Happy right now in a castle not so castle...

sursă poză

Nu știu dacă am fost exact tipul de copil fairytale style dar tot am crezut în povești, Moș Crăciun, Zâna Măseluță, whatever și so on. Și da, am crezut și în happily ever after.

Problema e că am crescut. Timpul a trecut, de Moș Crăciun & Zâna Măseluță ne-am prins că nu există (sau ne-au zis unii mai precoce și mai răutăcioși ca noi), dar am continuat să vedem filme, să citim cărți și să credem în continuare, deci, în happily ever after & once upon a time.

Și totuși e greu să lași povestea să plece... chiar de tot, pentru că miracolele se întâmplă doar celor care cred în ele. Și cine știe, poate într-o zi deschizi ochii și vezi că totul s-a împlinit. La sfârșitul zilei de multe ori poveștile pălesc, speranțele pier, lacrimile curg. Credința e un lucru ciudat. Se întoarce și te răsucește și...te pierzi.

Unii încă mai cred în persoana perfectă. Eu nu. Eu cred doar în persoana care e tot ce am vrut vreodată. Alții cred în zâne, povești. Eu cred doar în oameni care pot fi atât de buni care să fie confundați cu zânele. E important felul cum privești viața: așa cum a zis cineva mai deștept ca mine cu mult, acum muuult timp: poți crede că nu există magie, sau că totul e magie.

Ș-apoi...pân la urmă... castelul n-o fi chiar un castel și nici măcar nu e așa important happily ever after ăla ci happy for right now. Și s-ar putea să fii uimit, că oamenii chiar te mai pot surprinde...