All about limits-Totul despre limite

 

sursă.

Limitele. Există la fiecare pas pe care îl facem. Sunt fie cele impuse de noi, fie cele impuse de alţii (as in-reguli, restricţii, do's and don't's). Ne împiedicăm de ele adeseori, mai ales când vrei neapărat să faci ceva dar nu prea poţi fie că regulamentul interior ţi-o interzice, fie că e imoral (astea cu imoralitatea sunt în percepţia noastră, pentru că aşa cum ceva mie mi se pare imoral, altcuiva o să i se pară perfect moral sau viceversa). Numai că există momente când nu ne împiedicăm de ele, ci ne scot la propriu din rahat, ne împiedică să o dăm în bară, lucru care să fim seriosi, e useful de multe ori.

 Limitele mai sunt cele pe care le punem între noi şi alţii. Pentru că adeseori punem limite, bariere, ziduri înalte ca ceilalţi să nu poată trece, să nu ne poată cunoaşte şi ca rezultat să nu putem suferi. Uneori există oamenii aceia care trec peste limite, dărâmă zidul şi ne cunosc, intră. Şi atunci poţi să alegi să îi laşi înauntru, sau să mai ridici o barieră ca să nu mai aibă nicio şansă. Iar ei vor alege ori să plece, ori să rămână, pentru că dacă cuiva chiar îi pasă, îl va lăsa rece că l-ai dat naibii când a venit la uşă şi va încerca din nou...de data asta pe la geam.

Eu nu le impun limite oamenilor. Oricine a vrut să mă cunoască a primit ocazia asta. Că a profitat de ea, sau nu, asta e partea a doua. Oricum, sunt înconjurată de oameni care mă iubesc şi asta valorează enorm. Valorează enorm să ai pe cine să suni la 3 noaptea dacă vrei să plângi sau să râzi, fără să te gândeşti că deranjezi. Limitele astea... da, mi se mai întâmpla. Mi s-a întâmplat asta chiar recent. Ajungem să punem limite atunci când ştim că dacă nu o facem vom fi răniţi. Iar eu nu mai "torelez"aşa ceva. Înţeleg perfect că limitele nu-i ţin pe ei departe ci mă îngrădesc pe mine. Dar îmi asum riscurile.

Impunem limitele astea pentru securitate, pentru a ne lămuri în principal pe noi înşine cu privire la noi dar şi la alţii, dar şi pe ceilalţi. Prin limite le spunem: "Gata, până aici".

 Dar şi la limite le putem spune "fructe interzise". Cu cât mai mare e riscul de trecere a limitei, cu atât mai mult dorim să o trecem. Cred că e chestia cu ce e "dincolo"de "interzis".Chestia cu "ce ar fi dacă". Doar că de multe ori dacă ai trecut-o there s no way turning back. Şi aici intervine problema că eu sunt omul care preferă să regrete că a făcut decât că nu.

 Sunt una din cei care FAC...deşi regret, deşi plâng apoi.... Nu e bine mereu, dar ai şi de câştigat?

 Voi sunteţi cei care trec limitele sau care îşi petrec viaţa construindu-le?