duminică, 17 iulie 2011

Mahatma Gandi once said

Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere. Așa zicea odată Mahatma Gandi.


Suntem răi. Atât de răi și egoiști încât atunci când ne certăm aruncăm cuvinte alandala, înjurăm, facem reproșuri cu ochii parcă săriți din orbite, spui vorbe pe care nu le-ai fi spus niciodată de altfel, dar ai nevoie să îi arăți ăluilalt că tu ești cel care are dreptate, cel care merită câștig de cauză și el e cel care mereu mereu greșeste. Îi arunci vorbe care bineînțeles că vor durea, spunem cuvinte precum ”Să nu te mai văd niciodată”


Și e păcat. Că vei căuta într-o zi calea de întoarcere spre persoana aia. Și ghici ce? There s no way he s turning back. Și pentru ce?Pentru ura provocată de nervi? Pentru egocentrismul și egoismul ăla cretin? Merită?

8 comentarii:

Pumpkin Pie spunea...

În mod normal, aș fi gândit la fel, dar am descoperit recent că merită câteodată. Doar câteodată. :)

It's Christinne World spunea...

Ai dreptate, insa cred ca tuturor ni s-a intamplat sa spunem vorbe urate la nervi sau sa fim rai si egoisti.

Lillee spunea...

Nu prea merita, insa vezi tu... la nervi nu mai gandesti. Recunosc, si eu arunc cuvinte grele persoanelor pe care le iubesc cel mai mult. Apoi regret. Dar ce rost isi mai au regretele?

Cristina Cioba spunea...

@pumpkin-da, dar aceia nu sunt oamenii pe care-i iubim:)

Cristina Cioba spunea...

@doar un suflet-bine ai venit!

da, asta e problema, ca se intampla in mod repetat...nervii parca ne orbesc

Cristina Cioba spunea...

@lillee-pai regretele-s inutile.degeaba spui iarta-ma, scuze, etc etc.candva va fi prea tarziu...:)

Pumpkin Pie spunea...

@Miss Soare, da, poate nu sunt oamenii pe care îi iubim, dar cu siguranță sunt oameni pe care i-am iubit. Altfel nu ne-ar păsa. Zic.

INTJ spunea...

io am doar o nedumerire: ce are inima cu ratiunea? chiar controleaza ratiunea totul? nu cumva ea doar are rolul de mediator intre universul interior si cel exterior, un fel de interpretor mai mult sau mai putin mincinos? iar daca da, are vre-un sens ca eu sa atribui valoare unor cuvinte spuse la nervi, adica atunci cand stiu clar ca ego-ul celuilalt se lupta pentru propria supravietuire?