Timpul...

Nu am fost niciodată genul de om care să tacă. Adică nu-mi placi? Stai puţin, sigur ai să ştii asta. Şi nu pentru că îţi zic aşa de la obraz, ci pentru că o să vezi singur. Adică am o mutră expresivă, aşa cum zic unii şi alţii.

 Nu sunt genul de om care să înghită măgării şi măgării sau să fiu tratată ca o cârpă. Ca să ce? Din politeţe? Şi aici zic "Nu merci" şi ai să auzi ce am de zis. Că o să-ţi placă sau nu, aia iarăşi e strict problema ta, pe care n-ai decât să ţi-o rezolvi.

Niciodată nu mi-a păsat de ce crede ăla, sau aia, sau ceilalţi. Pentru simplu fapt că nu iau sfaturi de viată de la tot poporul. Dar când vine vorba de ăia dragi, fie că vorbim de mama, iubitul, prietena, una două îmi dau lacrimile şi mă simt prost.
Nici măcar de părerile altora nu prea îmi pasă, dacă nu îmi sunt apropiaţi. Amici? E ok, nici de la ăia nu prea iau sfaturi de viaţă. Adică le iau, dar nu le pun în practică.

 Încerc în permanenţă să fiu mai bună, dar am momente în care mă las pe tanjeală şi asta nu e un lucru bun. Uneori mi-e dor de tine, dar nu am ce să fac.

Timpul ne schimbă. Am devenit mai tolerantă (nu mai sunt atât de rea), am învăţat să am puţină răbdare, să tac, să ascult....



 Iar acum, dupa 5 luni pline, dacă mă întrebi pentru ce îţi mulţumesc, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dezvoltat anumite pasiuni, pentru că ai avut grijă de mine şi m-ai maturizat din multe puncte de vedere şi pentru că m-ai învăţat să vreau mereu să fiu mai bună...

Şi timpul trece, etapele se schimbă, noi devenim mai buni...separat...