E clar, in ziua in care am pornit blog-ul asta, intr-o seara calda de vara, pe 7 iulie 2009, cu o leapsa cretina, eram fericita! Aveam lucruri pe care sa le spun in gura mare! In gura mare...pentru mine. Cred ca vroiam de fapt sa ramana undeva scris, nu o faceam pentru cititori.
Apoi? Ce s-a intamplat? Mi-am facut un minim de reclama (link-ul blogului la statusul de pe Yahoo Messenger).Au aparut primii comentatori, primele vizualizari/zi, putine, dar erau. Atunci mi-am dat seama ca lumea citeste. Vizitatorii au inceput sa creasca, iar odata cu asta, au inceput sa curga ideile mele pe banda rulanta, privitor la posturi noi. Mereu aveam ceva de zis, de ironizat, de aratat, de impartasit.
Cred ca atunci a aparut momentul in care prietenii, cunostintele, profesorii, parintii au realizat ca am blog, si culmea, au si inceput sa-l citeasca. Mi-am dat seama ca trebuie sa-mi aleg cu grija subiectele si mai ales cuvintele pe care le folosesc pentru a demonstra sau argumenta ceva. Injuraturile, cuvintele vulgare si expresiile urate nu prea trebuiau sa-si mai aiba loc in vocabularul folosit pe blog.
Tot atunci am inteles ca nu mai scriu pentru mine! Sau mai bine zis, nu mai scriu doar pentru mine. Iar in momentul in care vrei sa tii "in priza" o categorie larga de oameni (varste, sex, profesie) trebuie sa vii cu o masa de informatie care sa fie digerata de toata lumea in aceeasi masura, daca se poate, sau cel putin sa fie digerata si placuta de toata lumea (lucru practic imposibil, niciodata in viata nu poti multumi pe toata lumea, si sincer, nici nu incerc!)
E absurd sa mai zic acum ca scriu pentru mine. Nu, nu mai scriu pentru mine. Nu mai poti spune ca scrii pentru tine, cand iti e greu sa scrii fara feedback.Plus de asta, daca scriam pentru mine, o puteam face intr-un Microsoft Word si sa salvez,nu? Ca imi place sa fac asta si o fac cu cea mai mare placere, asa e. Dar nu scriu ca sa ma multumesc pe mine. Ci pe voi. Scriu ca sa se discute ce scriu eu, sa primesc feedback, sa fiu placuta.
Tu pentru cine scrii?Mai bine zis de ce ti-ai facut blog? Sau de ce ti-ai face?
sursa foto
8 comentarii:
Am blog de destul de mult timp doar ca eu am scris intotdeauna pentru mine, despre mine. Blogul e foarte personal si nu i-am facut niciodata reclama, de fapt nici nu stiu ce cunoscuti de-ai mei imi citesc blogul. De ce continui sa scriu totusi intr-un loc accesibil tuturor? Poate pentru ca m-am gandit ca e o modalitate pentru oameni sa cunoasca o parte din gandurile mele daca sunt intr-adevar interesati de ce am de spus.
Asta e problema cu blogul personal, il confundam deseori cu jurnalul...si uitam ca totusi e citit...
Mie nu-mi place ca blogul meu sa fie citit de persoane cunoscute si de aceea nici nu i-am facut reclama printre prieteni...oricum scriu cu un fel de teama si evit chestii "adanci", prea personale...
"de ce ti-ai facut blog?" ... mi-am facut un cont pe un site de blogging pentru a putea comenta acolo unde n-o pot face ca aici. iar daca tot am acel cont, din cand in cand, imi notez in el franturi de ganduri (la propriu) ... care pentru altii au probabil valoare zero. e public tocmai pentru a sluji scopului mentionat anterior. presupunand ca cineva care ma stie citeste acolo ... nu va gasi nimic nou, iar cine nu ma stie oricum ma evalueaza "cum vrea, cum ii pica bine" ... iar acele cateva propozitii citite acolo n-ar schimba nimic.
altfel spus: nu sunt actor ci sunt scena pe care evolueaza actorul/actorii
ps: "actor" e, de data asta, fara conotatii negative si ilustreaza "are ceva de spus"
@missbisoux-bine ai venit-:) asa este...
@federova-eu inainte nu evitam chestiile persoanale, pana l-au citit niste dobitoci..si m-am lecuit:)
*personale, m-am emotionat:))
@intj-nu te-ai gandit niciodata sa scrii?
@Miss - nu, niciodata nu m-a atras ideea de a scrie ... poate pentru ca am inteles (de relativ tanar) faptul ca informatia cea mai importanta nu "incape" in cuvinte.
e ca si cu raspunsul la intrebarea ta daca conteaza varsta: orice as spune eu, oricate argumente pro sau contra s-ar arunca de ambele parti in discutia respectiva ... de fapt totul se rezuma la ceva intim, ceva ce doar cei doi implicati inteleg ... si tocmai din acel motiv e aiurea cand (acel ceva) e criticat/judecat de altcineva.
sau, ca alt exemplu pentru superficialitatea relativa a cuvintelor, o patanie a fratelui meu, in polonia, la socri. socrii lui au o vecina care practic face parte din familie (cam ca o matusa care locuieste in casa de langa) si soacra fratelui meu a facut intr-o zi ardei umpluti cu varza pentru muraturi. asa a ramas cu o varza nefolosita pe care a mers s-o dea cadou acelei vecine. vecina a refuzat-o cu cuvintele "daca-mi dai doua, vreau varza. una nu-mi trebuie!". noi, din afara, radem de asta ... tocmai pentru ca noi nu gandim ca acea vecina (si deci ni se pare ciudat si ilogic felul in care ea gandeste). ca legatura cu ce ma intrebi tu, as intreba: "are vreun sens ca acea femeie sa incerce sa explice cum gandeste? i-ar folosi cuiva asta? nu, cumva, e mai ok sa rada ceilalti de ea ... iar ea sa fie, la randul ei, fericita cu ale ei (ganduri)? pot ceilalti, care nu sunt in pielea ei, sa stie cu adevarat cum e lumea vazuta prin ochii ei?"
Trimiteți un comentariu