Lucruri

E ciudat, dar e aşa frumos.. E bine că totuşi reuşeşc încă să-mi canalizez gândurile în direcţia potrivită, pentru că dacă nu, cred că aş lua-o razna în scurt timp. Toate chestiile astea prin care trec îmi demonstrează că totuşi există o soartă, una care e mai puternică ca noi. Trăim, învăţăm, şi dacă ştim unde ne aflăm, atunci în mod sigur o să ştim unde să ne întoarcem. Unde să facem stânga şi unde să facem dreapta. Şi dacă nu ştim unde ne aflăm? Dacă nu ştim ce vrem cu adevărat? Ce se întamplă? Ne alegem orbeşte un drum, cel pe care credem că e normal să o luăm la momentul respectiv. Apoi vin beneficiile sau consecinţele. 

Nu ar fi puţin ciudat să fim mereu suspicioşi şi stresaţi? Dacă am învăţat ceva de la viaţa asta, atunci am învăţat că ea curge singură. Nu trebuie forţată, nu trebuie bruscată, nu trebuie împinsă. Ea merge. Curge. Ne învaţă. Dacă vrem. Sunt oameni care au învăţat multe de la ea. Sunt oameni care au trecut prin ea degeaba.

Octavian Paler ne spune că dacă nu trăim la timp, nu trăim niciodată. Marcel Proust ne spune că noi oamenii nu facem altceva decât să pierdem timpul. Subliniază că inclusiv atunci când stăm la o cană de ceai cu prietenii pierdem timpul. Eu nu sunt de acord cu teoria asta. Eu zic că asta se numeşte că profiţi de micile bucurii ale vieţii. Stând la o cană de ceai poţi face multe. Şi pînă la urmă ce contează? Să trăim mult, sau să lăsăm ceva în urmă?

Enrique Vila-Matas spunea că e bine să îţi trăieşti viaţa exact aşa cum ai vrea să o povesteşti. Eu nu aş vrea să o povestesc. Unde mai pui că nici nu aş avea un public pentru asta. Pe lângă asta, eu vreau să trăiesc, nu să îmi regizez viaţa. Dacă un om a lăsat ceva important în urmă, îi regizează alţii viaţa.  

Amintirile pe care le ai, le poţi revedea oricând, dar nu ai nicio putere asupra lor. Doar le vezi. Te chinui, sau pur şi simplu retrăieşti clipa şi te bucuri. Dar nu ai nicio putere. Nu te mai poţi întoarce. Eşti ca un regizor care îşi priveşte piesa. Dar nu mai poate schimba nimic. Parcă nici nu ţi s-ar fi întămplat ţie. Dar pânâ la urmă ce am fi noi fără amintiri? 

Dacă mi-ar fi dor de cineva, mi-ar fi cel mai dor duminica. E prea linişte. 

să crezi prea mult în ceva poate fi la fel de rău ca a nu crede în nimic....