Cred că ce mă irită cel mai tare la viaţa asta e că te aruncă ca pe o bucată de plastic. Da, da, plastic. Ca pe un plastic care nu are sentimente, nu visează, nu are logică, nu plânge, nu râde, nu zbiară. Azi eşti fericit de mori, iar mâine simţi că ţi-a picat cerul fix în moalele capului.Azi ai vise, speranţe, eşti sigur că ajungi undeva (undeva cu sensul de viitor, loc, facultate, loc de muncă, etc), iar mâine te aruncă viaţa asta undeva într-un bar, ca fiind chelner.
E o lume a alegerilor. Suntem nevoiţi să facem alegeri începând cu "cu ce mă îmbrac diseară?"sau "ce suc beau azi?" până la deciziile grele. Acelea de a renunţa la ceva, acelea de a alege spre exemplu o facultate. Tot timpul suntem puşi în situaţia de a face stânga sau dreapta. Bineînţeles că una din ele trebuie aleasă, iar dacă ai făcut stânga şi nu dreapta cum trebuia, o să realizezi singur, pentru că o să regreţi amar.
Dar până la urmă cine ne explică nouă ce e bine sau ce e rău? Asta aflăm pe pielea noastră... Uneori doare, alteori e revitalizant şi perfect pentru noi drumuri. De multe ori nu ştim să-i mulţumim lui Dumnezeu. Pentru că noi ştim doar să cerem, să cerem şi iar să cerem. Poate ar trebui să fim recunoscători mai des, nu?
Apropo de recunoştinţă, străbunica mea, Dumnezeu să o ierte, a murit pe 12 decembrie 2007. Urâtă zi, Dumnezeu a luat la el un înger. Acum stau şi realizez cu mintea mea de acum, în 2007 eram practic un copil. Sunt acum, dar atunci şi mai şi. Stau şi realizez aşa, că poate ar fi trebuit să apreciez mai mult ce aveam acolo...
P.S- am luat notă mare la olimpiadă, nu am ajuns la naţională but I am proud of me. + am primit un 10 :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu