Despre tipare

Am auzit o chestie foarte interesantă azi, revăzând episoade din Sex and the City. Se pun niște probleme foarte interesante sometimes, în unele episoade.

 Deci: întrebarea mea acum este: avem tendința de a repeta aceleași greșeli? Avem un TIPAR când ne alegem relațiile? For instance(ca să mă și explic): avem tendința de a avea un tipar în tipii (sau tipele)of course pe care le alegem să ne fie parteneri?

Spre exemplu, gagica X l-a ales pe Y să fie partenerul ei. Y avea probleme grave (sau nu, nevermind)cu ...băutura(of course, poate fi și dependența de orice altceva, probleme de comunicare, adaptare, indiferență, so on, orice considerați voi defect). Se desparte de el și următorul se dovedește a fi la fel. De ce?

Deci, fără să dau detalii care oricum sunt irelevante, eu văd același lucru la mine. Mi se întâmplă. Avem deci un tipar...? E evident că nu vom alege tipi/e total diferiți/e...dar?

 PS-știu că viața nu-i ca-n Sex and the fucking city, dar tot ...I couldn t help but wonder...

Alintă-mă frumos!

Băi, ori sunt eu ”sooo last season”, ori chiar sunt penibile alinturile de genul: ”puișor”, ”pisicuță”, ”purceluș”(???), ”scrofiță”, ”vacă mică” (adică vițică?). Sau mai avem ”Ioooobi”, ”Îngeraș”, ”prințul meu”, ”viața mea”, ”inima mea”, ”lumina ochilor mei”.

 Astea ca astea, hai că... trecem peste, că-s io fată simpatică! Dar mai avem și seria: ”Gibonel”- adică arată ca o maimuțică păroasă?

 ”Mami”- duci lipsa părinților, pisi?

 Sau avem cele care întrec orice limită: ”jegosule”, ”împuțitule”, ”nesuferitule”.

 Sunt eu last season? Sau...?

Cu si despre rabdare fara diactritice!

ATENTIE! Acest post nu va contine diactritice, deoarece si pentru ca ma mutai oarecum si relativ de la al meu laptop si nu mai stau eu sa setez p-acilea. Ma intelegeti voi, oricum. Plus ca asta e PC, nu laptop si ardeam de nerabdare sa mai scriu la o tastatura normala:D (Dont ask!)

 Asa..Azi vorbim despre rabdare!

 Eu nu-s o fire prea rabdatoare. Mie daca-mi zici ca vii la 5, sa fie 5. Nu 5 si 10, nu si 15, nu 6! Ci 5, asa cum ai zis. Daca intervine ceva urgent, no problem (doar ca si urgentele astea-s relative!). Dar daca tu vii la 5 si 20 ca ti-ai schimbat 3 tricouri...Neee! Trebuia sa faci asta la 5 FARA 20!

 In aceasi ordine de idei: daca m-ai programat la 12 (fie tu ce-oi fi: manichiurista, pedichiurista, coafeza, cosmeticiana sau ce mai vrei tu) si eu vin acolo la 12 fix ca sa-mi zici tu ca eram de fapt la 11 jumate, ori iei lecitina, te apuci iti notezi, sau iti aduci aminte ce-ai zis! Ca n-am timp de prostiile tale, sa ma chemi maine de parca as dispune de timp nelimitat, divo! Ca pana la urma, tu-mi faci unghiile mie, nu io tie! Si-a doua oara, mai apeleze Allah la tine, sa-i faci ghearele mov.

 Tot asa, daca-mi spui ca taxiul vine in 3 minute, te rog, nu le fa 10, ca nu-mi sade bine-n fata blocului asteptand dupa un jaf de masina care-mi ia 5 lei pt 2 minute de condus! Spune-mi 10, si voi cobori in 10 minute. Ca doar nu joc sudoku, in restu de 7.

 Ascult oamenii. Sa mor io de nu-mi place sa aud povesti, sa mor de nu te voi asculta daca plangi daca-mi esti prieten! Dar mor cand vad oameni care suna alti oamenii doar sa se laude! Din seria: "Fata, vai fata, stii ce masina misto mi-am luat fataaah???" sau isi lauda relatiile fericite la toata lumea, all day long! Te inteleg ca esti fericita, da sa mor daca-mi pasa ca ti-ai luat lenjerie mov, gri, portocalie de a zis "iubi"ca se urca pe pereti!

 De altfel, cand ne intalnim pentru prima oara sau ne stim de putin timp, te implor, nu te plange la mine! E de prost gust si e posibil sa nici nu te inteleg.

 Pentru ca nu-mi pasa!Selfish me:D
 c

Am venit înapoi!

Am revenit! Am avut o stare...hai să nu-i zicem depresivă, că nu știu dacă-i chiar așa, dar ceva pe-aproape, anyway. Totul legat de plecarea-n Scoția, de persoanele pe care le las aici...și așa mai departe. Dar am avut o revelație: o viață am! Și aia trebuie trăită. Am așa un stil de a mă îndoi, de a avea vise urâte și de a mă comporta mereu de parcă it s the worst case scenarium.

 Așa că gata: am plâns 2 zile pe motive pe care nici eu nu le știu, se pare că nu găsesc sursa rănii, dar e una. Și poate dac-o ignor, va trece.

Așa că de azi...revin la postări zilnice, vă promit!Și la...gânduri mai bune, să sperăm....

Ce puteți să faceți voi?Să-mi urați să se facă fericire și la mine...că eu sunt veselă, vă jur!

Despre goluri

Întrebarea care e cotată ca având cel mai greu răspuns e ”Ești fericit?”, pentru că de fiecare dată auzi ”Da, DAR...”. Vă întreb: Regretați ceva din ce-ați făcut?”Nu, nu e bine să trăiești cu regrete”. Eu am regrete, câteva, dar am.

 Și așa apare tam paamapamamamma GOLUL. Lipsurile nasc golurile astea. Cum le umplem? Relații eșuate, sex, muncă, bani, pipițe, plimbări cu oameni cu care n-avem nimic în comun și d-astea. Știți voi, banalități. Și tot nu se schimbă nimic. Ce să-i faci, viața-i crudă.

 Și apar tot mai multe goluri. Pereții pică pe noi-îi tencuim. Se rupe un fermoar-îl înlocuim. S-a rupt bluzița-o coși, să nu se mai vadă găurica. Suntem triști-zâmbim fals. Ne e greu acasă-plecăm din oraș. Cum numesc eu lucrurile astea? FUGA DE RĂSPUNDERE...

 Degeaba am nevoie de pereți noi, dacă aleg să-i tencuiesc pe cei vechi. Degeaba am nevoie de-o bluză nouă, dacă tot ce fac e s-o cos pe cea ruptă. Degeaba am probleme și FUG dacă ele nu se vor rezolva doar înfruntându-le. Degeaba iubesc dacă nu primesc același lucru înapoi.

 Poate-ar trebui să mă gândesc de ce pică pereții, de ce bluzele se rup... Și poate o să închid blogul, mă simt ca și cum nu mai am nimic să vă zic...Îmi pare rău! Până și ironia m-a părăsit...

Despe jocurile pe Facebook

Până azi în viața mea nu m-am jucat pe Facebook. Și ce-mi vine mie azi(aiaiaiaiia, plictiseală!!!), să mă joc nițel. Intru, dau search, găsesc niște joculețe printre care și Mall world. Zic hai să joc. Mă pune cu niște bănuți (foaaarte puțini)să-mi mobilez magazinul și să-mi aduc marfa. Un tapet de perete costa vreo 14,900 de...ce-or fi fost ăia. Bleah, și mă întreabă cum cumpăr credite?Pay pal, sms???

 Ce mă, am înnebunit? Mă gândeam io că nu te joci moca. S-a terminat.

Interzicerea fumatului în baruri ar aduce mai mulţi clienţi localurilor?

Eu sunt o viitoare fostă fumătoare. Și asta pentru că și prin urmare în faimoasa țară unde mă deportează ăștia, Scoția, țigările costă-n jur de 7-8 lire. Nu mai e nevoie de alte explicații.

 Hai s-o luăm puțin statistic despre interzicerea fumatului în baruri, all over the world:

•  32%dintre spanioli spun că ar merge mai des în baruri dacă s-ar aplica această lege
•  doar 16%din populația spaniolă spune că ar merge mult mai rar dacă s-ar aplica
•  16.4%spun că ar merge mult mai rar dacă nu ar avea posibilitatea de-a fuma
•  deputatul nostru PSD, Mariana Mitrea, susține că ar avea efecte pozitive o astfel de lege, că previne îmbolnăvirea copiilor (PS-parcă spuneam AICI că nu au ce căuta copii în baruri, doamna Mariana Mitrea)

Părerea mea?

• E o lege proastă (și nu zic asta pentru că-s fumătoare în momentul ăsta)
•  Dacă tu nu mă lași să fumez în bar, e în regulă: voi ieși ÎN FAȚA barului tău propriu și personal și ghici unde se vor arunca mucurile! Da, bravo, pe jos! Așa că-n 15 minute, toți fumătorii frustrați vor fuma acolo. Sau nu vor călca-n barul tău.
•  Mulți dintre voi spuneți că vă deranjează fumul de țigară.Perfect normal și perfect de-acord, de altfel. Însă: ce vină am eu, ca fumător când într-un bar spațiul pentru fumători și cel pentru nefumători e delimitat de...o perdea-n cel mai bun caz???
•  Există n localuri, bărulețe, restaurante frumoase, chiar superbe în care se fumează. Frecventează-le pe alea. Nu mi se pare normal să vii să mă rogi să sting în țigara într-un spațiu pentru fumători
• De asemeni, fumatul e o alegere personală, așa că nu încerca tu să-mi salvezi plămânii prin legea asta. Poți să încerci să faci asta prin CAMPANII SERIOASE, nu vrăjeli cu ”zile anti-fumat.”

 Voi ce părere aveți?Pro/contra?

O lecție bună

Câteodată îți trebuie o căzătură bună, măcar șă știi pe unde te afli.

 Și dacă realitatea doare prea tare... poți evada oricând în visul tău preferat!Dar ai grijă să te întorci repede...:)

Și încă una, tot pe proprie experiență: Când accepți mai puțin decât meriți, aia vei primi. Mereu.

Despre Băsescu

Se poate pune bază pe Băsescu?
 -Da, se poate, dar v-am recomanda acid.

 Și-acum lăsând gluma la o parte: toți îl înjurați, dar când vă întreabă omu de sănătate, NICIUNUL nu l-ați votat. Păi cum se poate???

Cafenele, baruri, pub-uri

Cred c-ați auzit și voi de povestea cu interzicerea aducerii copiilor sub 6 ani în baruri, restaurante, pub-uri. Se practică mai des în afară însă am observat că începe să devină o chestie din ce-n ce mai întâlnită și la noi.

 Acum să vă zic de ce sunt eu de-acord cu asta: (din seria-”cu bulinuțe”)

•  Nu mă interesează s-aud când am ieșit la o poveste sau pur și simplu la o cafea(mai ales dacă fac asta dimineața)țipete și tăvăleli pe jos a mucoșilor răsfățați
•  Nu mă interesează să văd mămici(oricât de adorabile ar fi ei sau pruncii) cum își alăptează copilul în mijlocul barului
•  Nu mă interesează copii care-mi sar în brațe în timp ce stau liniștită
•  Nu vreau să fiu agasată cu lucruri de genul ”Domnișoară, eu și copilul stăm fix lângă masa ta, nu mai fuma”.Poftim???
•  Nu vreau să aud texte de genul ”Hai Vlăduț/Ionuț stai cu mama”.
• Pot înțelege faptul că vrei să ieși la o bere și că n-ai cu cine să lași copilul, dar mi se pare groaznic de nepoliticos și egoist să-mi deranjezi mie liniștea.

De altfel, patroana restaurantului din SUA care a ”dat drumul”ideii acesteia spune că restaurantul are un grad de ocupare mult mai mare acum! 

Voi ce părere aveți despre asta?!

Și...șooooc!

Doamne, cucoană, explică-ne și nouă CUM îi agăți tu pe bomboneii ăștia???

E gelozia o dovadă de dragoste?

În zilele noastre, gelozia (chiar și ea dusă la extrem)este o trăire, o emoție normală, care este firesc s-apară. De acord până aici! Dar încercând să vorbesc cu mai multe persoane despre asta, pentru a vedea și alte păreri și a reuși să scriu despre topicul ăsta, m-am izbit de răspunsuri precum: ”Dacă n-ar fi gelos, nu m-ar iubi”sau ”Gelozia e o dovadă de dragoste”. Așa să fie oare?

 E o dovadă de dragoste când e gelos atunci când te vede vorbind cu un coleg?Vorbind de fapt e mult spus, ci doar schimbând banalități. E o dovadă de dragoste atunci când îți verifică sim-ul telefonului (sms-uri, agendă)sau mail-ul? Eu zic că nu. E doar o dovadă de nesiguranță din partea persoanei geloase, semn că nu are încredere-n calitățile tale și are o permanentă teamă de-a nu găsi calități mai...interesante la un altul sau la o alta.

 Explicația geloziei?Părerea mea este că provine din copilărie.Abuzurile, traumele pot fi o cauză. Insinuarea permanentă de unii sau de alții către persoana respectivă că nu e bun de nimic, că nu are aia, că e gras, că e slab și așa mai departe. Lucruri care toate duc la complexe de inferioritate. Bineînțeles, aici părinții poartă o mare parte de vină, făcându-și copilul să se simtă inferior. Dar nu numai părinții: ci și educatori, învățători, profesori, pot crea astfel de complexe cu ușurință asupra unui copil sau chiar adolescent.

 Persoanele geloase chiar dacă NU au rivali, vor încerca să și-i găsească. Fie ei și imaginari. Colegul tău de muncă, șeful, vecinul de la 3, care deși doar îți zâmbește și te salută politicos e bănuit. Întrebările precum ”Unde ai fost?”, ”Cu cine ai fost?”și alte interogatorii vor fi la ordinea zilei. Poate ajungi la un moment dat să te întrebi: ”OARE E VINA MEA?”. Nu, nu e vina ta. De vină nu sunt acțiunile tale (că vorbești cu cineva, că ai prieteni, ș.a.m.d)ci boala geloziei. Sigur, îți va explica că o relație de prietenie nu poate exista între-un bărbat și o femeie.

Eu sfătuiesc femeile care au problema asta, dar și bărbații a discuta cu persoana respectivă să realizeze DE UNDE pleacă problema asta. Dacă crezi că ai suferit destul...ești liber/ă să pleci! Ești responsabil/ă de viitorul tău!

Facebook-ul determină relația?Sau invers?

                                                             Hello sweets!:D


Cu toții știți despre faimosul facebook și faimoasa sa opțiune de ”relationship status”. Și dacă the old fashioned hi5 avea doar varianta de ”single”, ”married”, ”in an open relationship” și etc, ce s-a gândit creatorul Facebook?Să vină el cu varianta ”In a relationship with.....”.

 Unii dintre voi își afișează cu mândrie relațiile pe Facebook, sau dacă nu cu mândrie cel puțin și le afișează. Alții...nu. Pe diverse motive.

 Acum întreb eu: dacă prietenul/a îți spune că nu dorește să apară pe facebook, o iei ca pe o opțiune a sa, sau efectiv ai impresia că încearcă să se ascundă de ceva/cineva?Hm?

Ca fata mare la măritat....

Din păcate, aud tot mai des despre căsătorii premature(după mine, așa). De genul, 16, 17, 18, 19 ani. Mi se pare mult prea devreme. Mi se tot bagă pe gât textul ”Da, dar e sufletul meu pereche și nu am de ce să aștept”.Și dacă sufletul tău pereche te lasă baltă peste-un an?O să fie funny când la 20 de ani o să ai copilul în brațe?Eu zic că nu.

 De asemeni, dezaprob total făcutul de copii la 16, 17 ani. Nu pot, puteți să ziceți voi ce vreți. Nu înțeleg. Folosim ca scuză: ”S-a întâmplat”.Păi ce-ai zice de un prezervativ, puțină informare, puțină atenție?Nu poți avea încredere-n primul tip care apare și-ți bagă vreuna de gen ”Mă deranjează prezervativele”

 De altfel, tot așa, mai mor câte puțin când văd cum la 15 ani aveți toate suflete pereche și stați doar cu iubi, faceți aia cu iubi, pleci la iubi, vii de la iubi. Fac de-a dreptul criză de nervi când la 18 ani voi aveți prieteni de 5 ani!!! Oi fi eu demodată... Oi fi eu demodată că eu am stat cu fetele, nu cu ”iubi”. Am dansat, am râs, am plâns, am ieșit la ceaiuri, la grătare. Am fost o gașcă care ne-am iubit. Iubi?Iubi a stat și deoparte, dacă era.

 Dar liceul?Liceul mi se pare cea mai frumoasă perioadă, sau una dintre cele mai frumoase!Iubire?De iubire ai timp...după!Suflete pereche?Îl vei găsi și pe el, dar nu la 15 ani!

Un fel de mai bine n-ar mai fi

De două zile tot dau ”Postare nouă”și mă uit la pagină. Hm, da, e drăguță, e albă, hai să n-o murdărim cu fonturi ieftine și prostii. Click sus, dreapta, ”X”și I am gone. Peste două-trei ore la fel. Și tot așa zilele astea.

Ce să zic?Mă distrez de mor. Zilele astea... ei pe naiba zilele astea. Am o perioadă proastă. Nu știu s-o delimitez în timp că nu-i văd niciunul dintre capete. Not funny at all, pe principiul ”Doamne-Doamne-mi dă, da și când
îmi iaa...”. Apoi m-am gândit un pic cum a fost anul ăsta. Să vedem: am luat Cambridge-ul cu brio. Am luat BAC-ul cu 9,11. Pe plan emoțional...praștie. Adică vorba vine, praștie. Că atunci când merge bine, merge bine, da și când e complicat...e complicat.

 N-am putut să nu mă întreb zilele astea cum aleg eu oamenii din viața mea. Pe ce criterii? Că se pare că tot dezamăgită sunt. Bineînțeles, că sunt EI , câțiva, și ne-am legat unii de alții de nu ne mai dezleagă nici o călătorie în Italia de 2 luni și nici plecarea mea la mama naibii, în Scoția, la 3200 de km unde nici soarele nu bate. Ăia or fi. Dar cum îi aleg eu p-ăia de care mă îndrăgostesc iremediabil în sensul de zâmbesccatâmpitade124343pezi?

 Mda. Nici măcar nu prea am nimic de zis, spre ironia mea. Și voi știți că eu pe blog nu vorbesc despre mine. Mi-e și jenă să zic prin ce situații sunt pusă lately și pe un blog anonim, darămite aici. Așa că...tac.

Și-așa, văd că lumea e busy s-o plângă pe Amy Winehouse ca și cum nu și-ar fi meritat soarta. They tried to make her go to rehab but she said ”no, no, no!”. Oricum, stați flex, n-a murit, face un featuring cu Mădălina Manole. 

 Mă apuc de scris (din nou)posturi ironice. Nici măcar de făcut mișto nu-mi arde.