Se spune că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa. Dar ce faci atunci când aşteptarea aia te distruge? Te laşi distrus, sau guşti şi miroşi începutul? Când toate uşile şi ferestrele ţi se închid în nas, ţie nu-ţi intră în nas mirosul ăla dulce şi pregnant de ÎNCEPUT ? Începuturile mereu sunt simple... Atunci, nu ar fi mai bine să încheiem mai des capitole şi să trecem la următoarele? Când nu mai ştii ce să faci, ce faci? Când lacrimile ţi s-au înodat prea mult? Dar atunci când iţi numeri pe degete fericirea? Pe degetele de la o mână?
Adesea, căderea e un mijloc de a te ridica mai sus...nu-ţi fie frică....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu