Cateva cuvinte despre un suflet

Ma cheama Cristina (ce inceput mai banal puteam gasi in afara de asta?), sunt clasa a 12a (momentan, ce credeti, ca io nu mai cresc?!), la un profil de stiinte sociale.


Imi curg teatrul, iubirea si muzica prin vene...Uneori si marea. Iubesc filmele, critica de teatru si piesele. De asemeni sunt o mare iubitoare de viata, seriale, oameni, fotografie, make-up(aici sunt la inceput, dar imi tastez talentele pe cine apuc-cel mai des pe mine, evident), cartile bune, soarele, viata si dansul.


Am aspiratii si vise inalte pe care sper ca le pot duce la buna implinire. Imi place sa citesc, sa cant, sa rad, sa fac experimente culinare (nu esueaza prea des), sa citesc, sa dansez, sa iubesc, sa fiu iubita (asta pentru ca am nevoie permanenta de reciprocitate, nu sunt eu daca nu stiu ca sentimentele nu imi sunt impartasite-si recunosc ca pentru asta am nevoie atat de cuvinte cat si de fapte, la randul meu oferind acelasi lucru)


Sunt loiala, sincera, fidela, nu suport minciuna sau inselarea de niciun fel. Sunt sociabila, punctuala, comunicativa. Imi sustin prietenii si familia prin toate fortele de care dispun. Poate ca si de asta ma auto numesc "mama ranitilor", desi cateodata nu e bine, sunt mereu acolo pentru oricine ma suna, oricine ma cauta, iar adeseori cand ai nevoie nu primesti acelasi tratament, din nefericire. Incerc aproape in permanenta sa multumesc-daca nu pe toata lumea-, atunci in mod clar mare parte din ei.


Sunt pasionata de medicina, mi-ar fi placut enorm de mult, dar nu toti suntem facuti pentru asta. Mi-ar fi placut chirurgia, in mod special. Tocmai de asta aici apare un alt punct important din viata mea- serialele, dupa Greys anatomy sunt moarta! E de inteles, chirurgie pe paine...


Recunosc ca am enorm de multa incredere in mine, si incerc sa am grija pe cat posibil mult de mine. Pentru ca am invatat de la viata ca daca nu o fac eu, atunci nu o va face nimeni. Daca nu ma voi respecta eu, atunci nu ma va respecta nimeni, asa ca incerc sa nu ma dezamagesc in primul rand pe mine, abia apoi incerc sa fiu buna pentru ceilalti, desi inteleg perfect ca daca nu esti suficient de buna pentru un om, atunci e clar ca omul acela nu te merita, daca nu te poate vedea ca pe un intreg, atat cu calitati cat si cu defecte!


Sunt uneori rea, ambitioasa. Dar in acelasi timp foarte sufletista. Recunosc ca sunt egocentrista, dar cine nu este? Dar pe de alta parte sunt slaba, slaba ca-mi accept greu esecurile si accept enorm de greu ca am pierdut si ca poate ar trebui sa renunt. De atatea ori m-am agatat de trecut, de amintiri, de bagaje pierdute, ratacite care ar fi trebuit sa ramana asa...


Nu pot sa traiesc fara iubire, pentru ca o consider cea mai importanta din viata cuiva. Asta si sentimentul de afiliere, apartenenta... Aici apare dorinta de reciprocitate, despre care vorbeam nitelus mai sus, pentru ca vreau cu tarie de la mine sa nu accept jumatati de masura, iar de la ceilalti sa-mi ofere ce e mai bun, atunci cand eu asta oferi. Si aici e inevitabil sa zic ca nu imi place sa fiu pe locul doi. Nu pot si nu vreau, vreau acea senzatie unica ca sunt de neinlocuit, chiar daca nu exista asa ceva... Imi place (ca oricarui om, de altfel, cred) sa simt ca sunt iubita si apreciata pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce isi doreste cel de langa mine sa fiu.




Atasata de familie si oameni dragi.Vesnic cu zambetul pe buze si uneori nemultumita. Foarte rar trista. Incerc sa imi mentin zambetul pe buze. Si incerc IN FIECARE SEARA sa nu adorm suparata. Nu imi place sa astept, asta il consider un defect, nu am rabdare, vreau ca lucrurile sa merga repede, si presez oamenii sa se miste mai repede. Mereu ajung unde vreau eu. Iar atunci cand nu reusesc sa imi ating scopul, in cazul in care nu era ceva important, renunt. Dar acum, acum cand am dat edit la acest post am realizat ca am inceput sa prefer siguranta, am renuntat la goana aia nebuna si isterica spre nicaieri in favoarea pasilor micuti micuti si marunti dar care duc undeva, duc spre implinire spirituala si morala. Spre imbogatirea cunostintelor si a avea un scop si o finalitate in viata ca la sfarsit sa poti spune impacat ca ai fost fericit.


Iubesc sa scriu, e una din cele mai frumoase forme de exteriorizare. Iubesc tot ce tine de fashion, design, arhitectura. Cred ca se poate spune ca iubesc tot ce tine de frumos, estetic, adorabil. 


Imi place sa cred ca sunt realista, iar atunci cand nu sunt nu ma va rani asta. Dar adeseori ca orice om, ajung ranita si ajung sa schiopatez fara macar sa stiu de ce si ce naiba fac... Ma invart intr-o lume plina de nebuni fara casca si fara cotiere, si imi place atat de mult viata asta, incat ma declar indragostita pe veci de ea....




Inchei spunand ca nu pot sa scriu nici macar in 1000 de randuri CINE sunt EU....suntem prea complexi si schimbatori si in fiecare zi altfel si peste ani si mai altfel ca sa pot sa zic... insa, sper, cititorule, sa poti invata ceva din povestile mele...