Duminica e linişte...

Am reuşit într-un final să mă odihnesc. M-am trezit acum, cu toate razele de soare care băteau prin geam. În sfârşit soare. Am tras jaluzelele, de tot, să privesc soarele. Soarele, care mult timp nu ne-a privit. Visez frumos, dorm mult, şi mai am o zi în care să lenevesc... Apoi mă smulg din pat, şi-mi reiau viaţa. Aşa...ca într-o vacanţă. M-am distrat zilele astea, am cunoscut oameni mulţi, oameni frumoşi, am realizat că sunt mulţi oameni care dacă mă văd că nu mă simt bine, sar... Oameni pe care şi eu îi iubesc la fel de mult...

 Uneori primesc comentarii de la oameni, pe blog, care îmi spun că mă invidiază, iar în viaţa reală, mi se spun aceleaşi lucruri. Mi-a spus o persoană foarte dragă atunci când a trecut prin ceva similar cu ce am păţit eu săptămâna trecuta... mi-a spus că ar vrea să fie ca mine. Să uite, să treacă peste, să nu urle...
 De ce ai vrea să fii ca mine? 
 Pentru că tu... tu uiţi, poţi să ai auto control...
 Da...iar atunci când intru pe uşă sunt atât de singură...şi mi-e atât de dor...nu îţi dori să ştii să porţi o mască...

  Ce duminică frumoasă....

 Ps-Recomand Pedro Cazanova-Selfish love. O melodie atâââât de frumoasă...