happy end, pentru totdeauna, roz şi fluturaşi sau happily ever after

Un concept în care toată lumea (sau mă rog, majoritatea), cred. Filmele au happy end, cărţile au happy end (sau din nou, majoritatea, de 90%), melodiile au happy end. Suntem înconjuraţi de happy end. Şi eventual şi de happily ever after. Dar acel after (culmea!), nu e niciodată prezentat, arătat, ilustrat, sau măcar demonstrat în vreun fel sau altul. 

Există vreun lucru care ţine la nesfârşit? Şi dacă da, care e ăla? Filmele au menirea (uneori, nu săriţi), de a ne induce în eroare. Cărţile la fel. Toate bune, frumoase, iubire mare şi din nou happily (for)ever after. Numai că după? Ce se întâmplă după?? Vă zic eu. Nicio iubire nu ţine până la sfârşit. Iar dacă ţine, în 99% din cazuri aia nu mai e iubire. E respect, consideraţie, e de fapt totalul lucrurilor care s-au adunat de-a lungul anilor. Lucrurile care vrând nevrând sunt comune. 

 Şi lucrurile nu ţin la nesfârşit în general, nu doar când vine vorba de iubire. Lucrurile nu ţin, pentru că dacă ar ţine, atunci probabil nu am mai avea şansa la un nou început. 

Iar eu am început să am altă mentalitate asupra lucrurilor care se termină. Atunci când all falls down (cred că m-am uitat la prea mult sex and the city, că am început să am impresia că lucrurile, cuvintele şi expresiile îmi vin mai repede în cap în limba engleză), când cerul îţi pică în cap, când ai impresia că totul s-a terminat, când toate uşile (şi geamurile) ţi se trântesc în faţă, când abia îţi controlezi lacrimile chiar şi pe stradă fiind, poate nu înseamnă că viaţa ta s-a sfârşit. Poate cerul chiar nu pică. Sau poate chiar...miroase a parfumul dulce a începutului. Toate începuturile sunt simple. Uşoare, frumoase...

 Cu drag,

Miss Sunshine