Hai să-mi trăiești, simpaticule

Acum am realizat că acum ceva zile (multicele, ele, așa), adică pe 7.07.2009 începeam să scriu.... Deci, în fond, în concluzie și prin urmare, eu și al meu blogușor făcurăm 2 anișori

 Ce să vă zic despre relația asta? O luăm sistematic, pe bulinuțe, cu calm și răbdărică

•  Cel mai sus am fost în zelist pe vreo 300 și ceva
•  Nr. maxim de vizualizări/zi a fost 1000 și un pic.
•  Odată am surprins pe pagină cu ajutorul contorului 160 de persoane online.
•  Am 617 postări
•  Sunt iubită și comentată.
•  Mi-am făcut amici noi, cu care discut, pe care-i comentez și mă comentează

 Asta fu statistic. Altfel... am început blogul ca pe o joacă. ĂSTA a fost primul post. Care nici măcar nu a fost un post, ci o leapșă. Am scris posturi iubărețe, am jonglat cu sentimente, am făcut declarații de dragoste, blogul a împlinit un anișor, v-am arătat filmulețe SUPERBE, v-am vorbit despre despărțire, despre cărți bune, despre ce cadouri să cumpărați celor dragi, despre cuvinte frumoase, despre scrisori care-au rămas aici, între noi, v-am învățat cum să fiți cocalari/pitzipoance pe mess, despre telefoane-n miez de noapte și cred că pe undeva pe-aici am învățat ironia de calitate. Apoi v-am vorbit despre textele bărbaților, despre mine,  despre clișee de despărțire, v-am învățat cum să faceți față stresului, mi-am recunoscut problemele, am râs de matrimoniale, despre foști prieteni, despre filme horror, despre pitzipoance, despre seriale bune, despre boli grave , relații de-o noapte, despre beție, despre supremația lui iubi, am răspuns cititorilor, am vorbit despre fashion, taximetriști, relații cu tipi comitted, emisiuni

Acesta ar fi un mic-mare rezumat al posturilor bune, zic eu. Inițial a fost pe sentimentalism. Apoi am realizat că dacă ai simțul umorului și barurile sunt deschise viața e frumoasă.

 Așa că să-mi trăiesc și vă mulțumesc vouă, fără de care nu aș fi existat. Amin!