Am avut un vis tare ciudat. Se făcea că eram pe un câmp şi totul în jurul meu era gri. Blocurile (care, ciudat, se vedeau), bătea vântul tare, ridica praf, cerul era negru.Am zărit un trenuleţ din acela de jucărie, pe şine. Şi eram singură. Şi am început să mă joc cu el. Dumnezeule, ce senzaţie plăcută... Îmi bătea vântul prin păr, îmi ridica rochiţa. Trenuleţul scotea sunetul specific, raza şinei se tot mărea... Şi acum, la câteva minute bune după vis, dacă închid ochii îmi simt mânuţele mele mici pe trenuleţ, butonul care îl apăsai şi se oprea la semafor. A fost scurt, dar de o intensitate...
Ce tren o fi ăsta? Al speranţei? Al fericirii? Al deziluziei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu