miercuri, 16 februarie 2011

Confession: we re all fucking broken

În ciuda feței puternice pe care o arătam de fiecare dată, adeseori eram slabă. Și câteodată încă mai sunt.Când mă simțeam pierdută plângeam.Plângeam până aruncam orice rămășiță de supărare din mine...Iar atunci când simțeam că-mi scapă ceva... plângeam. Plângeam iarăși până la epuizare. Rămâneam doar cu niște ochi umflați și niște cearcăne. Atâta tot. Și poate puțin mai descărcată...dar tot pierdută. 

Apoi am învățat în urma unei experiențe dure că plânsul nu rezolvă nimic. Că atunci când te pierzi trebuie să cauți soluția, sau să găsești sursa problemelor și apoi să lupți să le rezolvi.

 Azi când mă simt slabă cânt, dansez, merg la sală (mai nou), mă mișc, învăț, dau cu pumnii în sacul de box până-mi amorțesc pumnii și uit și arunc toată energia negativă. Am admis într-un final că nu pot să am tot ce-mi doresc. Și atunci trebuie să renunț la cauze pierdute.

...Dar asta nu înseamnă că renunț la ele. Numesc asta obicei prost. Și anume că târăsc, trag după mine la nesfârșit oameni pentru care nu însemn nimic, mă agăț de frânturi de speranțe până se epuizează. Și pierd. Pierd enorm, pierd mult. Evit cu disperare statutul înfiorător de drama queen. 

Zilele astea am descoperit sau redescoperit niște melodii frumoase:




Am primit azi unul din cele mai frumoase complimente care mi s-a făcut vreodată și anume: "Nu te-ai gândit vreodată să te faci actriță de comedie? Toată ziua râzi și zâmbești". Iar cum îmi aduc aminte de asta mă gândesc că eu chiar așa sunt, eu zâmbesc... 

Nu vreau să le mai găsesc oamenilor scuze. Nu vreau să mai spun că poate a făcut aia sau ailaltă că a avut un motiv serios. Vreau să primesc confirmări, nu să le caut singură să mă pierd prin iluzii.

 ....Doar că acum m-am pierdut puțin. Dar mă găsesc până mâine... Promit! 


Un comentariu:

Miuri spunea...

si mie imi place mult "Grenade" :) si sa stii ca si pe mine ma faci tot timpul sa rad chiar daca nu comentez mereu :)

si cata dreptate aai! :)