Uneori am impresia că-mi pierd minţile complet. Că sunt nebună de legat, că am nevoie cel puţin de un psihiatru, dacă nu cumva de o întreagă echipă. Sper să-mi ţin minţile-n frâu ca să nu dau cu piciorul la ceva ce am clădit pas cu pas, la ceva pentru care am plâns, am urlat, am sacrificat ca să ţin lânga mine. Sper să fiu conştientă de gravitatea faptelor, de de tot... Uneori am insomnii, dorm puţin şi prost, mă doare capul şi etc. Dar nu aş da viaţa asta solicitantă pentru nimic. Nu mai vreau să scriu acum.

Mă doare capul şi acum şi mai sunt şi suparată. Mai nou sunt fericită doar când îmi bate soarele-n ochi şi nu mă gândesc la nimic.
P.S-mi-e silă de târfele care se cred inteligente şi NU SUNT. mi-e şi mai silă când văd chestii gen "dormii", "gândii" and so on. e ireal cât de proastă şi cretină eşti.  îţi vine cu vomă în gură, nu?