Toţi oamenii pe care-i ştiu, sau ok, cel puţin majoritatea au idoli. Persoane pe care le adoră, le venerează, ar vrea să fie ca ele, şi ar da în cap ca să aibă viaţa lor. Eu cred că sunt defectă. Eu nu vreau să fiu ca nimeni. Nici nu cred că aş putea. Eu nu invidiez pe nimeni nici pentru ce are, nici pentru viaţa pe care o duce. Asta pentru că eu mă simt bine în pielea mea, nu aş vrea viaţa altcuiva. Pentru că pe asta am primit-o, pe asta o vreau.
Poate din cauza asta niciodată n-am ştiut să răspund la întrebarea "cine e idolul tău?" . Eu nu am un model de urmat, eu prefer să-mi găsesc singură calea. Nu vreau să calc pe urmele nimănui, nu vreau să am mai nimic din ce au alţii.
Mulţi ar crede, citind postul ăsta, că eu nu apreciez pe nimeni. Nu e adevărat nici pe departe. Apreciez foarte mulţi oameni, începând cu mama mea. Dar nu invidiez. Oamenii pe care îi apreciez eu au ajuns în postura în care sunt acum prin muncă.
Nu am un răspuns nici pentru întrebarea "cine e eroul tău?" Naiba ştie, în lumea în care trăim azi mai avem vreun erou? Toţi suntem oarecum, mai mult sau mai puţin eroi. Vorba aia, poate dacă am sta puţin şi ne-am opri din vâltoarea vieţii ăsteia, nici n-am mai vrea să mergem mai departe....
Cauta acea placere care nu-i urmata de durere.
Un comentariu:
Eu fac parte din categoria ''nu am idol,dar nici cu mine nu sunt mulţumit''.Mi-aş dori să fiu tot eu,dar cu alt statut social,financiar.Poate,totuşi,''eu'' nu ar fi acelaşi lucru în continuare dacă aş avea cele de mai sus.Sunt într-un moment al vieţii în care sănătatea mi se pare de ajuns,a mea,a celor din jur.Şi poate că,totuşi,atât trebuie.
Trimiteți un comentariu