O a doua scrisoare către mine

Cel mai greu mi s-a părut dintotdeauna să vorbesc cu mine, să aştern pe hârtie gânduri despre mine. Poate de asta n-am fost niciodată omul cu liste şi listuţe. Niciodată n-am fost în stare să scriu pe o foaie albă împărţită în două avantajele şi dezavantajele unei alegeri. Cred că din cauza asta adeseori iau decizii pripite care se dovedesc a fi greşite. Nu aş putea să mă plâng de asta, pentru că îmi învăţ propriile lecţii-care vorba aia, sunt mai bune decât cele date de alţii, fac propriile greşeli din care învăţ şi pe care încerc să nu le repet. Dar e mai bine să ştii cu certitudine decât să te gândeşti şi e mai bine să te trezeşti în loc să visezi. Şi până şi cea mai mare greşeală care nu mai poate fi reparată bate de o mie de ori greşeala de a nu fi încercat.

 Răbdare, răbdare, răbdare-îmi zic adeseori, fără succes. Răbdarea e o calitate care-mi lipseşte cu desăvârşire. Nu pot să am răbdare-şi bineînţeles că şi de aici se trag decizii pripite. E adevărat, din pripeala asta ies şi decizii bune, care se dovedesc a fi chiar geniale. Doar că... pierzi. Pierzi când te grăbeşti, pierzi când eşti naiv, iar zilele astea tind să cred că sunt cam naivă. Şi o să pierd iar. Dar nu-i nimic.

 Atunci când simt că mă pierd mă aşez pe jos şi desenez. Desenez până umplu o coală mare de bloc de desen, de A3. Până mă dor degetele. Şi atunci abia am scos toată furia. Sau mă gândesc la o cutie mare goală în care arunc toată furia iar apoi o las într-o cameră goală şi încui uşa. Iar atunci când am timp, revin şi analizez.

Din fericire sunt omul optimist, cu zâmbetul pe buze chiar şi atunci când e greu.. Doar că uneori... E atât de complicat şi noi avem tendinţa să complicăm şi mai mult. 

 Tu ce faci când vrei să te relaxezi?Sau mai exact, cum îţi canalizezi furia?