Povestea unei oarecare ea...part two

Blindius mi-a spus că ar dori să vadă o continuare de la povestea unei oarecare ea. Probabil dacă nu aş fi fost rugată să continui nu aş fi facut-o, nu cred ca aveam vreo intenţie. So...continuare.

 ...În urma uşii trântite, era acum numai el. Care realizase ce tocmai făcuse. A gonit, a făcut să plece persoana pe care o iubea... Tot ce îi mai răsuna acum în urechi era..."Ţine minte, trebuie să pierzi, ca să ştii ce vrei..." şi "Eu plec". Îi răsuna zgomotul ăla tardiv al uşii, îşi aducea aminte "ameninţările "ei când îi spunea că dacă nu tace îl aruncă de la etajul 8, săruturile ei, toate locurile în care au fost. Încearcă să o sune, să o cheme înapoi. Ia telefonul de sub mormanele de mucuri de ţigări, formează numărul fără să respire măcar, sună odată, de două ori, de trei ori. Răspunde un ton pe care în atâţia ani de relaţie nu l-a auzit vreodată aşa sec. 

 - Ce mai vrei?

 -Vino înapoi...am greşit...

 -Uneori e prea târziu. Am fost suficient de mult timp cârpa ta, am plâns prea mult

 -Cum??Adică acum nu mai plângi? 

 -Uite vezi???Nenorocitul ăla de orgoliu din capu tău ăla stupid. M-ai pierdut pentru totdeauna. Eu nu mai exist, am hotărât să plec mai repede. Numărul acesta nu mai există.

 Bip..acum îi închisese ea telefonul în nas..

 Era fericită acum. Roata indiferent cât de pătrată ar fi, tot se întoarce odată şi odată....

 eventually, to be continued...