I seldom look for trouble and often find it

Stiti povestea aia cu baietelul care striga "Lupul, lupul", iar satenii se adunau ingrijorati ca sa vada ca este doar o pacaleala a baietelului naravas si atunci cand a venit lupul si baietelul a strigat nu a mai venit nimeni? Ei bine, asa fac si eu, ca-mi plac problemele, ai Doamne, ce-mi mai plac.

Ajunsai eu acasa, la Romanica, pe Otopeni.. Si ca tot omul de vine de prin strainatate, ma dusai sa-mi iau bagajele de pe banda. Si curgeau nene, curgeeeeau, numai al meu nu. Bai si am stat, 5 minute, 10 minute, 15 minute, timp in care o mie de ganduri mi-au trecut prin cap si nervii s-au adunat si bateau in cutia craniana asteptand sa fie dezlantuiti. Ma duc la tanti la ghiseu si o intreb "Pai cum, cucoana, de 2 minute am ajuns in Ro si deja ati reusit in stilul caracteristic sa-mi pierdeti bagajul?" Bineinteles, pana nu am racnit de 3 ori, nu s-a ajuns la nicio concluzie. Ideea e ca bagajul ramasese la Paris si a doua zi mi-a fost livrat acasa. Ca dracu-i lua, pardon.

3 zile nici nu am deschis laptop-ul, nici nu m-am gandit la blog, nici nimicuta, nimicuta. Doar m-am bucurat de oameni si de zambete. Am inteles ca lucrurile bune vin cand viata ti se pare un sir lung si infinit de tampenii. Mi se reproseaza des ca sunt dramatica si pesimista. Eh, cateodata sunt. Dar cand ma trezesc dimineata stiu ca sunt fericita si stiu de ce chiar daca am avut perioade de ratacire. Si pana la urma nu e chiar asa de rau. Niciodata nu e asa de rau!

Cel mai important e ca ajungi din punctul A in punctul B. Chiar daca mai deviezi putintel. Se mai intampla. Bine am venit acasa si bine v-am gasit! Ramaneti aproape, ca m-am intors, de data asta pe bune!

Paris, je t'aime

Eu sunt la Paris. Si nu sunt nici la Le tour Eiffel, nici in vreo cafenea chic de pe Champs-Élysées. Stau si eu ca o boschetara cu net wi-fi de 15 minute gratuit (am zis eu ca urasc francezii astia amarati, ca ma dispera la culme si limba lor de rahat si scarbosul ala de Merci beaucop si de scarba in care trateaza si felul in care limba lor are mai multe exceptii de la regula decat reguli)


 Mai am o ora si vin spre Bucuresti. Pa Aberdeen. 


 Tell the world I'm coming home

Eu il vreau si el nu ma vrea

ATENTIE: POSTUL ACESTA NU REFLECTA NICIO SITUATIE REALA DIN PROPRIA MEA VIATA LA MOMENTUL ACTUAL.

 Macar o data am zis fiecare dintre noi prostia asta. Si apoi ne-am belit ochii ca de broasca intrebandu-ne ce ne-o fi legat de dobitoc. O mie de defecte, comportament ingrozitor si asa mai departe si...totusi...

 La inceput mesaje frumoase, alintat, cata iubire, hai ca dam pe-afara, cucerim lumea, suntem doar noi doi, nimeni nu conteaza si asa mai departe. Si apare prima chestie in care te suna si-ti zice "Iubita mea, nu pot sa ne vedem in seara asta, trebuie sa o ajut pe mama sa impacheteze tapetul de pe pereti, ca-l vindem. Te iubesc inimioara! Te sun mai incolo sa-ti zic noapte buna, printesa mea", si tot ce-auzi tu e "Te iubesc inimioara! Te sun mai incolo sa-ti zic noapte buna, printesa mea" A doua zi dimineata dupa ce te-ai zvarcolit ca n-ai primit mesaj de la idiot ii trimiti tu mesaj ca te gandesti "Ce rost are sa mai astept, fac ce simt", mesaj la care nu primesti niciun raspuns. "O fi ocupat, nu vreau sa fiu stresanta"

 Papusa, barbatii care te vor nu dispar. Barbatii care te vor nu stau si nu suna o zi intreaga pe motive ca "Am fost ocupat". O zi are 24 de ore intregi, din care el NU a avut 2 minutele libere sa te sune.  Cauta-l tu in continuare, dispera, plangi, mananca tone de ciocolata, ca asta-i solutia.

 Am facut si eu asta, si mi-am jurat (chiar recent) ca nu am de gand sa mai fac asta sub nicio forma. Daca se va mai intoarce la tine cand il cauti ca disperata? Sigur ca da!!! Sa mai rada o data de tine.

 Heeeeyyyy, trezeste-te!!!! Chiar vrei un asemenea om langa tine? Pai da, normal, il mai vrei si dupa ce te-a inselat, te-a pocnit si badaran si nesimtit si fara pic de respect?!??! Chiar vrei asta?

 Si apoi ce te vei gandi? "CU CE-AM GRESIT DE M-A PARASIT? CE MA FAC ACUM?" WOW-atitudine de femeie adevarata!!! Disperata, obsesiv-compulsiva si toata lista de apelative nu prea placute. Cine si-ar dori o astfel de femeie? Intotdeauna am considerat ca femeile trebuie sa fie greu accesibile! Stii cum e? Daca tot te vinzi, vinde-te scump. Joaca-ti cartile dur!

 Niciodata ca femeie sa nu pari usoara! Niciodata! Pentru ca marfa accesibila tuturor e pipaita de toti, dar ramasa pe raft, pentru ca nu o ia nimeni.

"EU il iubesc mult, dar el mereu ma evita si ma ocoleste, iar atunci cand vine la mine sunt mereu disponibila, nu conteaza ce ora e, eu niciodata, NICIODATA, nu am nimic mai important de facut decat el, tot timpul el este pe primul loc. Daca el spune ca iese in oras, nu am nicio problema, dar eu MEREU voi lasa balta toate iesirile pentru el. Nu ma deranjeaza daca m-a inselat, am stat si am suferit in tacere, dar consider ca fiecare om are dreptul la o noua sansa. Stiu ca a gresit, dar il iubesc. O data m-a si lovit, dar stiu ca era nervos si baut si l-am iertat. Eu pot sa-l iert si sa-l inteleg cu toate calitatile si defectele si tot ce vine la pachet CU EL " WOW, WOW WOW, daca asa gandesti, opreste-te ACUM!!! Du-te la baie, trage-ti doua palme, spala-te pe fata cu apa RECE si trezeste-te!!! E cazul sa pleci...

Si poate ar fi cazul sa iti repeti ca un barbat care te iubeste te respecta, stie sa te tina langa el si sa te surprinda cu mici maruntisuri care conteaza atat de mult. Si nu din obligatie ci pentru ca stie ce are langa el... Si nu asteapta sa piarda ca sa aprecieze!

 Am scris postul asta pentru ca m-am saturat sa vad femei care plang un an de zile dupa o relatie. Nu are rost, nu merita timp. Nu esti un pic ocupata sa-ti faci o cariera si sa ajungi cineva?! Oare...?

Who am I?

Cred ca e absurd sa ma mai descriu stiind ca voi toti imi cititi blogul, deci prin urmare cred ca aveti o idee cat de vaga despre ce-am eu in scafarliuta (ete chiar as fi curioasa ce credeti voi despre mine, bagati la comment-uri, ca intrebarea asta-i funny:P )

 Dar nu asta e topicul de azi, ce credeti voi despre mine, ca asta n-am de unde sa stiu eu. Ce vreau sa zic eu azi este ca EU, subsemnata, cred ca e absurd ca nici eu nu stiu cine sunt... E foarte greu sa te descrii in cateva cuvinte, mai ales daca ai si un picut de talent la scris dai drumul pe pagini in sir si iti dai seama ca de fapt nu ai reusit sa spui nimic. Eu am incercat AICI dar nu prea mi-a iesit, pentru ca, in continuare simt ca nu am spus de fapt nimic.

 Bineinteles, suntem mult prea complexi ca sa ne descriem, chiar si scriind romane. Cand am venit aici credeam ca am niste principii bine stabilite. Si am avut, le-am respectat. Dar m-am dovedit a fi slaba. Slaba si fraiera. De multe ori. Si principiile s-au zgaltait putin. Hopa, ca ale lui Bologa din Padurea Spanzuratilor, ca deh, asa-i tenis, nu-i asa dragii mei? (*Insert here zambet cretin de Andreea Marin*)

 Mi-am adus aminte, acum, ca mai am doua, 2, d-o-u-a zile pana cand vin acasa de ziua in care am venit aici si de cat de pierduta eram si de fata mai mult ca sigur de tampita pe care-o aveam si de cum nu stiam nimic si de cat de plouata eram (literalmente). Si aseara, azi noapte, la 3 AM mi-am dat seama ca Aberdeen e acum "acasa"si nu mai concep altfel. M-am obisnuit. In final, si fara sa-mi dau macar seama...

 Pe mine anul asta m-a secatuit de puteri. 2011 a fost anul in care am obosit psihic, pentru ca am muncit cu creierul. Am invatat si am muncit din greu pentru fiecare maruntis pe care l-am obtinut. Mai e putin si voi face bilantul cu ce am facut eu anul asta, asa cum fac in fiecare an, si vine clipa in care voi avea curajul sa ma uit pe ce mi-am dorit anul trecut si ce-am reusit sa realizez. Pana la un punct am crezut ca e cel mai bun an. Apoi a inceput sa o ia in jos...rau de tot. 2011, inca mai ai timp sa-mi arati ca poti sa fii dragut, sa stii.

Cred ca am asteptari prea multe de la anumiti oameni. Dar nu astept decat ceea ce as fi dispusa si eu sa fac. Deci poate nu e asa absurd. Poate nu am deschis eu ochii suficient. Si as descrie ce simt (de-aia ca pot!), doar ca...are rost?!Cred ca problema cea mai mare a noastra, a oamenilor e ca avem tendinta sa planificam tot. Asta e problema. Nu ai asteptari, nu ai dezamagiri.Ce usor e de zis...Dar stie cineva cum se face, sa-mi explice si mie?

 Tot ce stiu e ca incep sa simt spiritul Craciunului si ca vin acasa! Si ca maine nu mai pun alarma si dorm cat vreau eu. PRIMA zi in 3 luni in care nu am alarma dimineata...PRIMA...

Responsabilitatea

Being an adult: TOTALLY overrated. I mean seriously, don't be fooled by the hot shoes and great sex and no parents anywhere telling you what to do. Being an adult is responsibility. Responsibility really does suck. Really, REALLY sucks. Adults have to be places and do things and earn a living and pay the rent. 

Perfect de acord. Consider ca din momentul in care ai plecat la facultate intr-un alt oras, sau intr-o alta tara, lucrurile s-au schimbat irevocabil. NU gatesti, NU mananci. NU faci curat, stai in mizerie, NU iti imparti banutii astfel incat sa-ti ajunga si maine, maine te uiti in portofelul gol.

 Cand eram mica ma visam in pantofi cu tocuri inalte, in fuste, in rochite, cu machiaj. In mare parte asta si fac. Dar nu stiam ca pe langa pantofi, fuste, rochite, machiaj vin si responsabilitatile., Cateodata ajung acasa seara de nu-mi mai arde nici sa scriu pe blog sau sa-mi fac un ceai, daramite sa ma machiez. Pentru ca am inteles ca sunt frumoasa si naturala:)

 Am mai inteles si ca e responsabilitatea MEA si a nimanui altcuiva sa iau deciziile PERFECTE pentru mine si vina MEA si doar a MEA,  a nimanui altcuiva pentru alegerile mele gresite. Pentru ca vine varsta in care ai crescut, in care ti-ai schimbat adresa de e-mail intr-una mai serioasa, care contine doar numele tau, si odata cu ea vine ziua in care nu mai poti invinui pe nimeni ca ai dat-o-n bara.

 E responsabilitatea MEA sa plec de langa oamenii care-mi fac rau si vina MEA daca nu o fac. Nici aici nu merge cu aruncatul culpei dintr-o parte in alta. Ar fi trebuit sa inteleg pana acum ca intotdeauna credinta oarba m-a dezamagit.

 Nu e nimic. E si maine o zi ca sa crestem. Sa fim mai buni, mai calzi, mai sinceri, mai responsabili, mai optimisti... Sa se faca fericire!

  

Niciodata nu i-as spune copilului meu ca...

Parintii obisnuiesc sa spuna multe lucruri la nervi, sau doar ca-si puna la punct copiii. Astea sunt lucrurile pe care eu nu le voi spune niciodata copiilor mei:

 1. De-aia ca asa zic eu.
Asta e prostia cea mai mare, deci ocupa locul intai. Nu zice nimeni ca trebuie sa-i spui mereu "Da"copilului tau, pentru ca e absurd. Atat ca adolescenti cat si ca si copii am vrut lucruri cat se poate de absurde. Dar multi parinti zic "Nu", doar asa, fara a avea in realitate un motiv intemeiat. De ce atunci cand parintii isi refuza copilul folosesc acest text, in loc sa zica "Nu sunt de acord sa faci asta, pentru ca..."?

 2. Lasa ca fac eu.
Daca fac eu mereu, sunt doua consecinte grave. Copilul meu va avea dificultati la o varsta inaintata de a descurca singur si plus de asta il fac sa creada ca este incapabil.

 3. Uita-te la Xulica.
Parintii au tendinta ca atunci cand iei o nota proasta sa-ti zica "Uite, Xulica de ce a luat mai mult?", iar atunci cand iei o nota buna si ii zici ca Xulica a luat mai putin, sa spuna "Ce-mi pasa mie de copiii altora?" Deci prin urmare, a da in permanenta copilului tau un exemplu de copii mai buni, este absurd. Il vei face sa se simta inferior si intr-un final sa se retraga in carapacea sa.

 4. Cand eram de varsta ta...
...Erau alte vremuri, e cea mai mare prostie. As spune poate pe un alt ton...

5. Daca nu esti cuminte vin tiganii si te baga-n sac si te fura.
Si ne intrebam de unde pleaca rasismul. Hm?

Tu ce ti-ai propus sa nu ii spui niciodata copilului tau?