Despre adevăr, dor şi durere în ochii unui om mare

"În trecut nici zeii nu mai pot schimba nimic.

Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou.
 

Un prezent prea gol se cere umplut cu ceva.
 

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Curajul este, aş zice, o frică în care s-a pus ordine; ceea ce te ajută să te agăţi de partea de frică unde pierderile sunt mai mici.

Dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei încât uneori se confundă 

Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela.

Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici.

Lumea are prostul obicei să nu te lase să uiţi exact ceea ce ai vrea să uiţi.

Sunt lucruri pe care le poţi avea doar dacă stai departe de ele. Făcând greşeala să le cauţi, le pierzi.

Nu poţi fugi de tine însuţi nici măcar când o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci.

Cei cu adevărat curajoşi vorbesc puţin despre curaj.
 

Tot ce e pierdut, e pierdut definitiv când e vorba de timp. Şi atunci, ce importanţă mai are să-ţi aminteşti ceva ce n-o să mai ai niciodată?

Cine iubeşte şi este iubit nu va mai fi niciodată acelaşi om ca înainte...

Nu-mi e deloc simplu să-mi admit slăbiciunile; şi cu atât mai puţin, să discut despre ele.

În fiecare clipă aruncăm nişte zaruri, numai că de cele mai multe ori nici măcar nu suntem conştienţi de asta. Şi pe urmă niciodată nu ştim ce scrie pe aceste zaruri. Ele cad totdeauna dincolo de ceea ce putem vedea. "

 Toate citatele îi aparţin lui Octavian Paler.

PS 1:- Sunt sătula de oamenii care mănâncă rahat. Şi care nu sunt în stare să-şi asume faptele şi vorbele. Fac pe copii cretini,  asta în timp ce mai iau o lingură de căcat. Tradiţionalul muie mă! 
 PS2- Am vizitatori pe blog din Italia, SUA, Germania şi Franţa. Şi până chiar şi din Norvegia, Ungaria, etc.Lucru care mă bucură enorm. Mulţumesc, din nou.

Şi acum..întrebarea zilei: Dacă ai mai avea o singură gura de aer, cum ai folosi-o?:)