În ultimul timp nu am mai scris lucruri de suflet, pentru că mi-a fost frică să le scriu. E senzația aia, atunci când trăiești ceva atât de frumos încât ți-e frică să povestești ca să nu se piardă.
Sau atunci când găsești o melodie frumoasă și n-o arăți nimănui, că o crezi doar a ta!
Urăsc statutul de drama queen. Și asta pentru că eu sunt :D și nu :(. Pentru că eu zâmbesc în loc să fiu tristă. Pentru că eu am înțeles (și am doar 18 ani, bine, aproape 19)că oamenii pleacă. Ei și? Vin alții. EU am înțeles că trebuie să asculți ce zic oamenii deștepți, nu proștii. Că dacă ascult toate tâmpeniile, când mai am timp să ascult și ce zic oamenii inteligenți? Eu am învățat că nu mereu e vorba despre cât lovești ci despre cât poți înainta primind. Și am mai înțeles că viața nu e un dar, ci un împrumut. Pe care eu trebuie să dovedesc că-l merit.
Am spus și o mai spun o dată: nu sunt un exemplu de urmat. Nici măcar nu vreau să fiu. Nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea de a fi exemplu pentru cineva. Așa că tocmai de asta nu permit nimănui de a-mi judeca felul de viață. Felul în care gândesc, îmi fac prieteni, dorm, respir, mănânc, cânt. Nu permit pentru că asta sunt eu. Iar nimeni nu e obligat să stea lângă mine.
Odată am fost slabă. Atât de slabă încât fiecare cuvânt sau lucru pe care-l consideram ofensă mă dărâma. Plângeam ore-n șir rămasă în genunchi și-mi căutam greșeli la fiecare pas, în vreme ce celorlalți le căutam scuze. Acum? Acum îmi asum vina când o am, dar nu o mai caut unde nu e!
Și pe principiul ”Wherever this waltz may take us, remember to ENJOY THE RIDE! Every minute of it”. Nu vreau să vă iau cu texte de alea că ”Pentru fiecare minut în care nu ai zâmbit ai pierdut 60 de secunde pe care nu ți le mai dă nimeni înapoi”. Dar așa e. În loc să fiu tristă, pot la fel de bine să fiu fericită. În loc să plâng că a plecat X, prefer să mă bucur că am cunoscut oameni noi.
În loc să plâng că las țara asta în urmă, prefer să mă bucur că am o lume nouă, toată la picioarele mele!
Vrei lumină?Atunci sparge colivia și ieși. Altfel nu o primești. Nimeni nu ți-o dă altfel! Nu vrei să fii printre cei ”buni”, nu? Eu cu siguranță nu vreau. Vreau să fiu printre ”cei mai buni”! Să fim serioși, cine n-a suferit vreodată, sau cine nu s-a despărțit vreodată de persoana pe care o iubea mai mult decât pe sine (greșit!!!), hop, mâna sus???
Ete și??? M-am lovit? Asta e? Am căzut? Nu-i nimic, asta e, ridică-te dracu de acolo, șterge-te de praf. Auch, ai genunchiul praf? Puțin rivanol, au ustură și hai pa. Mergi mai departe ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Cineva spunea ”Dacă nu aș avea sentimente aș putea fi cea mai deșteaptă femeie de pe pământ!”. Da, deșteaptă și...superficială, sinistră, seacă, GOALĂ! Pot fi nu cea mai deșteaptă dar printre cele mai deștepte. Și asta pentru că nu văd obstacolele, ci ținta!
Scutește-te de dramă falsă, nopți nedormite, cearcăne, alcool.
