Ce mai googleste lumea

Antescriptum scurt-scurtut: Imediat se termina si sesiunea asta, ma aflu la 3 zile distanta de cel mai greu examen, dar speram, speram. Am planuit o super-excursie pentru finele lunii februarie si totul merge conform planului pentru anul 2013. In rest...experimentez culinar, invat, zambesc, beau cate-un energizant, merg la sala, ma plimb, socializez.

Acum ca tot n-am mai facut de mult o postare cu ce mai googleste lumea m-am gandit sa sa va amuz nitel sa vedeti ce 1st world problems are romanu'pe criza asta.

Cate bluze imi iau de 30 de ron- aaa...mmm...niciuna?!
Poze cu varsat de vant (vreo 16 cautari)- Nu va suparati, sunteti sadici? Si plus de asta, vad ca internetul chiar inlocuieste doctorul, asa cum spunea si Ralucuta acum cateva zile!
Ce ma fac ma parasit-A pai eu stii ce zic? Sa te reinventezi olecuta, asa...O carticica de gramatica, articole pe tema cand si unde punem cratima, articole pe tema "cand se pune semnul intrebarii?", poate nitica gastronomie, mai vezi si tu un film de Almodovar, Polanksi, Fellini...d-astea, asa, de fete!
Cum stii k te iubeste- Nu stii. La fel cum nu stii nici gramatica, probabil....
Unde te masori in talie- Hai ca asta m-a dat pe spate. A...in talie?
Vand pui- Merci de oferta, am si eu
Sunt razbunatoare cema fac- Vad ca "ce ma fac"deveni un lait-motiv printre fetisoarele astea. Ce te faci...te trimit si pe tine la gramatica acusi
Ce poti face cu o crema?- Sa ti-o intinzi in par!
Colanti de piele- URAT, URAT, din seria "colantii nu e pantaloni"
Poze cu mama- Mama...cui?
Jocuri cu pupat si dezbracat fete goale- Pai la ce la mai dezbraci daca-s deja goale? A...le dezbraci de inhibitii am inteles!
Cea mai tare replica s t desparti de cineva- It's not you, it's me!!!

Revin, ca se intampla d-astea zilnic!

S-a mai dus un an...

Va scriu acum, la fine de 2012, cu speranta catre un an mai bun. M-am gandit sa fac si eu o retrospectiva si nu pentru ca-i cool, ci pentru ca imi doresc sa adun pe o foaie, chiar si virtuala fiind ce s-a intamplat in acest an. Ma voi orienta prima oara catre "listuta"pe care am facut-o anul trecut cu ce imi doresc sa fac.

•   Da, asta am facut-o, am gandit la rece de multe ori, dar pe partea cealalta a baricadei m-am si umplut de nervi pentru lucrurile care MERITAU. Dar au iesit. 
• Am trecut nu bine, ci foarte bine. Si nu doar de prima sesiune, ci si de a doua. Pam pam. Iar in "anul II", am obtinut rezultate remarcabile.
• Am evoluat incredibil de mult in limbile franceza si spaniola. Sigur, mai este de lucrat, dar ne propunem asta si pentru 2013.
• Dap dap. Am avut si o vacanta in afara tarii. Ungaria versus Germania. Fu frumusel:) Desigur, in primavara m-am desfatat si vizitand orasele Arad si Timisoara unde nu mai fusesem, iar in iarna am dat o fuga la capitala si la Braila.
• Cele 10 kg fusera si se dusera, sunt date jos iar eu mi-s mandra tare. Tigara inca este in peisaj dar mai putintica, sa speram ca o zburam de tot. Nup, nup, nu m-am mai tuns, iar pletele-mi ajung la mijlocul spatelui.
• Din pacate timpul nu a fost fanul meu numarul 1, asa ca am reusit sa citesc doar un total de 16 carti, am vizionat 30 de filme si am vazut 7 piese foarte valoroase de teatru (valoroase ca si loc/distributie), pe restul nu le-am pus la calcul.
• Nu am reusit sa fac un curs de nimic, insa am invatat sa gatesc niste delicatese
• Cica sa investesc in lucruri mai scumpe si mai putine. Eu am investit in lucruri mai scumpe, si mai...multe! M-am umplut de haine, bijuterii, parfumuri, incaltaminte de care nu aveam...neaparata nevoie!
• Mi-am gasit job si cazare
• Am avut note mari
• Am renuntat la sucuri+ alte chestii
• Nu mi-am intins parul din septembrie pana in decembrie si a fost super

Atat. In mare parte in 2012 am fost...practica! Nu pot sa spun ca am fost fericita. Am facut greseli pe care le-as mai face, desi stiu ca doare si asa mai departe. Voi insira aici pe hartie o parte dintre lucrurile pe care mi le propun pentru 2013. Restul le voi pastra pentru mine, sunt personale!

1. Sa iau iarasi note uriase la cele 2 sesiuni.

2. Sa citesc MINIM 100 de carti! PE BUNE! 

3. Sa vad cel putin 150 de filme.

4. Sa am rabdare, rabdare si iar rabdare!

5. Nicio relatie pentru mine in 2013, mon cher...

6. Sa intru la cele mai misto optiuni de Erasmus si din septembrie cand plec in Spania sa fie super super!

7. Sa am o interventie chirurgicala reusita.

8. Sa continui cu sala tot anul, pana ajung la 45 de kg si un trup super-tonifiat!

9. Sa nu ma mai tund si sa nu-mi intind parul din ianuarie pana in martie DELOC!:) 

Atat aici. Restul in capsor la mine:) Voua va doresc un super an!!:)

20& fabulous

Astazi am implinit 20 de ani. E cea mai frumoasa zi de nastere, au ajuns chiar si flori din Aberdeen. O sa fiu foarte scurta, prin urmare concluziile le pastrez pentru mine. Si-au adus aminte de mine incredibil de multi oameni, mi-am dat seama cati prieteni am si cat de norocoasa sunt.

Sunt un om fericit, foarte fericit, cel mai fericit. Ceea ce va doresc si voua.

Imi plac oamenii

Toti intalnim in lumea asta fel si fel de indivizi. Indivizi pe care-i placi din prima sau pe care-i detesti din prima, asa, just because. Am intalnit sute de oameni, poate chiar mii, daca nu exagerez putin.

Dar mereu mi-au placut oamenii, indiferent de cati oameni naspa as fi cunoscut. Eu cred in concluzie ca nu exista oameni "naspa"ci oameni ale caror personalitati nu se potrivesc sub nicio forma, deci prin urmare nu poate exista o interactiune sanatoasa. De altfel, eu nu pot sa ma prefac. Nu pot sa ma prefac ca te plac daca eu nu prea pot sa te vad in fata ochilor. Si mai cred ca avem o singura viata, scurta si de multe ori haotica, in care tocmai de asta trebuie sa ne concentram pe oamenii care empatizam.

Nu mai vad de mult timp incoace rostul suferintei. Dupa barbati cu siguranta nu, deci prin urmare pentru nimic altceva. Nu exista probleme, exista doar solutii, pe care le vezi sau nu. Dar trebuie sa fii orb ca sa nu le vezi.

Sunt inconjurata de oameni pe care-i iubesc. De oameni care ma fac sa ma simt fericita si iubita, care nu imi judeca greselile ci ma fac sa le inteleg, oameni care imi dau sfaturi mai bune decat si-ar da lor, de oameni care fac sacrificii pentru mine si cel mai important, de oameni care nu pleaca.

Dar totusi zilnic vad oameni. Saptamana trecuta in metrou in Bucuresti am vazut o femeie cu ochi albastri si parul buclat. Mi-ar placea tare mult sa ies la un ceai cu ea si sa imi povesteasca ce carti a citit apoi sa ma duca prin magazinele ei preferate. Asta este doar un exemplu. Vad multi oameni cu care mi-ar placea sa fiu prietena sau sa ma confesez lor. Aproape ca-mi vine sa ma duc sa-i trag de maneca sa le zic "Fii prietena mea!".Pentru ca simt in ochii lor ca ar intelege. Cine stie, poate ma insel...

Frumoase zile, cata liniste si totusi cata adrenalina...:)

Un Craciun SUPER fericit

Sa nu va urez tocmai eu de bine? Nu se putea, asa ca am zis sa remediez situatia. Anul acesta am cunoscut multi oameni misto. Cativa au bloguri, cativa nu, insa ei sunt in sufletelul meu si ma gandesc cu drag la ei. Ma bucur tare ca am reusit sa cunosc cativa prin intermediul comentariilor lor aici.

Dar acum scriu sa urez Craciun fericit tuturor, nu doar celor cunoscuti, ci si celor care niciodata nu au "indraznit"sa lase vreun comentariu. Desigur, le urez Craciun fericit si haterilor, cu multe sarmale care sa se puna DIRECT pe solduri. Mmm...n-am putut sa ma abtin!

Ce-mi doresc eu de Craciun?! ....Nimic material! Deja imi cumpar singura tot ce-mi doream inainte: telefoane, pantofi, rochii, genti, nimicuri materiale. Imi doresc liniste, sanatate, prieteni buni si inca ceva care este o dorinta arzatoare, pentru care nu pot face nimic din pacate, asa ca probabil va mai dura un pic pana nu imi mai doresc ca sa pot primi (deh, legile Universului)

Ce va doresc eu voua de Craciun? Desigur, sa va primiti toate cadourile dorite de la Mosu' (chiar si materiale, cui nu-i plac pantofii?!) dar mai ales cele spirituale. Ca daca ai liniste-n suflet, ai si chef sa-ti cauti pantofi si gentute!:) Hehe, glumesc. 

S-aveti un Craciun frumos ca niciunul pana acum si SUPER fericit!!:)

X Factor

Desigur, desigur, tocmai eu sa nu scriu despre X factor? Va scriu pe fuga fugilor, ca deh, e Ajunul Craciunului si pe aici. Cu miros de portocale, cozonaci, brad (apropo, trebuie sa fie impodobit si el acusica) si zapada si prieteni si familie si etcetera etcetera. Mi-am pus la punct sufletul, tocmai am mai aflat niste note uluitor de bune, am trimis mail unor profesori de la facultate de care m-am atasat teribil cu urari dragute, mai lipseste doar sa fac bradutul si sa-mi buclez parul in spiritul sarbatorilor. Pana acum vacanta este cum nu se poate mai buna, am dato  raita si pe la Bucuresti si Braila, m-am vazut cu toata lumea si partea cea mai buna e ca...INCA NU S-A TERMINAT!:D

Si acum sa trecem la calutii nostrii. Oile, pardon. La inceput a fost lumina  mi-a placut X factor (deh, fetita naiva). Cheloo imi place teribil, este un om bun (chiar daca nu scoate la iveala tot ce are in sufletel), Delia e simpatica tare si mai are si voce ultra buna (cine dracu Doamne iarta-ma ar fi crezut?!) iar domnul Dan Bitmann imi este tare drag la suflet. Bun.

Toata lumea stie si daca nu stie afla acum ca eu sunt SUPER MEGA ULTRA SUSTINATOARE a lui Raduly Botond, care este din orasul meu si este un tip super talentat! M-am bucurat teribil atunci cand a intrat in concurs si chiar m-am chinuit cam 3 ore si 5 minute sa imi instalez tv-ul pe net in Aberdeen sa pot sa urmaresc X factor si sa-l sustin. Mi-au dat lacrimile cand a iesit, pentru ca tare drag mi-a fost. Dupa ce a iesit el, am tinut cu Tudor, blondinul, simpatic pusti. Dupa ce-a iesit si el, nu m-am mai uitat pana aseara cand ma plictiseam teribil si am vrut sa ma uit la finala.

Sincer, draga nu mi-a fost nici Ioana Anuta, nici Tudor Turcu. Aprob faptul ca sunt talentati (cine-s eu pana la urma sa judec talentul cuiva?), insa nu mi-au intrat mie la suflet nicicum. Eh, eu sunt o doamna, i-am urmarit si-asa. Ma rog, mi-au placut piesele, a fost show. Nu ca anul trecut cand il iubeam pe Leonte ca pe mama.

Totul s-a daramat ca la domino asea atunci cand am aflat (CHIAR VROIAM SA STIU, DEJA NU MAI DORMEAM NOPTILE) cat de sarac este Tudor si faptul ca Ioana si-ar putea permite cu ajutorul parintilor sa se lanseze si fara X factor.

Si apoi...SURPRIZA!!!  A castigat....Tudor!!!! Sa va fie rusine, ca votati cu inimile la un concurs de talent si nu va folositi creierele alea mici si atrofiate!!! Desigur, Tudor o fi fost si placut, ca nu toti l-au votat ca-i sarac. Insa, o mare parte.... Whatever!

E bine

Sunt acasa si e bine, trebuie sa recunosc totusi ca asta se simte asupra numarului de carti pe care le citesc si asupra numarului de posturi pe care le scriu. De altfel, mi-e si cam lene sa scriu si nici nu prea mai am ce.

Dar mi-am dat seama (culmea-iarasi) ca orice se intampla are un motiv. Si de ce trebuie sa se intample nu te fereste nimeni (nici macar tu care stii ca daca faci aia sau ailalta dai de dracu si tot o faci). Mai ales eu. E totusi amuzant cum faci greseli, sau nu neaparat greseli ci doar "chestii" si stii ca nu e ok si ca vor avea consecinte. Dar le faci. De ce le faci? Ete d-aia, ca esti tanar si mai iei o teapa, doua, cinci, nu?

2012 a fost un an scurt (desigur, tot 12 luni a avut si el, ca ceilalti). A fost un an in care totul s-a miscat pe fast forward, am facut chestii multe, am cunoscut oameni, m-am dezvoltat, s-au implinit chestii pe care le doream de o viata. Am facut greseli pe care mi le-am asumat si am trecut peste. Si ghiciti ce? Acum greselile nu mai inseamna nimic. Acum vad inainte. Am  gresit. Dar toti avem rani (chiar daca ele sunt bine ascunse, dar tot mai ies la iveala in cele mai banale momente). Toti avem puncte slabe (stiti cum e cand ai o vanataie care te doare doar cand pui mana pe ea?), tuturor ne este frica de diverse lucruri. Dar nu pot sa inteleg de ce oamenii se feresc. De ce oamenii se feresc, fug, ridica bariere si ziduri care nu pot fi daramate. Zidurile nu ii tin deoparte pe ceilalalti, ci te ingradesc pe tine...

Nu vreau sa ma mai grabesc. Nu vreau sa mai "over-think". Intotdeauna cand te gandesti prea mult strici firul pe undeva. Care fir se rupe. Mie imi plac oamenii. Mie imi place viata. Asa fragila si nebuna si cu festele pe care mi le joaca. Asa.

Cum să-i faci cuiva cunostintă cu o tară

Recent, am avut o discutie cu unii din colegii mei despre cât de bine ne cunoastem fiecare tara, si cât de mult ne ajută aceste informatii când trebuie să ne prezentăm unor străini. Discutia nu ne-a ajuns – desi a fost lungă, pentru că sunt aproape atâtea tări câti oameni; aveam nevoie de ceva concret, demonstrabil, asa că am făcut un scurt experiment: cineva a indicat pe harta tării fiecăruia un punct pe care noi trebuia să îl identificăm si să îi convingem pe restul să îl viziteze, având la dispozitie câteva minute. Punctul care mi-a fost indicat mie reprezintă orasul Covasna. Iată cum am ajuns să îmi planific în mijlocul semestrului vacanta următoare:

În primul rând, aveam două informatii esentiale: prima, că oratul se află între munti, iar a doua, că multora dintre colegii mei le place mult să schieze. Am pornit repede Firefox, si le-am arătat imagini live, de pe camera web a pârtiei de schii. (http://www.schicovasna.ro/camera.html) Unii au fost surprinsi de cât de modernă si bine amplasată este pârtia si m-au anuntat că urmează să învăt să schiez. (Eu speram că pot să rămân la patinoarul de lângă, în timp ce aceia care preferă să schieze ar fi urcat pe munte...)

În timp ce unii care se pricep mai bine la schiat încercau să le explice celorlalti că nu e atât de greu, cuiva i s-a făcut sete si ne-am dat seama că nu mai avem apă minerală. De când locuiesc în timpul semestrului departe de acasă, într-un oras unde nu e sănătos să bei apa de la robinet, am încercat diverse feluri de apă minerală si nici una nu mi s-a părut plăcută; ba are prea mult dioxid de carbon, ba gustul nu e potrivit. Atunci mi-am adus aminte: în Covasna am putea gusta mai multe feluri de apă minerală, direct de la izvor. Toată lumea a fost de acord că ar aprecia o experientă atât de aparte cum e să bei apa chiar de la izvorul său, iar unii din colegi, care vin din tări fără ape minerale, au fost surprinsi să afle că, la noi, apa minerală se îmuteliază uneori asa cum e, fără să mai fie nevoie să se adaoge dioxid de carbon, pentru că e deja carbogazoasă.

Mai aveam putin timp, si m-am întrebat ce loc aparte din Covasna as putea să le descriu colegilor, pentru că până atunci le-am prezentat distractii generale, care puteau fi oriunde. M-am gândit la centrul orasului, la locul numit Balta Dracului. Într-adevăr, chiar si ei au recunoscut că probabil oricine vede acest loc va tine minte unde se afla.

Minutele mele s-au scurs si m-am asezat să ascult următoarea poveste. La final, ne-am hotărât cu totii să vizităm fiecare din locurile descrise, asa că vom organiza câteva excursii în locurile care au devenit atât de speciale pentru noi, tocmai pentru că le-am ales întâmplător. Asa că la sfârsitul săptămânii vom căuta bilete de avion pe site-ul Tarom, apoi bilete de autocar, iar rezervarea am facut-o deja la Pensiunea Italiana Sruettisi toată lumea asteaptă cu nerăbdare iarna.

you can have it all!!!

Nu stiu exact cum s-a produs hotararea finala de a veni aici. Stiu doar ca s-a produs. Si oamenii mai incercau sa-mi spuna "Uite, nu o sa poti sa faci asta singura", "Dar te descurci tu sa...x?", "E foarte greu pe cont propriu". Raspunsul meu la toate cele mentionate a fost "Ma descurc eu." Si am plecat fara sa ma uit macar o data in spate sau sa emit cugetari gen "Ce-ar fi fost daca?". Si m-am descurcat. In curand se va implini un an si jumatate de cand sunt aici. Nu tin o pledoarie in favoarea a cat este de usor sa te duci la mama dracului la 3000 de kilometri. Ca as minti ca nerusinata si nu as dori ca oamenii sa ia decizii pripite ca "uite, a zis o zaluda pe blog ca e usor". Nu e. Dar nu e nici greu. Desigur, doar DACA ITI DORESTI asta!

Dar nu iti spune nimeni cum trebuie sa faci. Desigur, ti se va explica cum trebuie sa faci un eseu in teorie, doar ca in 99% din cazuri teoria e vraiste si practica e cea care te-nvata. Nu mi-a explicat nimeni ca degeaba stai si plangi ca nu rezolvi nimic. Am inteles singura cand m-am trezit cu 100 de lucruri de facut si timp putin. SI le-am facut. Pe toate 100. Si bine!

Nu te invata nimeni cum sa nu suferi. Oamenii pot sa fie langa tine si sa iti spuna "O sa fie bine". Dar oamenii nu iau durerea cu mana. Tu insa...poti sa o iei! TU poti sa-ti dai seama ca rahatul pentru care suferi AZI peste doi ani s-ar putea nu numai sa nu mai conteze, ba chiar sa nu mai fie in memoria ta.

Merg la scoala 15 ore pe saptamana. Lucrez 20. Merg inca 7 la sala. Gatesc 5. Spal 3. Mai am 4 teste. O prezentare. Un eseu. 2 examene orale. 2 scrise. In 2 luni? NUUUU, in 2 saptamani. Si sunt bine, sunt atat de obosita dar ma bucur atat de mult ca-mi trec zilele cu folos. Citesc in timpul liber (seara), scriu, ascult muzica buna, vorbesc cu oamenii dragi. Nu am mai avut o zi libera de 2 saptamani. Si nici aia nu a fost complet libera. Dar nici nu o vreau. M-am obisnuit atat de tare cu viata asta agitata ca nu as putea doar sa stau. Of, bine, recunosc...pot sa stau o zi? Una, atat. Nu am crezut niciodata ca 3000 de kilometri te pot invata cine esti tu de fapt sau ce este viata. Nici acum nu stiu ce este viata, dar cred ca stiu CINE SUNT si cine vreau.

Am avut grija sa indepartez oamenii care-mi sugeau toata energia sau oamenii care ma trageau in jos. Mi-am ales cu grija oamenii si acum tind sa cred ca mi-am ales oamenii, si ei vor ramane pana la sfarsitul zilelor! Oameni care mi-au demonstrat cat insemn pentru ei si ca sunt langa mine intotdeauna!

Lunile astea - din septembrie pana acum- m-au invatat ca am AMBITIE si ca POT. Si ca...against all odds, you can HAVE IT ALL!!!! Mai odinioara as fi spus "Fac maine si azi ma odihnesc". Astazi spun "Astazi fac si maine ma odihnesc daca nu este ceva util de facut". Acum 2 luni as fi dat iama intr-o sticla de Cola gandindu-ma "Maine nu mai beau.", astazi spun "Poate o sa beau una peste 2 saptamani."

Astazi e bine. Si stiu ca o sa fie bine. Pentru ca...YOU CAN HAVE IT ALL!

Chiar conteaza ce cred EI?

"Ei" este un termen relativ, de altfel. Eu aici insa ma refer la oamenii cu care dumitale nu ai schimbat decat vreo 2-3 fraze si alea banale, sau si mai rau...nicio vorba si totusi ei au pareri. Pareri avizate, de altfel, pareri de specialisti in cum sa isi traiasca altii viata. Ca doar este minunat si usor sa ai idei despre altii. Cu sutele, daca se poate.

Desigur, judec si eu. Cateodata intr-un grup de prieteni, cu voce tare, alteori doar in gandul meu asa. Ce sa fac, am o judecata, doar nu o sa mi-o bag undeva. Asta e, astia suntem, cu asta defilam. N-avem judecata aia s-o tinem in sertar.

De multe ori am vrut sa renunt pentru ca mi s-a spus "Nu ai sa poti", "Este prea greu", sau din contra -ceea ce este si mai grav- m-am autoconvins ca asa este. Si nu, nu este asa. Poti. Nu cred ca exista ceva in lumea asta ce nu putem sa facem. Vreau sa cred asta. Orice se poate, dar trebuie sa fie urmat de cuvantul"VREAU!". Mi-a venit de o mie de ori sa zic "Sa va duceti dracului toti", sau chiar am spus ca apoi sa realizez ca EU NU STIU sa renunt. Si ca atunci cand mi s-a pus pata nu am cum sa nu obtin, chiar daca intalnesc obstacole de care ma impedic si cad.

Nu vreau si nu mai sunt dispusa sa accept zile urate, lacrimi sau dezamagiri. Nu vreau sa ma mai complac in situatii pe care nu le vreau si altfel nu le-as fi acceptat nicidecum. Nu vreau sa stau langa un om sau langa niste oameni care habar nu au ca exista si altceva pe lumea asta in afara de ei.

Chiar nu ma mai intereseaza ce cred oamenii. Oamenii cred multe. Pana la urma, de asta avem familia, prietenii apropiati si oamenii de care ne pasa, nu? Sa conteze ce cred ei, nu EI ceilalati. Ce conteaza daca-i multumesti pe ceilalalti, care oricum sunt neimportanti? Hm...?

Spiritul Craciunului

Iubesc Crăciunul. Always did, always will. Este cea mai frumoasă sărbătoare existentă pe lumea asta micuță. E poate singura zi din an în care toate familiile se reunesc și mănâncă împreună, petrec timp împreuna, se bucură unii de ceilalți și toate astea într-un cadru frumos, cu brad roșu, luminițe, băuturi calde, miros de portocale și mâncare cu miros îmbietor care abia așteaptă să fie scoasă din cuptor.

Îmi place la nebunie să ofer și să primesc cadouri. Pentru mine cadourile oferite nu sunt un gift card sau un voucher sau și mai rau-bani, ci povești, adevărate istorii legate de caracterul, personalitatea și preferințele persoanei respective. Deci prin urmare încerc pe cât pot de mult să nu cumpăr rahaturi inutile (cred că v-am mai spus cât urăsc orătăniile de pluș sau cănile, da?). Am scris AICI un post despre cadouri și viziunea mea.

Problema e că cineva îmi tot dă Crăciun și apoi mi-l ia. Și anume: deștepții ăștia de aici au împânzit orașul de brazi, luminițe, cadouri, colinde. Doar că asta nu ma face să am mai puține examene, să vin mai repede acasă sau să vină Crăciunul mai repede.

Apogeul a fost când aseară plimbându-mă prin oraș cu un bun prieten chiar m-am simțit ca și cum ar mai fi două zile până la Crăciun. Datorită mașinii de la Coca-Cola cu care v-am atașat poză la începutul articolului. Retrag, apogeul a fost când lumea stătea la coadă să facă poze cu ea. Nu, retrag, zăpada artificială era apogeul.

Crăciun înseamnă acasă. Indiferent dacă aș fi în Aberdeen, în Paris, în Granada, tot acasă este Crăciun. Și vreau să cred că oricât de departe aș fi tot voi fi acolo de Crăciun. Mereu.

Ce înseamnă pentru voi Crăciun?

Mirajul strainatatii

Să lămurim o chestie încă de la bun început: nimeni nu pleacă din țară datorită minunatelor câmpuri de posibilități pe care România le oferă. Asta nu înseamnă nici că nu îți iubești țara, nici că nu îți iubești familia, nici că nu îți iubești prietenii și cu atît mai puțin că ești un egoist care își vede de drumul propriu fără a se uita în spate.

Astăzi, dicutând cu cineva și spunând că am foarte multe lucruri de făcut în aceste săptămâni dar abia aștept să sosesc în țară peste 3 săptămâni am fost întrebată: "Ce te așteapta acasă?"

Răspunsul este simplu. Noi am plecat aici (indiferent care noi și care aici) ca să ne facem un viitor mai bun (și aici-indiferent în ce domeniu sau în ce). Vorbim câteva limbi străine (eu 3), ne facem prieteni din toate țările, ne amestecăm gândurile într-o multitudine de limbi străine, ajungem să visăm sau să gândim într-o alta limbă. Iubim locul unde suntem, sau cel puțin eu îl iubesc. Aberdeen este un oraș minunat, universitatea este exact pe placul meu, iar profesorii sunt niște oameni calzi, deschiși, dedicați. Străduțele acestui oraș te îndeamnă la visare, la reverie, este foarte frumos cu toate că nu tot timpul clima este în favoarea noastră. Bărulețele mici, străduțele înguste, marea, multitudinea de oferte de joburi pentru studenți. Cum să te plângi?

Dar cum să vă spun eu? Nimic în lumea asta nu se compară cu a fi acasă, alături de prietenii tăi vechi (nu contează că ți-ai făcut zeci de alți prieteni noi), alături de familia ta (nu de alta, dar alta sigur nu ți-ai făcut). Nimic în lumea asta nu se compară cu mâncarea făcută de părinții tăi oricât de bine ai fi învățat tu să gătești între timp. Nimic în lumea asta nu se compară cu a fuma în baruri (ahahaha, trebuia să pomenesc!) sau cu a îți auzi limba natală vorbindu-se pe stradă.

Da, în alte țări oamenii sunt politicoși, în România sunt CALZI. Ceea ce nu este totuna. Da, în alte țări vei fi tratat mai cu respect...SAU NU.

Nu înțeleg nici acum cum se face că înainte să plecăm toți urâm România și apoi o iubim. Poate trebuie să pierzi, într-adevăr, ca să știi ce vrei. Mi-e dor de România, oricât de mult aș schimba țările în care locuiesc. Și da...toate drumurile duc acasă. Păi unde pui tu mai multe kilograme în afară de acasă?!

Nimic nu este întâmplator

Nimic nu este întâmplător, nici măcar numărul pe care-l porţi la pantofi.

Nimic nu este întâmplător.Sunt convinsă că fiecare dintre voi a auzit această expresie măcar o dată, dacă nu cumva de foarte foarte multe ori. Acum ceva ani tindeam să cred că atunci când ți se spune asta este un soi de încercare de a te consola pentru că ai pierdut ceva și în același timp o încercare de a ți se sugera că ai pierdut ca să poți să te îndrepți către ceva mai bun. Doar că vedeți voi, omul nu este convins de astfel de încercări atunci când a pierdut. Atunci când ai pierdut ceva ești convins că nu ai cum să găsești ceva la fel de bun, la fel de *insert adjectiv here*. Ești convins, de altfel, că ai pierdut pentru că evenimentele s-au aliniat prost și se vor alinia la fel de prost și în perioada imediat următoare.

Mama îmi spunea adeseori "nimic nu este întâmplător, mamă". Desigur, nu o credeam. Credeam că evenimentele urâte se întâmplă și nu sunt legate de altceva, că se întâmplă independent de orice altceva (cum ar fi întâmplările bune.)

Acum, peste câțiva ani, peste încă puțină experiență adunată la portofoliu și aproape 2 ani trăiți la 3000 de kilometri mi-am dat seamă că nimic nu este intâmplător. Viețile noastre și ale unor persoane pe care nu credeam că o să le cunoaștem vreodată se sincronizează în mod subit și rapid, viața ta liniștită se schimbă de pe o zi pe alta când se întâmplă un hazard. Hazard care de altfel îți schimbă viața de o zi pe alta. Și....nu neapărat în rău! Nu știu cum este la voi, însă la mine toate se leagă! Și am realizat asta acum mulți ani când mi-am dat seama că mereu ajung să mă bucur că pierdusem ceva, deoarece de îndată primeam ceva mult mai bun sau mai necesar, măcar...

Cred că instinctul este strâns legat. Sunt lucruri pe care NU VREI să le faci și totuși le faci pentru că ceva îți spune să le faci. Mie una mi se întâmplă foarte des și cum am realizat că dacă nu mă iau după instinct pierd, m-am decis să nu mă mai joc cu el, pentru că are mereu dreptate.

Desigur, "nimic nu este întâmplător"nu este cazul să devină o scuză banală pentru toate eșecurile. Însă da, nimic nu este întâmplător. Îți poți întâlni destinul oricând, oriunde, cu puțină bunăvoință. 

Și încredere....este posibil ca toate să fie aliniate. Așteptându-ne să le găsim.

Suntem fericiti, oare?

De multe ori folosim cuvantul "fericit/a", sau expresia "Sunt(ne) fericit", incat tind sa cred ca a devenit un gest mecanic, o expresie pe care o folosim ca si cum am spune "Mi-e foame", "Mi-e sete", "Vreau sa dorm".

Cred ca oricum habar nu avem sa definim fericirea. Ce inseamna sa fim fericiti? Sa avem atatia bani incat sa ne permitem sa ne cumparam o casa pe zi cu piscina si terasa? Sa fim atat de iubiti si sa iubim (de preferat aceeasi persoana sa fie si cea care ne iubeste si cea pe care o iubim)incat sa ne vibreze sufletele tot timpul? Sa avem o cariera extraordinara si sa fim printre cei mai buni in domeniul nostru de activitate? Sau din contra, sa fim fericiti inseamna sa fim sanatosi, sa avem un acoperis deasupra capului, prieteni buni si mancare in frigider?

Sau poate fericit o insemna sa fii acolo unde iti doresti si cu cine iti doresti.

Ma intreb adeseori daca sunt fericita. Dupa ce criterii ma orientez? Voi sunteti fericiti?

Aproape 2 luni fara placa de par- concluzii

Imi cer scuze ca nu am mai scris, insa scoala, munca pentru scoala, job-ul si mersul la sala ma cam termina si atunci cand am putin liber prefer fie sa port discutii cu oamenii dragi fie sa ies pentru o cafea sau un suc. Curand insa, in 2-3 saptamani ma eliberez de toate datoriile pentru universitatii si vin acasa, unde probabil voi avea timp sa abordez diverse teme din nou. Pinky promise! Deja am inceput demersurile si pentru anul universitar urmator in care voi pleca cu Erasmus si voi imbogati numarul tarilor in care am locuit/studiat! (Revin cu un post si referitor la Erasmus)

Ante scriptum: Acesta NU ESTE si nici NU SE VREA un blog cu sfaturi/ de beauty. Aceasta este o experienta personala, nu sfatuiesc pe nimeni si nici nu garantez ca daca veti incerca ce am incercat eu veti avea aceleasi rezultate!

Dupa cum bine stiti, v-am mai povestit ca am renuntat la placa mea de par si la uscator iar acum zac trantite intr-un sertar, ascunse bine si acoperite de geluri de dus si alte obiecte de care (deocamdata) nu le folosesc pentru ca am un "stoc"neterminat. La pariu ca se simt singurele? Dar nu este nicio problema, isi tin de urat una alteia.

Imediat se fac 2 luni in care parul meu nu a suferit niciun fel de tratament cu caldura si rezultatele se simt si se vad: 

• Varfurile arata minunat, ca si cum nici nu ar fi fost vreodata despicate.
• Este foarte moale, are un aspect super ondulat/wavy
• Lungimea a crescut vizibil si considerabil, cred ca cel putin 3 centimetri (o sa updatez asta cand imi voi indrepta parul, pentru ca am insemnat lungimea acestuia pe un tricou fiind indreptat inainte sa renunt la placa)
• Nu mai cade decat in cantitati fff mici

Nu as sti sa va spun daca lungimea care a crescut considerabil este datorita faptului ca nu imi mai indrept parul sau/si datorita unei lotiuni pe care mi-a recomandat-o Antonia, care se numeste Gerovital Petroleum  (anti-cadere+uleiuri precum ricin care stimuleaza cresterea)si o gasiti AICI impreuna cu descrierea acesteia si cu comentariile persoanelor care au folosit-o. Pretul observ ca este redus, a ajuns la 18,5 lei, desi nici alte dati nu era prea scump (20-25 lei). Singurul dezavantaj este ca trebuie aplicata o data/saptamana si trebuie sa stati cu ea 3 ore. Insa nu este nicio problema, se gasesc lucruri importante de facut prin casa in 3 ore.

Ca si tratament pentru par mai folosesc Tigi Urban Antidotes Resurrection no 3, il gasiti AICI, pretul este de aproximativ 80 de ron pentru 200 de ml, insa merita din plin!

PS: Iau si niste suplimente pentru par si unghii numite Viaderm, care nu stiu sa spun daca ma ajuta sau nu, insa cu siguranta nici nu fac rau!

Concluzie: Am un feeling masiv ca atunci cand il voi indrepta imi voi dori sa fie din nou wavy, are un are sexy. Deci prin urmare, este posibil sa fi scapat definitiv de placa de par...