Dar din dar se face RAI!

Ne impresionează oare suferinţa oamenilor din jur? Ne mai impresionează oare vreo poveste când în lumea asta fiecare are grijile lui, fără să se gândească că alţii chiar au nevoie de NOI? Radu chiar are nevoie de noi! E un suflet mic, născut suferind... Copilul ăsta nu poate să zâmbească..Acest copil are nevoie de 500.000 de dolari, pentru a putea face operaţia în afara ţării.



Găsiţi povestea lui AICI. Un click nu vă costă nimic. Sunt convinsă că jumatate din cei care intră pe blogul meu, dacă nu aproape toţi ar putea să doneze măcar suma modică de 20 de euro, fiecare după posibilităţi. Haideţi să fim buni... Dar din dar se face rai ! Ce înseamnă pentru noi 20 sau 10 euro? NIMIC...pentru noi care avem totul pe tavă. Bani de care noi ne-am cumpăra ţigări, haine, sau alte lucruri care oricum nu sunt indispensabile...Dar poate cu 20 de euro, contribuim la salvarea unui suflet nevinovat.
 

Unii oameni spun că forţa cu care iubim, uneori ne amorţeşte sufletele...aşa să fie?

Suflete pierdute

 Aseară am văzut un film mega-genial. Se numeşte "Băieţii din viaţa mea." Este şocant, şocant, dar superb. Genial. Mirific. Uitaţi-vă la el, e una din cele mai bune drame pe care le-am văzut vreodată. Asta a fost o bila albă pentru cinematografie. Jos pălăria. Cast: Brittany Murphy&Drew Barrymore, cele 2 joacă superb mereu mereu mereu. Mi-a părut foarte rău de Brittany, era excelentă, frumoasă, deosebită, specială.
 O altă recomandare de film care mi-a plăcut foarte mult este Dakota Skye. Vă recomand să vă uitaţi la el, e simpatic tare.
Bun, acum o să trec la cărţi. Mi-a venit mie ideea să cumpăr cartea Mihaelei Rădulescu. Tot auzisem remarci de genul, "vai ce bună e" and so on. Am cumpărat-o, am dat 35 de lei pe ea (mă rog, cu tot cu transport) ca să ce? O carte din aia dacă mă apuc acum să scriu nu-mi ia mult. E proastă. Foarte proastă. Cu expresii de duzină, folosite in vocabularul zilnic de mahala. Chiar nu mi-a plăcut. Iar mai nou nici de ea nu-mi mai place.
O carte foarte bună e "Unsprezece minute" de Coelho, şi "Foamea" a lui Knut Hamsun. Superb.
Sunt fericită, deşi am pierdut mai bine de o ora la poştă şi la BCR, pentru o proastă+că tre să merg la stomatolog+că am un proiect la muzică de finalizat început. Zâmbesc ca o tâmpa, realizez că e frumos ce trăiesc eu...
Am primit ieri un trandafir superb, de la el, roz, pe care nu m-am putut abţine şi l-am fotografiat. Din păcate cablul meu de date este la al meu iubit, dar promit că fac un post cu pozele.
Eu vă las, dragilor, o zi superbă. (Morală măcar, că vremea....)

Urare

La mulţi ani tuturor doamnelor, domnişoarelor, şi clar mămicilor/bunicilor and so on. Să fiţi iubite, apreciate, răsfăţate, alintate.


La mulţi ani şi mamei mele, cea mai frumoasă şi minunată femeie din lumea asta. Din partea mea, toate florile.
 
Iar aşa, pentru sfârşit, un mesaj superb, pe care l-am primit...

Să calci mereu pe trandafiri, pe flori nemuritoare, să ai în ochii tăi priviri ca razele de soare, să ai o viaţă ca-n poveşti cu vise împlinite, să dărui celor ce-i iubeşti, doar clipe fericite. La mulţi ani, gagico !

Tu ce alegi?

Cred că ce mă irită cel mai tare la viaţa asta e că te aruncă ca pe o bucată de plastic. Da, da, plastic. Ca pe un plastic care nu are sentimente, nu visează, nu are logică, nu plânge, nu râde, nu zbiară. Azi eşti fericit de mori, iar mâine simţi că ţi-a picat cerul fix în moalele capului.Azi ai vise, speranţe, eşti sigur că ajungi undeva (undeva cu sensul de viitor, loc, facultate, loc de muncă, etc), iar mâine te aruncă viaţa asta undeva într-un bar, ca fiind chelner.


E o lume a alegerilor. Suntem nevoiţi să facem alegeri începând cu "cu ce mă îmbrac diseară?"sau "ce suc beau azi?" până la deciziile grele. Acelea de a renunţa la ceva, acelea de a alege spre exemplu o facultate. Tot timpul suntem puşi în situaţia de a face stânga sau dreapta. Bineînţeles că una din ele trebuie aleasă, iar dacă ai făcut stânga şi nu dreapta cum trebuia, o să realizezi singur, pentru că o să regreţi amar.


Dar până la urmă cine ne explică nouă ce e bine sau ce e rău? Asta aflăm pe pielea noastră... Uneori doare, alteori e revitalizant şi perfect pentru noi drumuri. De multe ori nu ştim să-i mulţumim lui Dumnezeu. Pentru că noi ştim doar să cerem, să cerem şi iar să cerem. Poate ar trebui să fim recunoscători mai des, nu?


Apropo de recunoştinţă, străbunica mea, Dumnezeu să o ierte, a murit pe 12 decembrie 2007. Urâtă zi, Dumnezeu a luat la el un înger. Acum stau şi realizez cu mintea mea de acum, în 2007 eram practic un copil. Sunt acum, dar atunci şi mai şi. Stau şi realizez aşa, că poate ar fi trebuit să apreciez mai mult ce aveam acolo...






P.S- am luat notă mare la olimpiadă, nu am ajuns la naţională but I am proud of me. + am primit un 10 :D

Monotonie

Nu am mai scris pentru că nu am avut timp chef. Defapt nici timp. Mâine teoretic practic am olimpiadă la sociologie. Zic practic pentru că din păcate n-am făcut pojar. Am citit, răscitit, and again citit subiectele, am făcut aplicaţii practice and so on, dar nu aş putea asigura pe nimeni că am rămas cu ceva. Mă rog, Dumnezeu cu mila, poate-mi pică ceva uşurel aşa şi mă descurc măcar să nu mă fac de căcat ruşine.

Azi am citit eu ceva, dar pe la 3 plec cu iub` la Râmnicu Vâlcea. Eh, afaceri.

Aşa ce să zic...poate am noroc la olimpiadă şi etc. Am o grămada de chestii, chestioare and so on pe cap. Gen proiectul la engleză despre casa mea. Mă rog, eu mereu trebuie să ies din tipare, deci am făcut un proiect despre "My dream house", despre o casă roşie. Dar roşu tot tot. Baie, bucătarie, living, dormitor, terasă, hol, cu tot felul de accesorii. Iar pe ultima pagină am scris că tot ce lipseşte din acea casă e iubirea+un cuţu mega sweet,am ataşat şi două poze şi am scăpat. I am smart, ain`t I? Numa că părea prea frumos să fie adevarat. Mai am un MEGA proiect la muzică (!!!), unde trebuie să scriu vreo 14 pagini manual, nu la imprimantă că deh, despre romantism, operă, tot felul de labagii  compozitori.Great..Totul e aşa monoton...sec...gol...şi deprimant. Ninge şi e martie.

P.S- eu sunt fata cu eşarfă neagră cu floricele albe, prinsă cu o fundiţă.

Dragilor,vă las, să aveţi un weekend frumos, iar voi fetelor să vă bucuraţi de 8 martie. Apropo, tema pentru casă. Vreau commenturi să-mi spuneţi ce aţi primit sau făcut cadou de 1 martie.

....Christine....

De câteva zile tot încerc să mă pregătesc sufleteşte pentru ceva. Nu pricep eu prea bine pentru ce, mai exact, dar fac asta. Fac tot felul de scenarii în minte, îmi imaginez tot felul de mizerii. Mă scufund în stări deprimante. Prea deprimante...
Sunt momente când câteva sutimi contează. Sutimi la timpul de la proba de viteză, sutimi în care cineva te-a tras de mână înapoi. Sutimi schimbă vieți în bine.
O sutime de secundă cu care prelungești sărutul, o sutime în care simți, fizic, legătura dintre tine și omul respectiv. O sutime, care te face să te uiți în sus, la ei, cum se uită la tine, în jos, disprețuitori, „atotștiutori”, având tot ce ți-ai dorit, pentru c-au fost cu o sutime de secundă înaintea ta. O sutime dărâmă recorduri mondiale.
Sutimile pot distruge viitorul, pot schimba optica asupra lumii, pot arunca omul în pragul depresiei.
Frica e inamicul numărul unu. Găseşte TOATE punctele tale slaba şi le foloseste în scopul distrugerii tale. Frica se întâlneşte cu îndoiala. Te manipulează. Niciodată să nu-ţi fie frică, pentru că lucrurile vor fi cum trebuie să fie, soarta nu ţine cont de frica, de teama, de nesiguranţa ta.


Mi-e dor tare de ce era... Hai arată-mi că se mai poate, că e la fel, că...nici eu nu mai ştiu... Numai te rog nu pleca... nu şi acum...

Fericire....

When I was 5 years old, my mom told me that happiness was the key to life. When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. I wrote down: happy. They told me that I didn't understand the assignment, I told them they didn't understand life

Acum chiar e gol

Mi s-a acrit. De data asta chiar vorbesc serios. De fiecare dată sunt prea naivă, prea cretină, prea aeriană. Acum o jumatate de oră aveam o gramadă de idei pentru postul ăsta, acum am un lapsus total.
Mi s-a acrit de lumea asta. De atâta ignoranţă. De cum jignim oamenii cu surâs pe buze. De câte ori îi rănim pe cei din jurul nostru, cei pe care îi iubim, când în loc să-i rănim am putea să le facem o surpriză? Suntem tot mai mici, cât bobul de strugure,cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...E momentul ala când fumezi o ţigară în câteva secunde şi constaţi că fumul are gust sărat de plâns.La naiba, de unde, că nu de la tine, tu nu faci aşa ceva. Plânsul e pentru copii, nu pentru tine.



Hai totuşi să ciocnim un pahar pentru tot ce-a fost frumos şi naiv. Acum e gol. Hai să ciocnim pentru goliciunea din ochii mei.

Stop

Regula numărul unu: Nu crede niciodată în basme. Basmele nu există. Asta e clar. Nu există excepţii. Niciuna! Oricât de vis ar părea totul.


Regula numărul doi: Nu pune niciodată întrebări ale căror răspunsuri nu eşti pregătit să le auzi.


Regula numărul trei: Cea mai importantă persoană pentru tine esti chiar TU. MEREU. Nici aici nu există exceptii.


Regula numărul patru: Timpul nu aşteaptă pe nimeni. Nici măcar pe tine.


Nu poţi să ai încredere în nimeni fără să te întrebi cât o să pierzi din asta. Fiecare palmă o primeşti de zece ori odată. Dracu ştie, poate undeva în viaţa asta trebuia să fac dreapta, iar eu am făcut stânga. Cea mai cumplită din ipoteze. Nu mai vreau să apese nimeni pe pedala de acceleraţie atunci când trăiesc. Faptele, nu vorbele te fac să fii mare.Atât mai ştiu,că în stomacul meu nişte davaişti aşteaptă o doză. Marea te spală, dar dacă continui aşa, nu te mai spală nici dracu!Viaţa e altceva decât o visam, mai ales pentru că şi noi suntem altfel decât ne credeam. Eu le numesc vicii....Taie din amintiri, taie din vorbe şi mai ales din tine. Taie din ceea ce vrei sa devii şi mai ales din ceea ce îţi doreşti să fii. Taie totul.Liniştea nu aduce nimic. Sunt bine, fericită chiar dacă mă trezesc cu un gust amar în fiecare dimineaţă.Dar zâmbesc ştii, mereu zâmbesc. Dar să nu uiţi că a meritat, copile.

*cigarettes and lies.

Tu ce visezi?

Am obosit. Nu ştiu de ce, dar am obosit. Am obosit să scriu, să cânt, să zbor, am obosit să fiu obosită.


Mi-aş dori o camera cu peretii de culoarea fragilor, şi tot ce aş vrea să fie in acea cameră ar fi un laptop mic, alb, o măsuţă culoarea vaniliei unde să-mi scriu amintirile sau orice altceva şi pe care să stea laptopul, un fotoliu mare mare mare tot in culoarea fragilor (din-ăla cu formă ciudată)
unde să-mi repet scenariile pentru piese, un pat mare, un dulăpior pentru cosmetice and stuff, şi un dulap mare mare gen dressing pentru haine, pantofi şi so on. Pe un perete aş vrea multe multe rame colorate, fiecare alte culori cu poze, amintiri, oameni, peisaje. Lângă pat un lampadar mare mare cu abajur enorm, roz dacă se poate.


Lânga camera asta să fie o baie micuţă dar curată, şi să fie galben cu verde, cu preşuleţe mici, bureţi de baie galbeni, oglindă cu ramă verde. O bucatarie micuţă, cochetă, cu o masă portocalie, perdele portocalii, scaune portocalii, iar nu în ultimul rând, scrumiere portocalii şi veselă portocalie. Pe balcon aş vrea un şezlong superb, colorat, iar lângă, o măsuţă mică pe care să stea cutia mea preferată cu ceaiuri de toate soiurile.


Iar pe lângă toate astea, vreau o javră mare, blănoasă şi blândă şi pe el cu care să iau ceaiul dimineaţa, să ne împărţim toate gândurile şi visele şi să ne iubim tot mai mult.

Care sunt visele tale?

Apropo, nu sunt deloc ahtiată după comentarii, ci doar ahtiată după critică constructivădar mi-ar plăcea să-mi spuneţi orice vă place sau nu vă place (cei care-mi citiţi blogurile, e clar că sunteţi destul de mulţi.). Merci anticipat!

De azi încolo o să ofer "blogurilor mele de suflet", un premiu făcut chiar de mine. O să ofer premiul săptămânal. Vă las "opera mea de artă" mai jos şi cele cinci bloguri nominalizate pentru azi.

Primul nominalizat e domnul Mădălin Guruianu care despre orice ar scrie, o face frumos.-aici blogul lui

Al doilea nominalizat e blogul Andrei, jurnalul ei de soprană. Un suflet de nota 10. -aici blogul ei

Al treilea nominalizat, e blogul Gladiolei, cu jurnalul ei de amantă. E un personaj fictiv despre care (aproape) nimeni nu are idee cine e, dar oricum, blogul ei e simpatic tare.- aici blogul ei

Al patrulea nominalizat e blogul doamnei Romelia, o femeie minunată, un suflet minunat.- aici blogul ei

Iar ultimul, dar nu cel din urmă, e blogul Giei, o fată care scrie foarte foarte frumos. aici blogul ei

Cei care nu s-au regăsit aici, o să se regăsească data viitoare.

ne pierdem aşa uşor...

Ne pierdem uşor pentru că ne raportăm la ceilalţi şi pentru că ne mulţumim cu resturi.

P.S- Dă play la piesă dacă citeşti postarea aceasta şi cea de mai jos. Merci

Giver or taker?

În viaţa nu primim mereu exact ceea ce noi oferim, la rândul nostru. Oferim iubire din tot sufletul, primim un ``ştii, ţin la tine``.
Oferim un zâmbet, nu primim nimic.
Oferim toată căldura de care dispunem, primim indiferenţă.
Oferim pasiune, primim jar.
Oferim încredere, primim neîncredere şi reţineri.
Ne punem sufletul pe tavă, primim bucăţi dintr-un alt suflet.
Asta păţim indiferent de ce vrem noi defapt.

I want to be your heroine, just like you are my hero.

Nu ştiu cât de obiectiv/subiectiv e postul, acum nu prea ştiu nimic. Acum stau pe marginea geamului cu laptopul în braţe, cu ţigarea în mână şi cu o cană de frappe cu frişcă, îmbrăcată cu hanoracul meu gri, lung şi cu părul prins sus în coadă, îmi bate soarele în ochi şi acum pot să jur că aşa aş vrea să mor. Sunt aşa...nici nu ştiu cum să zic...amorţită, obosită, ofilită, uscată, goală...
Cred că am nevoie de somn.

Singurătate

Dacă eu îmi doresc ceva, îmi doresc să fiu iubită aşa cum sunt, pentru că eu te pot iubi aşa cum eşti. Sufletul nu se vindecă decât prin iubire, să nu cumva să uiţi asta vreodată.

N`am mai băut cacao cu lapte din clasa a VI-a, sau cel puţin aşa cred. Dar îmi aminteşte de toată căldura de acasă când beau cacao cu lapte, iar acum am nevoie de acasă. De gălăgia unei familii numeroase şi zgomotoase. Dar sunt doar eu, cacaoa mea şi o ţigare într`o linişte care`mi zgârie timpanele.

Răbdare.. răbdare.. şi cacao cu lapte (sau ceaiuri aromate)...
Apropo, vă las nişte poze superbe, care sunt şi în temă. Căni, căniţe, cănişoare, ceşcuţe, cafea and so on.







Acum vă las dragilor, mi s`a făcut poftă de un frappe...
O zi frumoasă, cum vi`o doriţi voi.

Sursa pozelor:http://deviantart.com
....Christine

This is life! This is loveee....

Ne-am obişnuit să trăim în încaperi şi să nu vedem altceva decât ferestrele de lânga noi. Pe măsura ce ne obişnuim, uităm soarele, uităm aerul, uităm amplitudinea, iar pentru că nu avem vedere, mai târziu ne obişnuim să nu privim afară.
Ne trezim speriaţi că am întârziat, bem cafeaua pe fugă pentru că suntem în întârziere, fără a privi afară, citim ziarul pe drum pentru a nu mai pierde timp, mâncăm un sandwich pentru că nu avem timp să luăm prânzul.
Plecăm de la servici seara, adormim pe autobuz, de oboseală, cinăm repede, apoi adormim fară să fi trăit ziua.
Ne obişnuim să ne gândim că persoanele apropiate nouă vor fi mereu acolo şi să credem că sunt bine, să asteptăm toată ziua, iar seara să auzim la telefon: ``Astăzi nu pot, ne vedem săptămâna viitoare``. Zâmbim oamenilor fară a primi înapoi măcar un surâs, suntem ignoraţi tocmai atunci când avem nevoie să fim văzuţi.

Dacă munca noastră e grea,ne gândim, consolându-ne la sfârşitul de săptămână. Iar la sfârşit de săptămână nu prea avem ce face, pentru că nu avem bani. Mergem la culcare devreme şi gata, pentru că oricum suntem în urmă cu somnul.
"Moartea e aşa sigură de victoria ei, încât ne dă avans viaţa întreagă"
Timpul nu se poate prinde şi cu atât mai puţin, nu poate fi oprit. Existenţa noastră trece cu mare viteză, dar atâta timp cât suntem în viaţă, avem ocazia de a ne schimba obiceiurile, de a avea o existenţă mai bună, de a profita şi a ne bucura de fiecare respiraţie, fiecare bătaie de inimă.
Dumnezeu ne pune la dispoziţie toate elementele pentru a fi fericiţi, multumiţi, recunoscători, pentru acest mare cadou...viaţa...care ne-a fost dat cu atâta dragoste...Viaţa nu trebuie economisită...ci trăită...din plin!