Timpul...

 Îmi odihnesc oasele. Pun capul pe perna, dorm, uit de tot. Zâmbesc, visez în continuare, dansez. E bine. E linişte din nou. Acum nu doare. Uneori mai e dorul ăla...sec. Dorul de dor – când ai prefera să te chinui din nou, decât să fii un om atât de singur.Dorul ăla de care ştii că e acolo. Dar nu ai cum să-l faci să plece. Oricum, nu te deranjează. E surd, e mut, e chior. Nu te mai poate face să urli. Şi nici măcar să plângi. Defapt...se uită în ochii tăi, te întreabă unde mergi, îi răspunzi că la baie, iar el îţi spune că vine cu tine. Şi vine cu tine. Ca o fantomă. Ţi-e dor, dar uiţi. E ca dependenţa. De droguri. Uiţi un pic, apoi te întâlneşti cu vechii tăi prieteni drogaţi şi o iei de la capăt...


 Vine vara. Nu, nu îmi pare bine. Căldura, zile lungi, plictiseală. Mă oboseşte tot ce mi se întâmplă. Mă oboseşte că sunt atât de rece, încât nu aş reuşi să mişc niciun suflet acum.  Atunci când laşi întotdeauna de la tine, ajugi în final să nu mai ai nimic de oferit. Ai învăţat să nu plângi, dar nu şi să nu doară.

 Se spune că uneori în viaţă nu este suficient să întorci pagina...uneori trebuie să O RUPI.... Eu am rupt-o. Şi aveam două variante. Plânsul sau liniştea. Am luat liniştea. Şi cafeaua de dimineaţă. Şi flirturile nevinovate. Şi zâmbetele. Şi prietenia. Când eşti într-un loc greşit, adevăratul tău loc este gol. Locul meu nu e gol acum. E plin...

 Uneori aştepţi prea mult. Iubeşti prea mult. Atât de mult încât îţi amorţeşte sufletul. Apoi lucrul pe care l-ai dorit atât de mult vine. Dar vine atât de târziu încat...încât tu...tu nu-l mai vrei. Şi atunci e victoria care te-a obosit atât de mult să o obţii încât acum nu mai ai nevoie de ea. O victorie care doare. Când aştepţi prea mult, scopul moare. Uneori contează mai mult lupta în sine decât scopul. Contează să ţii ochii pe locul unde vrei să ajungi, aşa nu o să vezi obstacolele....

Sunt fericită, şi acum nu trebuie să mă întreb de ce... Acum ştiu. Oricum nu am de ales.

 Mă duc să trăiesc...timpul nu mă iartă..

her evening elegance

te uiţi la ea, aşa cum stă aplecată peste masă. cum i se văd codiţele alea de la ochi, trasate perfect, alea care pe tine te înebunesc. părul îi curge pe umeri într-un mod...perfect. rochiţa scurta dar decentă, i dezveleşte timid jumătatate din coapsă. ai vrea să o ai acum. mereu te-a înebunit simpla ei prezenţă, mirosul ei, unghiile ei, tot. 

 te înebuneşte atunci când e pe cale să intre la duş, îşi lasă uşor pantalonii dintr-o singură mişcare, îşi desprinde clamele din păr şi îl lasă să curgă pe umeri, curge apa pe faţa ei, curge tuşul, curge rimelul, iar ea e atât de sexi în continuare...doar prin atitudine...vezi prin geamul de la uşă o siluetă, îi vezi sânii, coapsele... şi ai dat orice să o mai ai încă odată....

mereu ţi-a plăcut. mereu te-a încântat fără să facă nimic. ţi-a plăcut cum doarme, cum îşi dă părul după urechi, cum zâmbeşte, cum plânge... ai văzut-o de atâtea ori plângând...

ia paharul de pe vin de pe masă, e întuneric. şi ţie îţi place tot mai mult cum se mişcă, cum soarbe din pahar. îţi place şi cum respiră. respiră aşa, sacadat, ar vrea să te ia în braţe, se fereşte... se joacă. tipic. îşi mişcă şoldurile la fiecare pas, te înebuneşte... 

într-un final, adoarme cu capul în braţele tale...şi ţi se pare atât de inocentă...acum ai vrea să o iubeşti...

ATENŢIE, URMEAZĂ UN POST FOARTE VULGAR! NU POT FI FOARTE EXPLICITĂ CU PRIVIRE LA NUMELE PERSOANEI SAU DETALII, PENTRU CĂ...PENTRU CĂ NU POT.

nu ştiu, nu înţeleg, nu pot să pricep. mă depăşeşte situaţia. explicaţi-mi şi mie cum căcat ajung oamenii ăştia să aibă vreo putere asupra altora? cum îşi permit să calce pe oricine în picioare?cum fac exces de zel? cum?cum?cum? nişte oameni veniţi de la ţară şi crescuţi cu o bucată de mămăligă pe zi. oameni de doi bani, oameni de căcat. atât pot să promit că mai e puţin şi vine ziua. şi nu garantez că nu calc pe nimeni după ce-mi iau carnetul. gândeşte-te, fraiere, că vine ziua aia în care o să pot să mă uit în ochii tăi şi am să te scuip. da, sau am să te împing pe scări. mă mai gândesc. hai, mai calcă-mă o dată pe coadă. hai, aştept! să vedem cât mai ai tupeul să-mi mănânci zilele. eu cred că oricum nu ţi-a mai rămas prea mult timp, profită de el. că am să profit şi eu de finalitatea faptelor tale. abia aştept. am să te calc în picioare, vierme. ţăran prost ce eşti. o să te ia dracu. amărâtule! roagă-te, cât mai ai timp. tu nu ai putere nici asupra ta, ţăranule. lasă, cum ziceam, vine ziua şi am să-ţi cumpăr un cuţit cu numele tau pe el, să-ţi tai venele. muistule! eu nu vorbesc foarte urât de fel, dar tu meriţi. meriţi să fii împuşcat în cap în faţa primăriei. care primărie vrei tu, e ok. şi încă odata...
muie multă îţi doresc!!!şi să-ţi rupi gâtu pe scări!!!
cu plăcere, a ta preferată fiinţă,
 Christine

LATER EDIT: NU, NU E FOSTUL MEU PRIETEN, DISPERAŢILOR!

the end

sunt bine. nu mă doare, nu ţip, nu nimic. zâmbesc, zâmbesc oricât de amară ar fi ziua mea. zâmbesc pentru că mi-am dat seama că TU nu-mi făceai bine defapt. nu, nu, nu. realizez totuşi că am 18 ani, o viaţă în faţă. tu nu faci parte din ea. nu, nici măcar nu cred că te iubesc. şi nici nu vreau să studiez problema. poate încă mi-e dor de tine. dar nu de tine...de cel care-ai fost. acum eşti fals, acum nu ştii să iubeşti. acum nu-ţi pasă. şi nici mie nu-mi mai pasă. am trăit ceva perfect. toţi ne invidiau pentru asta, ne afişam peste tot exact aşa cum eram, îndrăgostiţi. iar atunci când s-a terminat nici nu am înţeles ce mi se întamplă, nu ştiam să respir fără tine. dar e uşor. poţi trăi fara oricine. viaţa e numai una! iar dacă tu aşa ai considerat, îţi urez toată fericirea din lume, să găseşti pe cineva de 10 ori mai bun ca mine, aşa cum o să fac şi eu, şi nu uita să zâmbeşti mereu, pentru că ai cel mai frumos zâmbet din lume! nu vreau să mai "pătez "blogul ăsta cu tine, nu meriţi. nici nu ai meritat vreodată. şi acum am rămas cu nişte lucruri aruncate într-o pungă, nişte poze rupte, un folder în care nu intru, cu o inimă nu tocmai în regulă, cu ochii uneori în lacrimi, cu inima îndoită şi cu nişte amintiri care dor. nu am câştigat nimic. sper că tu ai rămas cu ceva...din mine. o bucată sigur e la tine. să fii fericit, dragule....

  îţi aduci aminte când spuneam "să lasăm viaţa să ni se întâmple?". eu da. eu îmi aduc aminte, îmi urlă vocea aia cu o rezonanţă mare în cap.libertatea asta e cuvântul perfect pentru expresia"acum nu mai am ce pierde".
numai că toţi ştim că roata se întoarce, fie ea cât de pătrată. câteodată îmi vine să mă frig cu bricheta pe degete, să mă trezesc...oare cui îi mai pasă de un vis?îmi aduc aminte când mă prosteam, sau când eram supărată şi uitam de toate cu o ţigară...îmi era dor de tine, simţeam melodiile, mă vedeam aşa...şi...iubeam... acum am spus la revedere lumii în care credeam că trăiesc...

 dar nu-mi spune că ne-am despărţit pentru că nu ne-am iubit. nu-mi spune că din cauză că EU nu te-am iubit. nu ai să uiţi niciodată apusul murind în ochii mei!

 în toate zilele astea am reuşit să îngrijorez mulţi oameni din jurul meu. în toate zilele astea am realizat că sunt înconjurată de oameni care mă iubesc, care mă asculta atunci când am nevoie să vorbesc, dar mă lasă să tac atunci când nu vreau sa vorbesc... în toate zilele astea mi-am dat seama că sunt un om puternic şi că m-am maturizat... poate era nevoie să fie aşa ca să realizez cât valorez !

 mă duc să dorm... fără telefoane azi, vă rog... îmi prieşte atât de mult să fiu doar cu mine... 

for us, for the men who have us, for the losers who had us, and for the lucky men who will meet us...:)


LATER EDIT: mi-am adus aminte că am fost rugată să postez nişte poze recente cu mine. ei, poftim.

mă auto surprind. ai reuşit să mă calci în picioare încă odată, fară a îmi spune nimic, sau a ne vedea. ai tu stilul ăla al tău. mi-a luat-o sufletul la goană dar o să se întoarcă înainte să fluier după el. am trecut de un pachet de ţigări pe zi.

 ce-ai făcut Cristina? tocmai tu, care erai veselă şi optimistă...şi... daca la teatru îţi porţi masca poart-o şi acasă. dar poart-o în aşa fel încât să crezi şi tu. minte-te singură încă odată. dar de data asta minte-te că ţi-e bine şi că eşti fericită. dar minte în aşa fel încât să crezi. aşa cum te-ai minţit că eşti iubită. 

 ieri seară: ora 22.30, samsungul meu bipuie. sms nou: "Cristina, eşti bine? Cafea mâine?". nu, nu, nu. nu am chef de nicio cafea şi nici de oameni noi. 

 ieri seară: ora 22.45: 6 commenturi noi pe blog plus încă un sms: "încă mă gândesc la ochii tăi."

 azi dimineaţă: ora 07.00: Dumnezeule, e dimineaţă? trebuie sa plec? nu, nu, nuuu, lăsaţi-mă să zac.....

 nu am vrut să te pierd. nu, nu am vrut, în niciun moment din un an şi ceva. şi nici acum nu îmi pare bine. doar că am învăţat să fiu falsă. da, de la tine. am învăţat să mă controlez, aşa cum o faci tu (la tine defapt nu e control, e nepăsare). şi ghici ce: am ajuns să fiu rece. nu nepăsătoare. nu. dar în venele mele curge o linişte greu de explicat...

  

 telefonul bipuie din nou "o să fii bine, îţi promit..."

 da,o să fiu.

Iar atunci când nu e lângă tine incerci aceaşi stare ca drogaţii când nu-şi obţin drogul....

Am ajuns la concluzia că nu am fost minţită, ci că m-am minţit singură. Dacă acum 2 zile vroiam să fiu permanent în compania cuiva, acum e ok şi singură. Nu disper, nu plâng, e doar...linişte. O linişte care nici nu mă mai îngrozeşte, nu mă asurzeşte, nu mă face să ţip. Mă face să realizez că sunt bine. Da, sunt bine. Mă bucur de fiecare clipă trăită...Şi de mine...

 Acum ştiu cum e cu dependenţele. Nu dependenţele de droguri, alcool sau orice altceva te distrug. Ci alea de oameni. Realizezi că eşti dependent, cînd el sau ea pleacă. Realizezi că...ai rămas în aer.

 Vă mulţumesc tuturor pentru comentarii, îmi pare rău că nu am răspuns, nu sunt încă în stare, decât să scriu pagini în şir, să mă exprim, să...

 M-am deconectat, am reuşit să ridic capul. Şi atunci când toate uşile şi geamurile ţi se trântesc în nas, înseamnă că e timpul pentru un nou inceput.Nu mă simt bine, nu îmi este uşor, mă trezesc cu un gust amar în fiecare dimineaţă, dar zâmbesc mereu. Nu simt nevoia să vorbesc, nu simt nevoia să dramatizez şi nici nevoia de-a-mi plânge de milă.

 Hai Cristina, timpul nu te aşteaptă nici măcar pe tine. 

Mă aşteaptă o lume întreagă afară, mă duc să trăiesc....

Nimic nu mai e la fel. Îmi vine să urlu. Acum nu ştiu nici cum să fac să respir. Încerc să respir. Să trag aer. Să uit. Vreau să uit, te rog...Vreau să uit... Vreau să ţin capul sus şi odată în viaţa mea să accept adevărul fără să încerc să-l schimb. Alcoolul nu mă face să uit. Nici nu am nevoie. Nu vreau să mai aud de nimeni şi de nimic.

  

 Defapt...blogul ăsta, fară tine, fără anumite sentimente nici nu mai are rost.... o bună bucată de timp vreau să iau pauza de la blog...sau cel puţin până n-o să mă mai doară că scriu. Acum mă doare. Mă doare atât de tare încât ar trezi şi praful din morţi... O să fie bine. O să fie bine. Trebuie să fie bine, pentru că EU REFUZ SĂ MAI SIMT!!!


 R-E-F-U-Z!

Şi...încă un pahar pentru tot ce-ai dat cu piciorul... Vin roşu. O să mă îmbolnăvesc. Şi nici măcar nu-mi mai pasă.

 Asta a fost tot.

Suflete false

Am fost rugată să scriu despre spectacolul de ieri. Am avut repetiţii de dimineaţă de la 11 jumătate până la ora 2 şi un pic. De la ora 5 am fost acolo, iar de la 7 s-a jucat. A fost genial. Toţi am intrat perfect în roluri, am jucat extraordinar, lumea a râs,a aplaudat. Iar aplauzele...aplauzele de la sfârşit...niciodată nu am auzit asemenea aplauze...cu respect, cu aprecire...nici nu ştiu să mă exprim. Aplauzele au durat vreo 15 minute, timp în care a trebuit să ne mai întoarcem pe scenă de 2-3 ori, lucru care nu era stabilit, pentru că aplauzele nu conteneau. Vă mulţumim că aţi fost acolo şi ne-aţi susţinut. Mulţumim! Filmarea a ieşit extraordinar, urmează să fie trimisă pentru festivalul de la Alexandria, din august. Mulţumesc Fatma, mulţumesc colegilor, mulţumesc părinţilor mei.

Şi pentru tine...care m-ai acuzat că mint. Defapt...nu i-am minţit pe cei din jur. M-am minţit pe mine. Am crezut că nu sunt singură, care e cineva care mă ridică, mă susţine. Cineva care şi-ar da şi sufletul pentru mine. Cineva care mă iubeşte. Realitatea şi viaţa, mi-au arătat totuşi altceva. Nu, nu mai sper. Mă doare realitatea. Dar ţine bine minte: trebuie să PIERZI ca să ştii ce vrei. Poate o să vina ziua în care o să te izbească şi pe tine adevărul. Şi poate atunci ai să urli. Atât.

Oboseala dintr-o săptămână de şcoală şi repetiţii se resimte. Aseară s-a resimţit atât de tare încât după o bere nu mai vedeam drumul.

Ştii şi tu că nu mă simt bine..ar trebui să mă susţii. Lucru pe care săptămâna asta nu l-am văzut de la tine. L-am văzut de la oameni de la care nu mă aşteptam. Mulţumesc lui Dumnezeu că s-a terminat şi săptămâna asta. Diseară în sfârşit o să zac. Aş vrea să-mi închid telefonul, să nu mai aud. Să inchid interfonul, calculatorul. Orice care ar putea ajuta pe cineva să dea de mine într-un fel sau altul. Nu că ar conta prea tare.

Când mi se face scârbă şi greaţă de lumea asta..scriu. Scriu până trezesc şi ultima bucăţică de viaţă din mine. Până simt că mă dor mâinile. Uneori scriu cuvinte frumoase şi curg sentimentele, alteori scriu ca să mă deconectez, uneori ca să uit, alteori ca să-mi amintesc. Pun amintirile pe foaie, de teamă să nu dispară, de parcă pe o amărâtă de foaie ar fi în regulă, în siguranţă. Să ştiu că nu sunt doar în sufletul meu.





Atunci când scriu nu port nicio mască. Adesea scriu cu sete, clămpănind tastatura cu un zgomot infernal. Vreau să cred că într-o zi o să am curajul să iau un teanc de foi albe, o să-mi forţez memoria şi o să scriu. O carte. Da, o carte despre viaţa mea. Nu ştiu dacă s-ar vinde, nu ştiu dacă interesează pe cineva viaţa altcuiva. Aş numi cartea..."Viaţa ca o rază de soare". Sau "Despre viaţă. Bucurie. Frică şi măşti. "





Acolo unde îmi e locul. E înorat, mă bucură asta. Se mulează pe sufletul meu. Ascult viori şi închid ochii. Vizualizez o poieniţă, verde, verde. În mijlocul ei un lac. O bărcuţă. Un hamac legat de doi pomi. Mulţi copaci înfloriţi. Şi eu cu o rochiţă roşie. Da, roşie. Ca focul. Aştept să vină seara...deocamdată nu am terminat cu ziua de azi. În schimb a terminat ea cu mine...

Uneori îmi vine să nu mai scriu. Să mă opresc. Să termin şi cu blogul şi cu unele sentimente. 

Azi jucăm. De fiecare dată cînd intru pe scenă, mă doboară emoţiile. Emoţii constructive. Oare e de bine? Asta înseamnă că SIMT? E bine, e bine că pot să mă deconectez... să intru pe scenă şi să JOC, să nu mă gândesc că mama, tata, x sau y sunt în sală. 

  

 Nu vreau să mai scriu acum. Aştept comentarii...voi vreţi să mai scriu?

 Mulţumesc

these days

Sunt bine, mulţumesc tuturor celor care mi-au dat comentarii de însănătoşire grabnică. Nu mai sunt racită, am avut un weekend plin şi superb cu al meu iubit, sunt niţel obosită şi o să fiu şi mai obosită după repetiţiile de azi. Cum spuneam şi într-un alt post (cred), nu aş da viaţa asta pe a nimănui. Sunt fericită, sunt înconjurată de oameni care mă iubesc şi pe care-i iubesc, sunt puternică, fac ce îmi place. Am avut mereu capacitatea să duc lucrurile spre felul cum vreau EU, să obţin tot ce vreau eu, am reuşit să trec peste tot ce-a fost mai greu, şi tind să cred că am puterea să mă desprind de ceea ce-mi face rău, să uit, să trec peste. 

 Am învăţat să ştiu când să mi pese, am învăţat şi să nu-mi pese, dar am învăţat să arat că-mi pasă, să arăt că iubesc, să-i protejez pe cei dragi, să nu rănesc oameni aiurea, am învăţat prea repede poate cu ce se mănâncă viaţa asta...şi acum e linişte şi bine...

 Iar ţie...omul de care îmi pasă cel mai mult...îţi mulţumesc că eşti aici şi că nu pleci şi că ţii la mine...

 Mulţumesc pentru braţele, buzele şi ochii tăi...Şi îţi mulţumesc că mă suporţi.... :)

Guardian angel...

Îmi iese încet încet răceala din oase. Oboseala şi starea psihică de rău persistă, sunt din ce în ce mai dezamagită, atât de mine cât şi de tot ce mă înconjoară. Mă obosesc minciunile, mă oboseşte adevărul. Nu mă mai controlez, sunt atât de sinceră, spun chiar tot ce gândesc, încât mă uimesc şi pe mine. Nu, nu mă uimesc...mă sperii... Niciodată nu am reuşit să mă sperii pe mine. M-am controlat de fiecare dată, m-am "ajutat", m-am auto-educat şi am avut răbdare cu mine. Acum nici măcar nu mai am. Sunt principalul inamic al meu. Sunt mai rea decât toţi.

Poţi să-mi arunci adevărul în faţă. Să mă dărâmi cu adevăr cu tot. Eu o să mă uit fix în ochii lui (ai adevărului), o să zâmbesc şi o să-l ocolesc sfidător. Alţi oameni atunci când li se umple sufletul, spun stop. Eu în loc să spun stop, îmi vărs sufletul, îl golesc...şi merg mai departe.

Cunosc oameni care şi-ar da şi sufletul pentru un înger păzitor. Alţii au unul, şi îl alungă.  Am învăţat să fiu tare prin slăbiciune, să fiu bărbat tocmai pentru că sunt femeie şi să înving tocmai pentru că sunt învinsă... Urăsc să vad focuri. Focuri care ard, ard puternic. Urăsc să le văd stinse de orgolii....

Timpul trece, mintea uită, sufletul le ţine minte pe toate...Nu mai vreau să apese nimeni pe pedala de acceleraţie atunci când trăiesc!!! Am stins lumina în lumea în care erai slab dacă spuneai "mă doare !!! "

Iarasi nu o sa scriu cu diactritice, pentru ca, asa cum m-am obisnuit sunt pe fuga, nu am avut timp nici sa deschid laptopul. Am intrat din pura si simpla curiozitate pe Zelist, si am aflat ca:

 

 Sunt la fel de bolnava, noroc cu iubitul meu care are grija de mine. Si mama, bineinteles. Evident ca azi mi-a fost rau toata ziua, drept urmare la 11 jumatate am zburat de la scoala, am ajuns acasa pe 3 carari, si o fata "demna de invidiat". Mi-e somn, imi curge nasul, tusesc, sunt obosita tare. Am dormit prost in ultimele doua nopti, am intrat la regim, mi-e foame (bineinteles, cum altfel?), am febra musculara si colac peste pupaza, trebuie sa mai merg si la dentist. 

Va las, ne citim zilele astea

Nu pot sa scriu azi cu diactrice pentru ca mi-am luat locul la super pc-ul meu. O sa fie si asa un post scurt, deci nu prea conteaza. Sunt rupta. Rupta de somn, rupta de raceala, rupta de caldura asta infecta. In loc sa stau sa dorm sau sa beau Fervex-uri sau prostii de genul, eu alerg. Da, alerg. Stanga, dreapta, repetitii peste repetitii, meditatii, dentist.

Măşti...

Lasă masca jos...lasă treptele alea să fie urcate...umple golul cu goliciunea mea. Eu sunt aici. Eu mi-am lăsat masca jos, te-am lăsat să mă vezi aşa cum sunt defapt, fără inhibiţii, fără mască, aşa cum sunt EU...cea adevărată. Eşti prima persoană care mi-a intrat în suflet în aşa fel încat să fiu eu în orice moment. Să spun ce gândesc, ce simt. Toţi trebuie să ne prefacem. Sunt puţini aceia în faţa cărora nu simt nevoia să nu spun tot adevărul despre ce simt, sau să cosmetizez părţi din adevăr. Sunt puţini aceia în faţa cărora mă deschid aşa cum o fac în faţa ta.

Lasă vălul de pe faţă jos, lasă lacrimile să curgă atunci când simţi nevoia (dacă o mai ai în suflet...), lasă-mă să urc treptele, aruncă masca, dezgoleşte-ţi sufletul, rămâi gol... Gol, aşa cum am rămas şi eu. Nu-ţi fie frică, doar lasă-te dus de val, dus de mine. Nu ţi-aş face rău niciodată. Aş prefera să-mi fie mie rău, cu condiţia să nu-ţi fie ţie.

Alege să rămâi şi să mă laşi să iubesc...

Interviu cu mine:)

În cartea pe care am recitit-o azi, la iarbă verde (Mihaela Rădulescu-Nişte răspunsuri) şi care nu mi s-a mai părut atât de banală am găsit un interviu, ca să-i zic aşa.

1. Când ai simțit că părinții tăi au fost cu adevărat mândri de tine?

La tata niciodată nu am simţit asta, poate că e, dar nu arată. Mama mi-a arătat de multe ori, atât în copilărie cât şi acum...

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?

În primul rând pe mine. Eu sunt prima care mă critic. Sunt rea până şi cu mine. Nu mă las să mă îndepărtez de la drum. Poate am dezamăgit mulţi oameni în rest. 

3. Care este cel mai frumos vis pe care l-ai pierdut pe drum ?

Am pierdut multe visuri pe drum...Din fericire cele mai importante încă sunt în picioare...

4. La ce ești cel mai bun, ce știi să faci mai bine decât toți oamenii pe care-i cunoști personal?

Atunci când toţi ceilalţi sunt în panică şi disperaţi, eu găsesc soluţii. Mă auto controlez. Ştiu să-mi joc rolul în societate, iar atunci când îmi vine să plâng o fac acasă. Ştiu să-mi port măştile fără să fiu falsă...

5. Cine e iubirea vieții tale?

Asta nu ştiu să o zic acum. Nu ştiu când afli...Poate la sfârşit...

6. Ce funcționează cel mai puțin bine în relația ta?

Uneori sunt egoistă. Uneori exagerez. Amândoi greşim. Important e că suntem împreună!

7. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?

Cred că în primul şi în primul rând că sunt perfecţionistă. Că văd detaliile prea uşor. Că fac liste, listuţe şi etc.

8. Care a fost cel mai erotic moment din viața ta în doi?

Au fost multe...

9. Cine a avut cel mai perfect trup cu care ai făcut sex (dragoste..)?

El. El. El.

10. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani ?

Nu ştiu, dar nicio muncă nu e umilitoare atât timp cât e cinstită. Nu mi-aş vinde trupul. Sub nicio formă şi pentru nicio sumă.

11. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moștenit-o de la părinții tai?

Am moştenit multe de la părinţii mei. Dar realismul, controlul, generozitatea le-am dobândit pe drum.

12. Când ai simțit că ai arătat cel mai bine din toata viața ta?

Când sunt cu el, mă simt cea mai frumoasă.

13. Care e cel mai prost om pe care-l cunoști?

Cunosc mulţi oameni proşti. Nu ştiu acum. Oricum, proşti, da mulţi.

14. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?

Nu ştiu dacă am astfel de sunete care să mă enerveze. Oricum, cred că unghiile pe pereţi sau tablă. 

15. La ce eveniment din viața ta ai fost cel mai emoționat (emoționată)? 

 Mereu am avut emoţii. La teatru, cu el, cu oamenii. Dar mereu au fost constructive, niciodată nu am dat înapoi de la ceva.

16. Care ar fi singurul lucru pe care ţi-ar plăcea să-l furi (fiind singura șansă de a-l avea...)?

O rochie pe care am văzut-o într-o colecţie al unui mare designer, acum vreo 2 ani şi am rămas focusată pe ea. Oricum, nu aş fura.

17. Cu cine ai avut cea mai proastă experiență sexuală din viață?

Nu ştiu dacă e cazul să răspund...

18. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viața ta?

Cred că am trecut prin multe momente stânjenitoare, nici aici nu mi-am făcut un top, dar am făcut faţă cu brio.

19. În faţa cui te simți cel mai pierdut, emoționat, blocat?

Nu prea mă pierd în faţa oamenilor. Când l-am cunoscut pe EL însă...mă pierdusem. Definitiv şi irecuperabil.

20. Care e cea mai erotică aromă pe care ai simțit-o vreodată?

Mirosul cerceafurilor. Nu mă explic nici aici, ştiu eu cel mai bine.

21. Când ti-a fost cel mai greu să spui adevărul?

Mi-e frică uneori să spun ce simt. Adevărul îl spun de cele mai multe ori pe faţă. Fie că doare, fie că nu. 

22. Cine e persoana cu care ai vrea cel mai tare să ai o aventură (one night stand…)?

Nu sunt dispusă la aşa ceva. Îmi trebuiesc cuvinte, siguranţă, dragoste sau măcar ataşament...

23. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viața ta?

Nu ştiu dacă acum aş vrea să schimb ceva, dar tind să cred că am tăria să o fac la momentul în care o să vreau asta...

24. Cu cine vorbești cel mai des despre sex?

Nu prea vorbesc despre asta, doar asist şi mă şi implic uneori la glume, în gaşcă, dar nu prea se dă 

în serios.

25. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?

"Nu am auzit telefonul", "Nu am avut baterie",  "Nu mi-a sunat alarma"

26. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubești?

 Trădarea, minciuna de cea mai joasă speţă.

27. Ce calitate a jumătății tale de viață îţi este cea mai dragă?

Afecţiunea, altruismul, seriozitatea...

28. Care a fost jucăria ta preferată în copilărie?

Sincer nu reţin, aveam nişte păpuşi mari cu care mă jucam mereu, asta îmi aduc aminte.

29. Care ţi se pare cea mai seducătoare ipostaza a ta?

Ipostază. Well, nu ştiu. Dar pot seduce din priviri.

30. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?

Pe el, pe părinţii mei. Ei sunt primii care-mi vin în cap.

31. Care a fost cel mai bun sfat pe care nu l-ai urmat?

Eu de obicei mă dau singură cu capul de sus. Uneori mai ascult şi de alţii... 

32. Pe cine simți cel mai tare nevoia să protejezi?

Pe el, deşi el mă protejează mereu, eu fiind mai mică...

33. Care e cea mai mare fantezie sexuală a ta?

Să am pe cineva care să fie numai al meu. Sunt unică, nu?

34. Care e domeniul despre care ai vrea să știi cel mai mult?

Teatru.

35. Cine-ţi lipsește cel mai tare în acest moment?

 Străbunica mea...

36. În ce privință crezi că ești cel mai puțin înțeles?

Oamenii care îmi sunt aproape mă înţeleg...restul nu contează.

37. Care e cel mai bun lucru de făcut după sex?

Săruturi dulci şi ţigară.

38. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?

Mama, iubire, prietenie, dragoste, artă.

39. Unde te simți cel mai în siguranță?

În braţele omului pe care îl iubesc, în braţele mamei mele...

40. Care a fost cel mai bizar loc în care ai făcut amor?

Nu detaliez.

41. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?

Complimentele de zi cu zi mi se par banale. În schimb am auzit că am ochii superbi, că ochii mei spun totul, că miros bine. Astea chiar mi se par sincere.

42. Care e persoana care te face să râzi, să te simți relaxat?

El, mama, colegele

43. Pentru ce te rogi cel mai des?

Vorbesc despre orice în afară de relaţia mea cu Dumnezeu.

44. Pentru cine din viața ta crezi că ești sau ai fost cel mai bun partener de sex?

Cine ştie de ce a dat înainte, sau după? Nu se ştie...

45. Cine te-a influențat cel mai mult până acum?

Toţi oamenii te influenţează...

46. Care a fost primul tău vis împlinit?

 Să văd Parisul...

47. În ce an al vieții tale ai simțit că te-ai schimbat cel mai mult?

2008-2009

48. Care a fost cel mai îndrăzneț lucru pe care l-ai făcut (sau l-ai face) cu o persoana de același sex cu tine?

Cred că nici aici nu e cazul să vorbesc. Sunt mai mult decât conştientă că blogul acesta nu este citit doar de oameni care mă plac, mă iubesc, sau măcar mă simpatizează... Nu e bine să intri în gura lumii.

49. Ce invenție din acest secol crezi ca are cel mai mare impact în viața ta?

Telefonul şi laptopul, clar.

50. Care a fost cel mai romantic moment din viața ta? Iar dacă n-a fost, cum ar arăta el?

Au fost multe...

Nu ştiu dacă a simţit vreodată cineva că are omul perfect lângă el. Că deşi are zeci, poate sute de defecte, tu îl simţi perfect. Că îl iubeşti atât de necondiţionat încât preferi să dormi dezvelit ca să-i fie lui cald. Când nu mai există egoism şi nici cerinţe? Cine?Am avut nişte zile perfecte. 1 mai, grătar, toată ziua cu el, dormit cu corturile, multe poze şi descoperirea că iubirea nu moare, nu moare... Şi că nu l-aş lăsa să plece niciodată, niciodată....