și by the way, nu merită. Lașii sunt tot lași, iar alea de stau lângă ele în condițiile astea nu sunt lașe, ci proaste. Punct.

Și acum... concluzie? Sunteți niște proaste. Cu tot respectu, of course.