Nu vreau să vorbesc, că oricum n-aş şti să explic ce se întâmplă. Ce să vă zic? Că mi-am pierdut identitatea şi simt că nu mă cunosc? Aş putea să zic asta, dar degeaba. Că dacă trec pe lângă oglindă habar n-am cine sunt? Că mă culc nervoasă şi mă trezesc nervoasă? Că sunt conştientă că e suficient să-mi doresc şi aş putea obţine dar sunt atât de descurajată încât mă complac? Că sunt geloasă pe cineva care de fapt nu are nimic?
Mai uit de starea asta. Mă iau cu câte-o cană de ceai, o carte, o vorbă, dar nu trece nicicum. Şi mă enervează oamenii care se bagă deşi nu ştiu nimic. Şi oamenii care deşi ştiu nu se bagă.
Şi uite aşa am ajuns la concluzia că nimeni nu merită nimic. Acum nu. Acum vreau să fiu doar eu cu mine. Să mă adun, să-mi caut gândurile, să caut sursa problemelor, să o găsesc într-o eventualitate şi apoi să le găsesc soluţii.
Aşa că blogul ăsta mă tem că a ajuns undeva la final...
Apropos, am nevoie de nişte citate pentru porcăriile alea (necesare porcării) de sonete (aka invitaţii din alea de sfârşit de a 12a). Ideea e că totuşi aş vrea ceva original...ceva catching şi totuşi glamour. Aşa că hai vă rog, minticica la contribuţie!
Şi ca bonus două poze de care mi-e dor de pielea bronzată şi de vară... Nu se mai termină anul ăsta...
2 comentarii:
Toti ne pierdem identitatea, intr-un fel sau altul. La un moment dat. Crize de identitate. Cine sunt, ce fac, cum fac, unde si de ce. E chinuitor oricum. Cum zicea Brian Souza "În toate lucrurile vii nu există decât două stări naturale: dezvoltarea şi moartea. Această lege a naturii este la fel de adevărată pentru oameni ca şi pentru copaci şi animale." Trebuie sa evolueze si sufletul tau, cumva.
E greu, stiu. Trec prin asta. De mult timp. Prea mult. Si eu astept sa se termine... insa depinde doar de noi daca va fi o evolutie buna sau nu.
you're (like the rest of us) only human too
Trimiteți un comentariu