Goodbye

Am revăzut Reflections of a skyline şi mi s-au umplut instantaneu ochii de lacrimi. Şi m-au încercat tot felul de stări. Mi-am adus aminte de o grămadă de chestii. Mi-am adus aminte ca şi cum aş fi trăit ACUM, revedeam tot.

 Momentul în care ai zis că pleci în Anglia. Plânsul. Simt în suflet starea aia de atunci. Apăsarea. Frica. Starea de uşurare când ai zis că rămâi.

 Toate momentele şi medalionul pe care l-am purtat azi. Mi-a dat încredere. Îl simţeam pe piele şi-mi venea mirosul ăla...ştii tu...în nări...

 M-am săturat de amintiri. Nu le mai vreau. Mă uit la o poză şi parcă nu ai fi fost niciodată aici... Parcă totul e străin. O imagine atât de seacă, străină... E incredibil, nici amintirile nu sunt ale mele.

Dimineţi în care mă trezeam cu frica. Frica de mine. Mă credeam vinovată. Mult timp m-am crezut vinovată pentru o relaţie care nu din cauza mea nu mergea.

 Mult timp am vărsat lacrimi grele şi amare. Care mă apăsau şi mă chinuiau... Eram nebună...sufeream de prea mult suflet...

 A trebuit să mă desprind pentru că n-am avut de ales...

Iubirea e cel mai dureros lucru. oare frumosul se iveşte din sfâşiere şi ţipete?

 Mi-am urât nasul mult timp, mi-am urât memoria, mi-am urât mâinile, m-am urât cumplit.

şi-mi aminteam mereu cât sunt de slabă, cât de uşor ai fi putut să rupi din mine, cât de puţin am putut să rup din tine. Mă priveai adesea fără să mă vezi.

Nimic nu ne înalţă mai mult decât iubirea. aş privi peste oameni, nu prin ei. Fără să le mai las urme. Am înţeles greu că iubirea mea nu era de ajuns. Şi că trebuie să fie DOI... Să fi fost DOI.

Şi m-am desprins şi te-am lăsat să pleci. Mă obişnuisem atât de tare cu tine în viaţa mea, şi atunci am fost nevoită să te las să pleci. Pentru totdeauna. Şi am închis ochii şi am făcut-o şi s-a terminat. Nu aveam putere nici să plâng. Nu plângeam, doar mă uitam în gol. Dar e rău şi aşa. Că sufletul roade. Iar acum. Acum e linişte.E linişte de mult...

 Yes, I would have loved you... forever. Now, please go. 

I don't love you anymore. Goodbye.