Să se facă fericire...

 

sursă.

Plumb Damaged

   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Vă rog frumos, ba chiar insist, să daţi play înainte să citiţi! Mulţumesc!

Vreau să scriu, să curgă pagini odată cu sentimentele pe foi albe... Obişnuită (atât de obişnuită) cu laptopul şi cu blogul să curgă aici... Să curgă oriunde, doar să curgă... 

 Mă tot întreb cine sunt eu acum, dat fiind că în ultimul timp am jucat doar "roluri "care nu mi se potrivesc...şi culmea e că nu pe scenă unde e firesc să joci personaje opuse ţie, eu le joc în viaţa reală şi aşa le joc că nu mă mai recunosc...sunt rea, egoistă, meschină chiar ...şi toate astea pentru că am impresia că am obosit. Şi totuşi undeva îmi găsesc puterea să îndepărtez tot ce e rău, ca să rămân înconjurată de cât mai multe lucruri bune... 

E unul dintre cei mai stresanţi ani ai mei, pentru că eu cer mult de la mine, alţii cer şi mai mult de la mine, iar eu mă pierd printre cereri, responsabilităţi şi cerinţe... Şi mă pierd în gesturi şi lucruri pe care nu-mi stă-n caracter să le fac... Mă pierd în plictiseală, nopţi de ne somn şi uneori şi lacrimi pe care iar nu-mi mai stătea în fire, pentru că nu obişnuiesc să plâng cu una cu două...

 Fac totul de inerţie... Îmi oblojesc cearcănele şi sufletul, mă îmbrac cu primele haine din dulap, adeseori mă încalţ pe tocuri şi o iau la goană pe scări ştiind că iar voi întârzia... Alunec, cad, mă împiedic, mă ridic, cad iarăşi şi o iau de la capăt. Frigul îmi amorţeşte simţurile, mâinile, sufletul. Văd marea de oameni cărora nu le pasă, toată lumea e grăbită, nimeni nu are timp, timpul fuge, rămânem fără o dimineaţă, o seară, o viaţă şi nici măcar nu ne pasă, fuge timpul, fuge viaţa din noi, se scurge... şi nouă nu ne pasă, nu observăm, gonim într-una pe alei care nu ne duc nicăieri... 

Oamenii ăştia pe care-i văd în fiecare zi nu-mi transmit nimic, deşi şi eu sunt una dintre ei... Alerg după cauze pierdute, mă agăţ de oameni cu care n-o să ajung la finalitate, joc un joc pe care ştiu c-o să-l pierd şi totuşi sunt atât de încăpăţânată încât îl joc şi mă atrag pe mine în primul rând până la limitele limitelor şi încă puţin mai sus... 

Şi îmi vine să mă urc în ceva, în orice, să ajung la cineva, să spunem glume proaste şi să desenăm pe foi mari rupturi din orice şi să bem cafea rece şi să adormim pe covor, şi să... of, să nimic. Să nimic, e atât de târziu aşa că-mi înnec dorinţele în serial şi un pahar de apă plată. Când mă uit la Grey s anatomy mă pierd. Mă pierd prin anevrisme, rupturi de coloană, cancer, boală şi... salvări de viaţă. Grey s e tare mişto. 

Baletul. Da, baletul mi-a plăcut mereu. Oamenii ăia mici care se învârt şi au graţie cu carul şi transmit atâta iubire, atâta dramă... Cred că de-aia mi-a plăcut Black swan. Black swan la propriu, pentru că mi-a plăcut enorm de Mila Kunis care joacă lebăda neagră... şi în viaţa reală şi în teatru tind să merg mai mult spre a-mi da drumul în joc, în piesă, decât pe teoria în sine...

De mâine, promit că de mâine fiecare lucru pe care îl fac o să-l fac în aşa fel încât să-mi placă...

Of, şi atâtea am scris şi iar n-am zis nimic... Sper că voi să fiţi mai fericiţi...  Şi la mine să se facă fericire şi la voi şi mai multă fericire decât aveţi deja!